Reflecţii pe marginea problemei transnistrene
Românii în întregime, dar şi mai mult moldovenii, au ce au cu râurile! Ba Prutul, ba Nistrul devin factori care rup familii, crează vămi, pun în dificultate circulaţia de oameni, informaţii, valori şi bunuri materiale. Alta e problema că, de fiecare dată, pe acei români, ucraineni, ruşi, evrei şi alţii care locuiau satele şi urbele de pe malurile celor două: Porata şi Tyras! Deloc întâmplător: fiecare ruptură nouă era hotărâtă şi în capitala unui stat poporul căuia nici nu ne este vecin! Conflictul millitar din anul 1992, început încă de la mijlocul anilor '80 prin capurile specialiştilor din KGB-ul sovietic: Transnistria, la fel ca şi Găgăuzia, conflictul pe baze lingvistice din oraşele Moldovei, la fel ca şi conflictele din Caucaz şi Asia Centrală, cu unele tentative similare în Ţările Baltice şi Ucraina - au constituit parte componentă a strategiei de menţinere a acestor regiuni în zona de influenţă a Kremlinului. Noi - cetăţenii Republicii Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului suntem victime ale unor provocări deosebit de cinice, atît!
Nu mai scriu azi despre trecut, sunt istoric, de aia urăsc istoria! Voi vorbi despre actualitate şi apoi despre viitor!
Despre actualitate.
"Cepul" discuţiilor în jurul problemei transnistrene a fost dat anul trecut chiar în plină campanie electorală, cu ocazia împlinirii a 17 ani de la declanşarea conflictului militar. Tot atunci, prin intermediul lui Dorin Chirtoacă a fost formulat principiul în baza căruia se poate obţine un careva rezultat în soluţionarea conflictului: Moldova trebuie să devină un stat atractiv pentru cetăţenii de pe malul stâng, prin edificarea statului de drept, creşterea nivelului calităţii vieţii, adică prin eradicarea sărăciei şi integrarea europeană vom putea atrage de partea Chişinăului cetăţenii din Transnistria. După 8 ani de pas bătut pe loc, necesitatea creării unei strategii noi în domeniu era evidentă, cea enunţată de către tânărul primar a capitalei a fost acceptată drept cea mai eficientă, era evident, nu a fost reinventarea bicicletei, a fost preluată şi de alţi concurenţi din fosta opoziţie, acum este la baza strategiei actualei conduceri: paralel cu integrarea europenă şi creşterea nivelului de trai, cetăţenii din raioanele de est vor dori să locuiască în RM.
Bun, dar ce riscuri implică aceasta? Care sunt activităţile paralele? Printre activităţile paralele sunt: creşterea gradului de integrare a mediului de afaceri da pe cele două maluri, nclusiv achitarea impozitelor din partea companiilor transnistrene la bugetul RM, sporirea susţinerii din partea Ucrainei, internaţionalizarea cât mai activă a conflictului, implicarea Rusiei în negocieri directe şi sincere. Unul dintre scopurile RM este de a arăta cetăţenilor din Transnistria că "statul" lui Smirnov este ineficient, anume în acest sens se încearcă impunerea controlului asupra activităţilor economice externe a firmelor transnistrene. Atunci când graniţa va fi demarcată, nimeni nu va putea exporta ceva în Ucraina fără permisiunea Chişinăului, pentru a avea "firman" de la Guvern trebuie să achiţi în contul acelui Guvern impozite! Reiese de aici că regimul lui Smirnov va deveni o obuză pentru mediul de afaceri de la Tiraspol, acestora le va fi mai util să fie în componenţa RM, profitând de întreaga gamă de priorităţi în relaţiile comerciale externe cu Ucraina şi UE, fără a fi supuşi pericolului impozitării duble!
