Vine Anul Nou, sufletul vrea ceva frumos, de exemplu o poveste!
Vreau o poveste cu personaje. Iată cum ar fi la televizor să ne povestească o poveste de asta frumoasă ca de sărbători! Vreau o poveste cu Pescarul care a tulburat apa şi a prins acolo peştişorul de aur. Asta pescarul care a găsit fericirea sub Stejarul lui Puşkin (pe semne că a găsit îngropat lanţul de aur, ţineţi minte - "златая цепь на дубе том...").
Acolo o să fie şi Moş Gerilă care spune că-i Moş Crăciun, el încheie anul fericit pentru că l-a pus din nou pe nepotul său Garry Potter să fie pârcălab în cetatea de scaun! Da tot nu-i iese la socoteală că vrea să fie mai mare pe Sfatul Boierilor!
Acolo va fi şi Roşu Împărat pe care l-au mazilit şi este supărat că l-a părăsit Egorka, care vrea să fie Царь Додон!
Într-o poveste de Crăciun trebuie să fie neapărat un lup. Lupul este nefericit pentru că toţi îl amăgesc, da el parcănu-i urs şi vulpea nu participă în povestea noastră!
Desigur că nu doar basmele lui Puşkin şi poveştile populare româneşti vor fi sursă de personaje (globalizare sau cum?). Va fi şi Carabas Barabas, adică păpuşarul. Păpuşarul poate să se transforme în şobolan şi alte animale (aici se pare că are vre-o legătură cu Marquiese-ul de Carabas).
Povestea trebuie să conţină şi piraţi (adică raideri).
Numai una va fi greu - să-i împărţim în personaje rele şi bune (iar asta e neapărat în orice poveste, altfel n-are happy end)!
Pentru asta va trebui să alegem între ei, dar asta e deja cu totul altă poveste!
Moldova luptătoare
Iată de unde minciuna cu moldovenii cuminţi şi paşnici?
La câtă sete de luptă şi conflict au moldovenii, bine că nu sunt musulmani, altfel o sfecleu alde toţi!
Nu-i da moldoveanului apă şi vin dar dăi posibilitatea să nu fie de acord cu ceva. Moldoveanul tot timpul luptă împotrivă. Comunism, românism, homosexualism, ortodoxism, sărăcie, alianţă - fiecare are împotriva cui lupta.
Nimeni nu luptă pentru cu înverşunarea care luptă contra. Dependenţa de conflict este cronică.
Posibilitatea de a ceda se exclude din start. Regula de aur a combaterii conflictelor spune că ambele părţi trebuie să cedeze câte puţin chiar din moment ce apare pericolul escaladării. "Şi eu îs muieri?" "Să mă calce careva înpicioare?!"
Iată de asta şi ne calcă toţi în picioare. Aşa va fi până când nu ne vom învăţa să ne unim mai mult pentru decât împotrivă!
Moldova tristă
Pentru că nu demult m-am gândit pentru prima oară că e posibil să plec din Moldova.
Pentru că nu mai sunt chiar atât de sigur că "tăt a s şii ghini".
Pentru că e toamnă rece şi atmosfera predispune.
Pentru că îmi pare că am ce spune.
Pentru că aşa şi este.
Moldova este o ţară sumbră diluată cu acoperişuri urâte de ardezie, garduri din plasă metalică şi vagoncă albă. Este ţara cu sate frumoase doar pe fotografii şi case pustii. Ţara cu rânduri în vame. În vame stau oameni cu ochi trişti, îi întâmpină şi îi petrec vameşi cu ochi trişti. Vameşii sunt trişti pentru că văd tot mai mulţi copii care pleacă împreună cu părinţii. Înseamnă că părinţii s-ar putea să nu se mai întoarcă vreodată.
Moldova este ţara cu miros de fum a frunzelor care ard. Frunzele sunt arse fără de milă pentru că au îndrăznit să ştirbească din peisajul trist pe parcursul a şase luni. Foarte triste sunt câmpurile şi livezile, buruiana şi spatele bătrânilor ţărani, copii cu desaga de vreascuri în spate le dău chiar un aspect profund apăsător.
Chiar şi viile, acele holde dătătoare de viaţă a lui Bachus, şi ele sunt triste, sunt triste pentru tristeţea roadelor sale blocate în careva depozite pe lângă Moscova îndepărtată.