Numai că este aici un "DAR": nu ştie nimeni care este cota parte a familiei Smirnov în economia transnistreană? Nici lui Smirnov nu i-ar conveni să-şi păstreze regimul? Eu cred că soluţia cea mai "onorabilă" pentru Smirnov în dorinţa de a păstra în bugetul propriu impozitele venite de la agenţii economici transnistreni ar fi acceptarea statutului de autonomie cu privilegii largi, aceasta ar implica cedări enorme în favoarea Chişinăului şi renunţarea la retorica aberantă despre "independenţă"! Aceasta ar însemna instituirea controlului efectiv al autorităţilor moldovene în stânga Nistrului. Iată de ce eu consider că procesul demarat este o victorie importantă a Chişinăului în faţa separatismului.
Cadoul pe care ni-l face Ucraina.
Demararea procesului de demarcare a graniţei de est dintre Ucraina şi Moldova a fost tratată confuz la Tiraspol, Smirnov a avut tupeul să afirme că întreg procesul se derulează în urma înţelegerilor pa care le-a avut în urma vizitei de la Kiev care a efectuato la finele lu decembrie. De fapt liderul transnistrean a fost invitat şi pus în faţa faptului împlinit! Liderii transnistreni au avut tupeul să afirme chiar că sunt parte a acestui proces, nu ştiu de ce, însă acest proces se realizeză doar între Ucraina şi Republica Moldova. Este o victorie a diplomaţiei moldoveneşti, acceptul Kievului de a pune în mâna Chişinăului un as reprezintă un exemplu bun de profit politic de pe urma intereselor ucraineşti în relaţiile cu Uniunea Europenă şi SUA.
Iniţial evenimentul era planificat la un nivel şi mai important: cu participarea preşedinţilor celor două ţări, totuşi contează mai mult efectele. Cu toate că la Kiev nu va mai fi un preşedinte care este gata să răspundă tutror mesajelor SUA şi UE, în relaţia cu RM guvernarea care se va instala după alegeri în Ucraina va fi orientată să ia în consideraţie părerea celor două forţe mai mult decât cea a Rusiei. Din păcate, guvernarea lui Voronin nu a ştiut să valorifice din 2005 încoace situaţia prielnică de la Kiev. Acum Ucraina este dispusă să pună Tiraspolul în faţa unui blocaj atât pe hartă cât şi în cadrul formatului 5+2, argumentul că aceasta ar putea afecta relaţia Ucrainei cu Rusia pare să nu mai fie actual.
Perspective de reglementare şi contextul geopolitic.
Recent analistul Vitalii Kulik a indicat patru căi posibile de evoluţie a conflictului transnistrean, drept concluzie esenţială aş nota irealismul unei potenţiale absorbţii a Transnistriei de către Ucraina, soluţie pe care încearcă să o împingă unii formatori de opinie (propagandă) ruşi. Statul vecin nu are interesul să înglobeze regiunea separatistă a Republicii Moldova, ar însemna prea mari pericole pe plan intern: separatismul în Crimea şi alte regiuni cu locuitori preponderent vorbitori de rusă, realţii proaste cu Uniunea Europenă şi SUA, izolarea din partea structurilor inernaţionale ş.a. Rusia cheltuie anual sute de milioane de euro pentru a menţine funcţionalitatea Transnistriei, spre deosebire de Osetia de Sud, Federaţia Rusă nu dispune de frontieră comună cu RM, aceasta include cheltuieli enorme pentru susţinerea contingentului militar şi acordarea de suport economic. Republica Moldova suportă perderi mai mici din cauza conflictului transnistrean comparativ cu Rusia.
Era sferelor de influenţă bazate pe prezenţa militară a dispărut începând cu finele anilor '70 a secolului trecut, Federaţia Rusă a înţeles că lupta internaţională se duce pe plan economic. Cheltuielile enorme pentru menţinerea conflictelor în Caucaz are drept finalitate încercarea de a zădărnici nişte proiecte foarte importante în domeniul energetic care sunt în stare să scadă rolul Rusiei pe plan european. Transnistria nu oferă asemenia perspective, oferă doar iritarea din partea UE şi SUA, cheltuieli enorme de la buget şi cam atât. Perspectiva independenţei Transnistriei şi a încadrării acesteia în Federaţia Rusă ar însemna doar cheltuieli şi mai mari, pe care Rusia nu şi le poate permite, realţii şi mai proaste pe plan internaţional şi creşterea curentului anti-rus în Ucraina. Drept urmare, cel mai util pentru Kremlin ar fi menţinerea de status-quo, dar aceasta implică cheltuieli în continuu, acestea ar trebui să crească şi mai mult în cazul care Chişinăul şi Kievul vor impune transferul de impozite la bugetul RM.
Cât de fantastic nu ar părea, dar unica soluţie reală a conflictului transnistrean este reintegrarea ţării prin revenirea zonei de est în calitate de autonomie sau nu numaidecât. Acest lucru va implica "europenizarea conflictului", adică un program larg de acţiuni de reintegrare cu susţinere financiară internaţională. La momentul actual, Rusia este total debusolată de activismul părţii moldovene şi a factorilor europeni, americani şi ucraineni în soluţionarea conflictului. Bunăvoinţa Kievului este dictată, cel mai probabil, de necesitatea unor relaţii bune cu fiananţatorii internaţionali (FMI, SUA, UE).
Mişcările diplomaţiei ruse: vizita vice-ministrului, readucerea în memorie a practicilor cu interzicerea importului de mărfuri, etc. arată că Moscova este în căutarea unei strategii pe viitor în legătură cu Transnistria. Diplomaţii ruşi sunt puşi într-o situaţie dificilă deoarece evoluţiile actuale implică relaţiile bilaterale moldo-ucrainene, or Rusia a recunoscut integritatea RM! De fapt, Rusia hotărăşte cât mai întinde cu cheltuielile pentru menţinerea zonei de conflict şi cum să câştige cât mai mult de pe urma retragerii trupelor şi susţinerii oferite lui Smirnov, adică ce beneficii să ceară de la SUA, UE, RM.
Despre oameni.
Anul acesta un mare număr de tineri care s-au născut într-o Moldovă dezintegrată vor atinge majoratul, mulţi dintre aceştia nu mai au percepţia Republicii Moldova ca Patrie, ei sunt rodul propagandei de tip kgb-ist care funcţionează în stânga Nistrului. Strategia de a construi o Moldovă atractivă pentru transnistreni înseamnă nu altceva decât faptul că oamenii de rând, reprezentanţii mediului de afaceri trebuie să se opună deschis regimului şi armatei de ocupaţie şi să ceară reîntregirea ţării. Cum facem cu aceşti oameni? Câte vieţi va costa debarcarea lui Smirnov? Cum va proceda Rusia în cazul în care cetăţenii transnistreni nu vor mai dori prezenţa armatei străine pe teritoriul său? Cum vom eradica efectele propagandei ruseşti? Cum să facem pentru a nu repeta greşelile trecutului? Cum e să privim liniştiţi cum oamenii din satele de peste Nistru vor trăi şi mai greu numai din cauză că Chişinăul va impune restricţii economice şi va cere ca impozitele să fie achitate la bugetul de stat, având scopuri nobile drept finalitate? Cum ne învăţăm să călcăm pe inimă şi să mergem înainte, consolândune cu gândul că efectul pe termen lung va fi benefic? Conflictul transnistrea gândit de nişte genii ai răului ne va crea încă multe dureri de suflet.
S-a realizat: a fost dat start procesului de demarcare a sectorului estic de frontieră moldo-ucraineană! Ministrul ucrainean a vorbit într-o română impecabilă, el fiind originar din sudul Basarabiei.