Oamenii din Moldova sunt foarte veseli, glumesc foarte mult, chefuiesc, îşi etalează bunăstarea materială la nunţi şi petreceri, dar au ochii trişti. Şi glumele tot triste sunt mai mult. Oamenii sunt trişti. Le mai place să se amăgească singuri pe ei, crezând că îi amăgesc pe cei din jur "că tăt a şî şii ghini!" Dar atunci când îi vezi în transport, în stradă, la muncă - sunt trişti.
Gopnicii de la colţul blocului sunt trişti. Poliţiştii de pe drum sunt trişti. Bătrânii în rândul la asistenţă socială sunt trişti. Jurnaliştii de la ştiri sunt trişti. Bandiţii din urma cagulelor sunt trişti.
Oamenii în Moldova sunt trişti şi de aceasta devin răi, foarte răi. Oamenii nu sunt trişti din cauza sărăciei. Oamenii sunt trişti pentru că nu au speranţe, oamenii nu mai visează în culori.
Politicienii moldoveni sunt trişti, sunt trişti pentru că vor toată puterea doar pentru ei şi nu le pasă de alegerea preşedintelui, iar aceasta este trist!
Aşteptăm să moară şi Druţă?
Azi a fost denumit "Patria Centru" în Emil Loteanu, bine! Nu voi aprecia acum nici moralitatea proprietarului cinematografului, nu mă interesează deloc cât de buni sunt funcţionarii care au făcut posibilă această manifestare a respectului firesc faţă de un ilustru om de artă - bine că măcar în ceasul din urmă.
Altceva mă deranjează - atunci când maestrul Loteanu era încă viu, "liderii" culturii moldoveneşti fie că au uitat de el, fie îl acopereau de mizerie. A trebuit să moară pentru a deveni "actual ca niciodată", apreciat, "cel mai mare", să aibă bust şi chiar cinema. Cu siguranţă - orice om de cultură ar fi onorat de aşa atitudine după moarte, dar şi mai mult şi-ar dori simplu respect cât trăieşte!
Aşa zişii oameni de cultură din ţara noastră au păstrat proasta tradiţie bolşevică de a se organiza din punct de vedere instituţional. Tot felul de şoble, numite oficial uniuni (cu una-două excepţii menite doar să certifice regula, este cazul relativ ca lumea a uniunii de artişti plastici) au strâns sub acoperişul său nenumăraţi rataţi mediocri, politruci şcoliţi să facă propagandă aptă doar să influenţeze minţi totalitare - acum se pretind a fi "elită culturală" şi "intelectuali".
Integrare în condiţii de piaţă - 0, originalitate fix cât talent, adică - căutaţi de unde nu-i, în schimb - patos şi fraze care nu mai aduc a naftalină din simplul motiv că mirosul acesteea nu poate fi simţit din urma formalinei şi aptitudinea de administrare a săruturilor la partea moale a guvernanţilor (indiferent de culoare lengeriei acestora) şi donatorilor de granturi "pentru valori" bat ca din havuzul de pe Aleea Clasicilor în cele 80 de zile pe an când acesta funcţionează!
Mai este şi capacitatea, ar trebui să o analizeze psihologii, de a lipi etichete şi de a se înhăita împotriva celor cu adevărat valoroşi şi inofensivi din simplu motiv că nu-i interesează deloc! Cât e pentru un mizerabil să-l facă cu uşi oţet pe Loteanu? Ce îi costă pe cei care habar nu au ce este film să facă totul posibil ca cel mai mare actor din Republica Moldova în viaţă (probabil din tot timpul chiar) să se stângă treptat în uitare în sălile neîncălzite a teatrului din Bălţi. E absolut firesc pentru "actorii care s-au adaptat" să aibă drept milă pentru colegul lor cândva cel mai "de perspectivă" drept unic semn de compasiune şi ajutor la nevoie "Toarnă-i o sută de vodcă de care o fi!" pentru simplul motiv că a degradat la starea de alcoolic din cauza sănătăţii? Ori - ei toţi au "localuri" în Chişinău, dar el "s-a dus de râpă".