Despre semnificaţiile acestui eveniment şi perspectivele evoluţiei problemei transnistrene vreau să scriu câteva gânduri, despre situaţia actuală, despre variantele de viitor care sunt vehiculate şi despre oamenii care locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului.
Despre semnificaţiile acestui eveniment şi perspectivele evoluţiei problemei transnistrene vreau să scriu câteva gânduri, despre situaţia actuală, despre variantele de viitor care sunt vehiculate şi despre oamenii care locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului.
Românii în întregime, dar şi mai mult moldovenii, au ce au cu râurile! Ba Prutul, ba Nistrul devin factori care rup familii, crează vămi, pun în dificultate circulaţia de oameni, informaţii, valori şi bunuri materiale. Alta e problema că, de fiecare dată, pe acei români, ucraineni, ruşi, evrei şi alţii care locuiau satele şi urbele de pe malurile celor două: Porata şi Tyras! Deloc întâmplător: fiecare ruptură nouă era hotărâtă şi în capitala unui stat poporul căuia nici nu ne este vecin! Conflictul millitar din anul 1992, început încă de la mijlocul anilor '80 prin capurile specialiştilor din KGB-ul sovietic: Transnistria, la fel ca şi Găgăuzia, conflictul pe baze lingvistice din oraşele Moldovei, la fel ca şi conflictele din Caucaz şi Asia Centrală, cu unele tentative similare în Ţările Baltice şi Ucraina - au constituit parte componentă a strategiei de menţinere a acestor regiuni în zona de influenţă a Kremlinului. Noi - cetăţenii Republicii Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului suntem victime ale unor provocări deosebit de cinice, atît!
Nu mai scriu azi despre trecut, sunt istoric, de aia urăsc istoria! Voi vorbi despre actualitate şi apoi despre viitor!
Despre actualitate.
"Cepul" discuţiilor în jurul problemei transnistrene a fost dat anul trecut chiar în plină campanie electorală, cu ocazia împlinirii a 17 ani de la declanşarea conflictului militar. Tot atunci, prin intermediul lui Dorin Chirtoacă a fost formulat principiul în baza căruia se poate obţine un careva rezultat în soluţionarea conflictului: Moldova trebuie să devină un stat atractiv pentru cetăţenii de pe malul stâng, prin edificarea statului de drept, creşterea nivelului calităţii vieţii, adică prin eradicarea sărăciei şi integrarea europeană vom putea atrage de partea Chişinăului cetăţenii din Transnistria. După 8 ani de pas bătut pe loc, necesitatea creării unei strategii noi în domeniu era evidentă, cea enunţată de către tânărul primar a capitalei a fost acceptată drept cea mai eficientă, era evident, nu a fost reinventarea bicicletei, a fost preluată şi de alţi concurenţi din fosta opoziţie, acum este la baza strategiei actualei conduceri: paralel cu integrarea europenă şi creşterea nivelului de trai, cetăţenii din raioanele de est vor dori să locuiască în RM.
Bun, dar ce riscuri implică aceasta? Care sunt activităţile paralele? Printre activităţile paralele sunt: creşterea gradului de integrare a mediului de afaceri da pe cele două maluri, nclusiv achitarea impozitelor din partea companiilor transnistrene la bugetul RM, sporirea susţinerii din partea Ucrainei, internaţionalizarea cât mai activă a conflictului, implicarea Rusiei în negocieri directe şi sincere. Unul dintre scopurile RM este de a arăta cetăţenilor din Transnistria că "statul" lui Smirnov este ineficient, anume în acest sens se încearcă impunerea controlului asupra activităţilor economice externe a firmelor transnistrene. Atunci când graniţa va fi demarcată, nimeni nu va putea exporta ceva în Ucraina fără permisiunea Chişinăului, pentru a avea "firman" de la Guvern trebuie să achiţi în contul acelui Guvern impozite! Reiese de aici că regimul lui Smirnov va deveni o obuză pentru mediul de afaceri de la Tiraspol, acestora le va fi mai util să fie în componenţa RM, profitând de întreaga gamă de priorităţi în relaţiile comerciale externe cu Ucraina şi UE, fără a fi supuşi pericolului impozitării duble!