Literatura noastră s-a cotelit departe în regiunea unde se întâlnesc fesele în ultimii ani. Uniunea (beţivilor degradaţi) scriitorilor mai degrabă omoară tinere talente decât le cizelează, iar aceste talente în majoritatea sa reprezintă nişte copii educaţi în isteria bolnavă din liceele patriei. Au un bagaj infinit de fraze patetice, la 15 ani fetele sunt cele mai bune speţe în dragoste şi relaţii conjugale iar băieţii la 17 ani sunt doldura de politică şi patriotism, indiferent de care.
Slavă Domnului, mai sunt şi exemple fericite care confirmă clar că US este decât o "terebilkă" de talente - autori basarabeni în România şi cei locali care nu "se fierb" atât de des în mustul (oţetit) al şoblei cu sediu la Ginta Latină.
Cu riscul de a-mi ridica toată "floarea românismului" basarabean, afirm că Ion Druţă este cel mai mare scriitor din ţara noastră din secolul douăzeci şi nu prea văd măcar infime şanse să-l ajungă cineva măcar şi în al doilea deceniu din cel al douăzeci şi unulea. El nu este lider de fracţiune parlamentară, nu stă la subvenţii ale statului moldav, nu participă la mitinguri de condamnare a comunismului, nu comentează situaţia cu nealegerea preşedintelui şa Publika sau Prime.
De ce o fi rău că i-au fost republicate pe banii statului nişte lucrări în perioada comunistă? De ce nu suntem apţi să distingem şi recunoaştem faptele bune făcute de oameni răi, chiar şi cu scopuri meschine? Doar Druţă nu i-a scris elogii lui Lenin, nu a chemat poporul să-l voteze pe Voronin, nu a cerut acceptarea memorandumului Kozak, nu şi-a vândut votul în adunarea generală a niciunii uniuni? Ion Druţă a scris despre simpli moldoveni - ţărani: Gherge, Rusande, ciobeni, Ecaterine (din alea mai mici), despre cât e de frumoasă primăvara la Ciutura şi cât de departe se vede de pe dealurile de deasupra Sălcuţei, a scris despre căţeaua pe nume Molda, despre biserici şi mănăstiri cu preoţi şi călugăriţe. Druţă a scris despre cum vine moldoveanul la satul pustiit de răstrişte şi se apucă să-l ridice din nou, să muncească şi să tacă smerit.
Druţă a scris despre cum ducem povara propriei bunătăţi.
Nu înţeleg de ce în "cei doi ani de democraţie" s-a uitat de Druţă? Ori nu s-o fi încadrând în noul curs ideologic? De ce nu o fi? Ori ţin minte când eram copil pe la patru-şase ani: la mitinguri se strigau poezii scrise de unii poeţi cu adevărat mari, chiar dacă unii cinici le imputează "păcatul" de a fi scris poezii pentru partidul comunist, dar şi mai multe scrise de politruci care s-au reorientat (şi tot politruci totalitari la gândire au rămas), dar acasă, la sobă - copii din clasele mici şi mari îl citeau pe Druţă, nimic mai disident, nimic mai persuasiv cu privire la natura comunismului în Moldova, nimic mai educativ nu era atunci.
Dăunăzi un site a publicat o ştire despre posibila moarte a lui Ion Druţă, s-a dovedit a fi fals. Eu unul nu vreau să aşteptăm moartea unuia dintre cei doi oameni de cultură în viaţă marca "litere de aur" pentru Moldova pentru a ne aduce aminte de ei. Vreau un film pe cartea lui Druţă, nu vreau mii de minute cu video de la cuvântările politicienilor şi "colegilor de breaslă". Vreau seri de creaţie ale scriitorului din contul Guvernului, nu vreau "avion sponsorizat de către prim-ministru la mort", vreau reeditarea şi umplerea bibliotecilor cu toate operele, nu monument sponsorizat de fundaţia "Edelweiss" şi memeorial + stradă de Primărie.
Cel mai mult vreau să-l citim pe Druţă acum cât e viu, chiar nu mai vreau să văd cum comercianţii de cărţi îşi vor freca mâinile când moare scriitorul în preimţirea valului care o lună-două va mătura de pe poliţe orice carte cu numele său pe copertă!
Dodon - fals start, de ce?
S-o dus şi s-o dus! "Prietenii ştiu de ce!" Prietenii nu prea înţeleg la cine!
Strategia plecării lui Igor Dodon cu doamnele sale din echipa lui Vladimir Voronin era simplă ca bună ziua: "eu le cer reforma PCRM, ei nu acceptă, eu încerc să-mi ţin poziţia, Mark mă sabotează, eu ies şi zic că am obosit să lupt, îmi pare rău, am făcut totul ce am putut, sunt nevoit să plec pentru a da o şansă celor mai reformatori comunişti să mă urmeze în lupta pentru valorile de stânga!"
Parcă aşa era logic să meargă treaba, numai că prea în pripă a plecat băiatul în roz, cam boţit a ieşit, argumentul reformării partidului nu ţine! Care este cauza grabei lui Dodon, de ce nu a respectat consecutivitatea evenimentelor? De ce a acceptat să iasă cu imaginea şifonată din PCRM?Iar mai fi trebuit cam o săptămână sau două pentru discuţii şi imitarea luptei pentru reforma PCRM, a plecat peste o zi. Dodon are timp, iese că altcineva are nevoie de aceste două săptămâni rămase până la alegeri. Întrebarea este cine?
Se vehiculează trei teorii despre "cine stă înspatele":
1. Plahotniuc
2. Filat
3. "Este mâna Moscovei" (copirait Boris Negru/Petru Bogatu)
Vlad Plahotniuc a fost în relaţii foarte strânse cu Dodon şi Greceanaia în perioada lui Voronin, altfel nu putea fi în cazul unui afacerist care controlează practic toate întreprinderile de stat,singur îşi crează politici. Se spune că Plahotniuc îi dădea dispoziţii lui Dodon direct prin telefon. Relaţia între ei este suficient de strânsă, totuşi, Dodon apărea foarte iritat şi confuz când îl întreba cineva despre Plahotniuc în campania pentru locale. Justiţia controlată de către numărul doi democrat l-a ras pe Dodon de şansa contestării legalităţii alegerilor primarului de Chişinău pe cale legală. Relaţia ăntre cei doi pare să se răcit simţitor.
Vlad Filat şi Igor Dodon au făcut nu o dată schimb de amabilităţi, nu doar în timpul campaniei electorale. Ghimpu nu în zadar zicea că anume Filat ar putea rupe voturile de la comunişti. Premierul dispune şi de "instrumente de convingere" cu privire la integritatea afacerilor familiei Greceanîi. Tot el este principalul partener de discuţii cu factorii de decizie externi (amabasadori, demnitari europeni, dar şi ruşi), aceştia din urmă, cu siguranţă, au consfinţit plecarea celor trei deputaţi comunişti. La care mai adaugi că o lovitură de graţie lui Tkaciuk, dar şi lui Plahotniuc ar intra în interesele primordiale ale lui Filat şi a susţinătorilor săi (îmi răsare în memorie cum o lăuda pe Zinaida Greceanîi ex-premierul Sturza).
Controlul direct exercitat de unele cercuri politico-financiare ruseşti asupra lui Igor Dodon se vede cu ochi liber, nici măcar el nu ascunde relaţiile strânse cu factori de decizie de la Moscova. Echipa de PR care a lucrat pentru Dodon (comunitatea AVA.MD, polit-tehnologii din Ucraina etc.) trăieşte din bani ruseşti, se zvoneşte că banii pentru campania locală tot din surse ruseşti au fost alocaţi. Vizitele dese ale lui Dodon la Moscova, plecara la Bruxelles şi în Polonia, ar putea sugera că "Soluţia" este rusească, coordonată cu europenii.
Îmi pare cea mai probabilă soluşia nrl. 3, cu elemente din cea de a doua. Factorul european pare a fi decisiv (vezi ce zicea Chirtoacă care nu ştie să-şi ţină gura despre ce aude de la diplomaţii vestici).
Oricum, graba cu care a plecat Dodon indică asupra unei lipse serioase de timp, timp necesar pentru a aduce la masa negosierilor pe Filat şi Plahotniuc, pentru a-l convinge pe Mihai Ghimpu să cedeze ceva pentru a nu admite anticipate, timp pentru a negocia împuternicirile viitorului preşedinte. Cea mai importantă problemă de depăşit este în a-l convinge pe Vlad Filat că, odată ce se alege preşedintele, Guvernul nu va fi doborât iar formatul guvernării nu se va schmba. Preşedintele PLDM va cere garanţii foarte serioase că viitorul presedinte va fi cu adevărat independent. Democraţii vor dori să se asigure că interesele lor nu vor mai fi puse sub lovitură prin votuti comune PLDM-PCRM. Urmează negocieri foarte dure, la care mai pui că trebuie de răsplătit cumva pe Dodon.