Numai că este aici un "DAR": nu ştie nimeni care este cota parte a familiei Smirnov în economia transnistreană? Nici lui Smirnov nu i-ar conveni să-şi păstreze regimul? Eu cred că soluţia cea mai "onorabilă" pentru Smirnov în dorinţa de a păstra în bugetul propriu impozitele venite de la agenţii economici transnistreni ar fi acceptarea statutului de autonomie cu privilegii largi, aceasta ar implica cedări enorme în favoarea Chişinăului şi renunţarea la retorica aberantă despre "independenţă"! Aceasta ar însemna instituirea controlului efectiv al autorităţilor moldovene în stânga Nistrului. Iată de ce eu consider că procesul demarat este o victorie importantă a Chişinăului în faţa separatismului.
Cadoul pe care ni-l face Ucraina.
Demararea procesului de demarcare a graniţei de est dintre Ucraina şi Moldova a fost tratată confuz la Tiraspol, Smirnov a avut tupeul să afirme că întreg procesul se derulează în urma înţelegerilor pa care le-a avut în urma vizitei de la Kiev care a efectuato la finele lu decembrie. De fapt liderul transnistrean a fost invitat şi pus în faţa faptului împlinit! Liderii transnistreni au avut tupeul să afirme chiar că sunt parte a acestui proces, nu ştiu de ce, însă acest proces se realizeză doar între Ucraina şi Republica Moldova. Este o victorie a diplomaţiei moldoveneşti, acceptul Kievului de a pune în mâna Chişinăului un as reprezintă un exemplu bun de profit politic de pe urma intereselor ucraineşti în relaţiile cu Uniunea Europenă şi SUA.
Iniţial evenimentul era planificat la un nivel şi mai important: cu participarea preşedinţilor celor două ţări, totuşi contează mai mult efectele. Cu toate că la Kiev nu va mai fi un preşedinte care este gata să răspundă tutror mesajelor SUA şi UE, în relaţia cu RM guvernarea care se va instala după alegeri în Ucraina va fi orientată să ia în consideraţie părerea celor două forţe mai mult decât cea a Rusiei. Din păcate, guvernarea lui Voronin nu a ştiut să valorifice din 2005 încoace situaţia prielnică de la Kiev. Acum Ucraina este dispusă să pună Tiraspolul în faţa unui blocaj atât pe hartă cât şi în cadrul formatului 5+2, argumentul că aceasta ar putea afecta relaţia Ucrainei cu Rusia pare să nu mai fie actual.
Perspective de reglementare şi contextul geopolitic.
Recent analistul Vitalii Kulik a indicat patru căi posibile de evoluţie a conflictului transnistrean, drept concluzie esenţială aş nota irealismul unei potenţiale absorbţii a Transnistriei de către Ucraina, soluţie pe care încearcă să o împingă unii formatori de opinie (propagandă) ruşi. Statul vecin nu are interesul să înglobeze regiunea separatistă a Republicii Moldova, ar însemna prea mari pericole pe plan intern: separatismul în Crimea şi alte regiuni cu locuitori preponderent vorbitori de rusă, realţii proaste cu Uniunea Europenă şi SUA, izolarea din partea structurilor inernaţionale ş.a. Rusia cheltuie anual sute de milioane de euro pentru a menţine funcţionalitatea Transnistriei, spre deosebire de Osetia de Sud, Federaţia Rusă nu dispune de frontieră comună cu RM, aceasta include cheltuieli enorme pentru susţinerea contingentului militar şi acordarea de suport economic. Republica Moldova suportă perderi mai mici din cauza conflictului transnistrean comparativ cu Rusia.