Cât ţine denoi - muritorii de rând, apoi bine a zis Voronin - "Vai şi amar!". Criza constituţională rămâne, legitimitatea preşedintelui care poate fi alesva fi sub orice nivel, războiul dintre Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc va lua amploare şi mai mare în cazul alegerii preşedintelui. Mai bine alegeri anticipate + referendum, apoi alegeri directe a preşedintelui, păcat!
Statul care mă plăteşte sau invers?
Din impozitele pe care le plătesc lunar achit salariul pe care îl primesc de la buget mie şi încă la doi care primesc cât mine. Anume aşa - fiind bugetar, cheltui la serviciul de bază cam 80% din timpul de muncă şi din efort. Petru aceasta iau un salariu net de aproape 1700 lei lunar.
(Nu mă plâng aici pe faptul că este un salariu mic şi nu poate primi atâta un conducător de instituţie cu 32 de angajaţi şi un patrimoniu de milioane nu de lei.)
Pentru că nu se poate de murit de foame când ai în spate cinci ani de facultate şi nu e trendy să mori de foame, mai lucrez pe unde apuc. Când şi cum îmi merge. Se pare că salariul brut (neimpozitat) s-a cam ridicat anul acesta pe la 9000 de lei pe lună. Dintre aceştia cam 30% îi papă de-odată statul sub formă de impozite şi taxe. Rămân cu vre-o şase mii şi ceva. Clar lucru că îi cheluiesc şi pe aceştia (Lazăr o spus că tre de stimulat consumul), statul papă direct de la mine 20% sub formă de TVA şi încă vreo 10% sub forma diferitor impozite. Încă vre-o 15% o zboară pe accize (:D). Adică din cheltuielile mele diurne statul înghite încă vre-o trei mii de lei.
În total statul mînâncă de la mine nu mai puţin de 5000 lei pe lună! Aceşti bani îi ajung să plătească salariul meu propriu şi încă două la fel! Iată aşa, un bugetar care nu vrea să moară de foame mai hrăneşte încă doi ca el (dar poate un 0,5 funcţionar mai mare)?
Bizară situaţie, totuşi nimic anormal din punct de vedere legal. De ce nu s-ar putea să fie proporţiile inverse (doi anagajaţi la privat asigură un salariat bugetar)? Cum se face posibil ca impozitele a 1,2 angajaţi (calculând efortul) să asigure cu salarii 3 anagajaţi?
Media reală de efort între cel ce lucrează la stat cam pe acolo e - la 0,2, nu mai mult. Respectiv 1,2 efort asigură finanţarea a 0,6 efort, fix cum trebuie. Iată de ce salariile sunt cum sunt, dacă bugetarii chiar ar munci ar primi salarii mai mari. Păcat! Că dacă ei ar lucra mai bine şi cei din sfera privată ar primi mai mult, mult mai mult!
p.s. Se cer aici nişte comentarii de la care mă voi abţine...
Soluția? Ascultați ce spune moșul!
Ghimpu a spus că Filat trebuie să vină Președinte de Parlament, lumea a spus că nu poate pentrucă nu este deputat, Ghimpu are dreptate. Filat trebuie să devină deputat. Cum? Prin alegeri anticipate. Nu există buni și răi în politicamoldovenească, acum toți sunt răi. Este nevoie de o resetare, pentru a depăși criza și a urni din loc reforma justiție, în ziua aegerilor trebuie organizat și referendum de adoptare a unei noi Constituții.
După paralamentare speakerul va rămâne Președinte interimar și se vor organiza alegeri prezidențiale directe. Apoi totul de la zero, Moldova are nevoie de un factor de stabilitate politică, un președinte ales direct și ”inamovibil” poate fi un pilon în jurul căruia se vor purta discuții despre formarea majorităților parlamentare și guvernamentale.
O fi o soluție bună? Sigur că nu este! Este clar că cea mai sănătoasă forma de organizare statală este cea parlamentară, păcat că nici clasa politică nici poporul nu sunt gata de așa ceva. Poate după alți 20 de ani.
Nu trebuie să deplângem decesul tentativei de a fi în rând cu europenii (să avem și noi o democrație parlamentară veritabilă), oricum dezmățul actual poate fi numit cel mult partocrație, nicidecum democrație.
Despre situația social-politică actuală în Republica Moldova
Dacă politicienii moldoveni dau dovadă de lipsă de imaginatie si denumesc astfel cam 30% dintre conferintele si declaratiile de presă, de ce am fi noi acei care trebuie să animăm cu denumiri originale câmpul politic?
Decizia Curtii Constitutionale era evidentă si nu putea fi altfel, mai mult – orice decizie chiar nu conta. Presedintele nu poate fi ales în Parlament din varii motive. Principalul motiv este faptul că Vlad Filat nu va accepta candidatura lui Marian Lupu. Comunistii nu vor risca alegerea lui Vlad Filat în functia de presedinte, nici acesta din urmă nu pare tentat de functia de sef de stat cu atributii foarte limitate în executiv, dar nici nu vrea să pună soarta Guvernului în mâinile lui Vlad Plahotniuc (un presedinte ales poate demite oricând Guvernul). În pozitie privilegiată poate apărea PDM în cazul demarării procedurii de alegere a lui Marian Lupu în functia de presedinte în Parlament la care nu ar participa deputatii liberal-democrati. Anume aceasta este cauza iesirii lui Mihai Godea cu anuntul despre acceptul epicilor trei comunisti să-l voteze pe Marian Lupu. În cazul esecului vina poate fi dată pe PLDM care va fi numit trădător în campania electorală.
În absolut orice conjunctură, alegerile anticipate par iminente. La fel de sigur este si faptul că rezultatul acestora nu va duce la depăsirea situatiei de criză. Chiar dacă partidele din AIE vor acumula împreună peste 61 de mandate, PLDM nu va vota pentru un presedinte controlat de către Vlad Plahotniuc, pe de altă parte Vlad Filat nu va accepta să detină functia de presedinte cu puteri limitate. Alianta PLDM/PCRM nu va putea apărea datorită opozitiei din partea tărilor vestice si nedorintei lui Vladimir Voronin de a se retrage din fruntea partidului.
Negocierile dintre AIE si PCRM au o singură miză strategică – cine va apărea vinovat în fata alegătorilor pentru demararea alegerilor anticipate.
Unica solutie viabilă este modificarea cadrului constitutional, modificare ce nu va putea fi operată în Parlament. Varianta diminuării numărului de voturi pentru alegerea presedintelui, sustinută de PD si PL, nu va fi acceptată de PCRM, nici de PLDM în conditiile păstrării atributiilor prezidentiale nefiresti pentru o tară parlamentară. PCRM, PL si PD nu vor sustine optiunea liberal-democratilor de a modifica procedura de alegere prin vot universal (cel mai probabil Vlad Filat va cere si o lărgire considerabilă a puterii prezidentiale în executiv). Aceasta pentru că nici unul din aceste partide nu are candidati în stare să câstige alegerile. Teoretic, acest scenariu ar putea fi acceptat de PL în cazul coborârii substantiale a cenzului de vârstă pentru candidatii la functia de presedinte (undeva pe la 33 ani :D). Oricum aceste scenarii, luând în calcul capacitatea de negociere a politicienilor de la Chisinău, sunt prea putin probabile.
Singura solutie care pare reală este modificarea Constitutiei prin referendum. Aici părerile actorilor politici sunt din nou împărtite. PL va insista pe aprobarea unei noi constitutii si va indica asupra programului de guvernare, dincolo de probleme identitare, până acum nu este clar ce fel de model de guvernare contine respectivul proiect, care vor fi atributiile unui presedinte ales de popor. PD se va opune alegerii presedintelui cu vot direct si va opta pentru simpla diminuare a pragului necesar alegerilor în Parlament. Comunistii vor relua practica sabotării referendumului, lucru care va pune din nou sub semnul întrebării rezultatul acestuia. PLDM va insista pe modificarea procedurii de alegere a presedintelui si transmiterea în competenta acestuia a unor atributii detinute actualmente de premier, Guvern si Parlament.
Unica solutie cu sanse mari de a fi acceptată de alegători este acea de modificare a procedurii si revenirea la votul direct. Optiunea cresterii competentelor prezidentiale, la fel, se bucură de o simpatie din partea populatiei care "s-a săturat si vrea gospodar în tara asta".