Era sferelor de influenţă bazate pe prezenţa militară a dispărut începând cu finele anilor '70 a secolului trecut, Federaţia Rusă a înţeles că lupta internaţională se duce pe plan economic. Cheltuielile enorme pentru menţinerea conflictelor în Caucaz are drept finalitate încercarea de a zădărnici nişte proiecte foarte importante în domeniul energetic care sunt în stare să scadă rolul Rusiei pe plan european. Transnistria nu oferă asemenia perspective, oferă doar iritarea din partea UE şi SUA, cheltuieli enorme de la buget şi cam atât. Perspectiva independenţei Transnistriei şi a încadrării acesteia în Federaţia Rusă ar însemna doar cheltuieli şi mai mari, pe care Rusia nu şi le poate permite, realţii şi mai proaste pe plan internaţional şi creşterea curentului anti-rus în Ucraina. Drept urmare, cel mai util pentru Kremlin ar fi menţinerea de status-quo, dar aceasta implică cheltuieli în continuu, acestea ar trebui să crească şi mai mult în cazul care Chişinăul şi Kievul vor impune transferul de impozite la bugetul RM.
Cât de fantastic nu ar părea, dar unica soluţie reală a conflictului transnistrean este reintegrarea ţării prin revenirea zonei de est în calitate de autonomie sau nu numaidecât. Acest lucru va implica "europenizarea conflictului", adică un program larg de acţiuni de reintegrare cu susţinere financiară internaţională. La momentul actual, Rusia este total debusolată de activismul părţii moldovene şi a factorilor europeni, americani şi ucraineni în soluţionarea conflictului. Bunăvoinţa Kievului este dictată, cel mai probabil, de necesitatea unor relaţii bune cu fiananţatorii internaţionali (FMI, SUA, UE).
Mişcările diplomaţiei ruse: vizita vice-ministrului, readucerea în memorie a practicilor cu interzicerea importului de mărfuri, etc. arată că Moscova este în căutarea unei strategii pe viitor în legătură cu Transnistria. Diplomaţii ruşi sunt puşi într-o situaţie dificilă deoarece evoluţiile actuale implică relaţiile bilaterale moldo-ucrainene, or Rusia a recunoscut integritatea RM! De fapt, Rusia hotărăşte cât mai întinde cu cheltuielile pentru menţinerea zonei de conflict şi cum să câştige cât mai mult de pe urma retragerii trupelor şi susţinerii oferite lui Smirnov, adică ce beneficii să ceară de la SUA, UE, RM.
Despre oameni.
Anul acesta un mare număr de tineri care s-au născut într-o Moldovă dezintegrată vor atinge majoratul, mulţi dintre aceştia nu mai au percepţia Republicii Moldova ca Patrie, ei sunt rodul propagandei de tip kgb-ist care funcţionează în stânga Nistrului. Strategia de a construi o Moldovă atractivă pentru transnistreni înseamnă nu altceva decât faptul că oamenii de rând, reprezentanţii mediului de afaceri trebuie să se opună deschis regimului şi armatei de ocupaţie şi să ceară reîntregirea ţării. Cum facem cu aceşti oameni? Câte vieţi va costa debarcarea lui Smirnov? Cum va proceda Rusia în cazul în care cetăţenii transnistreni nu vor mai dori prezenţa armatei străine pe teritoriul său? Cum vom eradica efectele propagandei ruseşti? Cum să facem pentru a nu repeta greşelile trecutului? Cum e să privim liniştiţi cum oamenii din satele de peste Nistru vor trăi şi mai greu numai din cauză că Chişinăul va impune restricţii economice şi va cere ca impozitele să fie achitate la bugetul de stat, având scopuri nobile drept finalitate? Cum ne învăţăm să călcăm pe inimă şi să mergem înainte, consolândune cu gândul că efectul pe termen lung va fi benefic? Conflictul transnistrea gândit de nişte genii ai răului ne va crea încă multe dureri de suflet.