Câstigătorul unor eventuale alegeri prezidentiale este evident. În Republica Moldova sunt, la moment, doar trei politicieni "prezidentiabili". Au capacitate de a obtine un număr considerabil de voturi, carismă, capacitate de mobilizare a electoratului în jurul său, pot să înregistreze cresteri de raiting puternice. Acestia sunt Vladimir Voronin, Vlad Filat si Dorin Chirtoacă. Cum liderul comunist si primarul capitalei nu au dreptul să fie candidati, unica intrigă a unor eventuale alegeri este dacă va câstiga actualul premier încă din turul unu sau va fi nevoie de un tur doi. Anume din acest considerent PLDM se va pomeni într-un fel de opozitie fată de restul fortelor politice în problema modificării Constitutiei prin referendum.
Cât tine de boicotul din partea PCRM, acesta ar putea fi combătut numai prin numirea datei referendumului în ziua alegerilor parlamentare. Totusi, scenariul implică existenta unui consens între partidele din aliantă, iar pentru PD si PL va fi destul de periculos să se opună direct revenirii la forma de guvernare prezidentială. Aceasta va fi cu sigurantă principala temă electorală, iar opozitia deschisă fată de această optiune din partea PCRM, PL, PD ar putea duce la un rezultat neasteptat de mare pentru PLDM care ar putea obtine chiar si majoritatea parlamentară, învinuind concurentii în nedorinta de a rezolva criza politică. Un asfel de scenariu nu pare deloc favorabil pentru democratia din Moldova. Pe cât de european si cât de influentabil de liderii vestici nu ar fi Vlad Filat, o tară prezidentială cu un Parlament afiliat sefului statului nu este tocmai o premisă bună pentru democratia din orice tară est-europeană.
De ale gazului...
A.S. În afară de verdictul Curţii Constituţionale, care chiar nu contează şi nu putea să influenţeze în orice mod cursul lucrurilor în Moldova, fapt pentru care chiar nu îmi pot da seama de importanţa care i s-a oferit în contextul existenţei unor evenimente cu adevărat importante - atacurile raider, declaraţia lui Voronin care a spus sincer că vom avea din nou alegeri (deci vom avea), ultima temă de actualitate, căreia i s-a oferit cea mai puţină atenţie, fiind mult mai importantă pentru viaţa noatră de mâine decât toate alegerile şi declaraţiile, problema determinând dacă vom avea sau nu ce să mâncăm peste un an - scumpirea gazului!
Că GazProm ne scumpeşte gazul ştim de mult timp, am mai scris despre lipsa de viziune în domeniu a autorităţilor şi opţiunile care ar conduce la o soluţie a situaţiei în favoarea noastră. Uite că se pare să avem câteva raze de speranţe, iar măcar unii din conducătorii ţării şi-au dat seama că Statul trebuie să promoveze soluţii inteligente în economie. S-a apucat de lucru grupul pentru planificare strategică în domeniu de pe lângă Guvern, intenţia bună - om vedea rezultatul. Mai mare speranţă, însă au au generat câteva declaraţii de ale premierului moldovean în presa străină (voi remarca faptul că "presa" de la Chişinău nu a prea dat nimic la temă, nu este de mirare pentru că în presa de la noi lucrează în proporţie absolută nişte agramaţi şi avem un singur jurnalist care se pricepe la economie şi poate să scrie pentru alţii despre asta, înţelegând rostul evenimentelor Ion Preaşcă de la Adevărul, alţii nu-s). La Bucureşti Filat a anunţat intenţia ţării noastre de a participa la AGRI, apoi, pentru Komersant Ucraina, premierul a spus despre posibila participare a ţării noastre la proiectul de construcţie a terminalului de relichifiere a gazului azer, poate chiar cu investiţii!
Discuţiile au pornit la momentul când încep negosierile cu Rusia în privinţa gazului, sigur că vor fi utilizate ca armă psihologică, după modelul ucrainean. Dincolo de aceasta, poate cea mai importantă etapă urmează să fie negosierile preconizate dintre Filat şi preşedintele azer Aliev la Summit-ul PE din Polonia.
Ce ar putea face real Republica Moldova?
Sunt câteva opţiuni:
1. Cea mai simplă opţiune ar fi ca să obţinem un contract de livrare a gazului prin intermediul terminalelor care vor fi construite la Constanţa şi în Ucraina, ar fi mai ieftin decât de la GazProm. Acest scenariu are mai multe minusuri, cel mai important este acel al siguranţei - este suficientă o nouă fluctuaţie bruscă în relaţiile dintre Chişinău şi Kiev sau Bucureşti şi ne trezim cu conducta goală. Nici Ucraina, nici România nu ar avea careva raţionamente economice să împartă cu Moldova gazul ieftin din Azerbaijan. Strategia de milogire cu mâna întinsă şi argumentul că "de suntem fraţi, vecini... atâtea ne leagă..." şi alte din acelaşi arsenal nu pot şi nu trebuie să fie utilizate de un stat ce se respectă, trebuie să devenim parteneri, nu fraţi săraci, trebuie să producem plus-valoare.
2. Moldova poate să participe cu investiţie la proiectele din România sau Ucraina. Proiectul din Ucraina se ridică la un cost de 2 mlrd euro, proiectul AGRI se va ridica până la 5 mlrd euro. 1,5 mlrd euro investi în ambele proiecte ar asigura ţării noastre accesul la gazul care va fi livrat prin noile terminale.
Aici îmi voi permite o mică remarcă: scumpirea gazului până la sfârşitul anului va genera acumulări de datorii şi o nouă creştere a preţurilor la toate produsele, situaţie pe care contribuabilii nu o vor suporta, uităm de orice fel de creştere economică sau de salarii. Pentru a nu admite un şoc economic, Guvernul are nevoie de nu mai puţin de 150 mln dolari anual timp de trei ani pentru a compensa preţul crescut la gaze şi a nu admite pauperizarea totală a populaţiei, stoparea creşterii economice, escaladarea tensiunilor sociale ş.a. Aceste surse ar putea fi luate numai din exterior sub un program de reducere drastică a cheltuielilor pentru resurse energetice.
Pentru a investi în proiectele de construcţie a terminalelor LNG, Moldova ar avea nevoie de alte 1,5 mlrd euro, bani care pot fi luaţi numai de afară sub proiecte serioase de reducere a cheltuielilor. Probabil ar fi timpul să se ajungă la compromis cu partenerii vecini pentru participare la proiectele pornite, să se contracteze un credit mare pentru o perioadă de cel puţin cincisprezece ani cu perioadă de graţie de 3 ani, să se creeze un fond de stabilizare a efectelor creşterii preţurilor la gazul rusesc (cca 300 mln euro), încă cca 1,5 mlrd euro ar fi o participaţie simţitoare în dezvoltarea proiectelor româneşti sau ucrainene. Conectarea la surse alternative de livrare a gazului vor stabiliza preţurile în zona a cca 200 dolari per mia de m3 (în condiţiile "umplerii" conductelor caspice cu az turkmen), economiile RM se pot ridica la 185 mln euro anual, adică întregul împrumut va fi fezabil.
3. Ultima opţiune a Republicii Moldova este să acţioneze inteligent, să devină motorul colaborării în sfera energetică la Nordul Mării Negre. Guvernul poate iniţia un proiect de colaborare multilaterală cu România, Ucraina, Georgia şi Azerbaijan în vederea desfăşurării de preoiecte comune în sfera reducerii dependenţei de gazul rusesc. Legăturile tradiţionale ar putea scoate Chişinăul în poziţie de motor al acestei colaborări, dealtfel una foarte necesară dar greu de realizat în condiţille relaţiilor nu tocmai bune şi concurenţei active în regiune între România şi Ucraina. Poziţia de "lider" în cadrul Parteneriatului Estic, ar justifica o astfel de iniţiativă din partea Chişinăului. Existenţa unei coordonări şi abordări comune din partea ţărilor regiunii în problema energetică ar favoriza atragerea de importanţi parteneri de afară - Comisia Europeană, marile companii energetici, marii furnizori etc.. Cert este una - o integrare mai activă pe probleme energetice la Marea Neagră este vitală pentru ţările regiunii. De ce nu ar apărea o "Uniune energetică a Mării Negre".
În concluzie se poate de spus că problema preţului la gaz este cea mai importantă acum pentru Moldova, prea puţin probabil este să poată economia noastră suporta un nou val de scumpiri fără efecte fatale în sfera socială, Guvernul trebuie să acţioneze imediat. Politicienilor le-a venit timpul să se măsoare în cine are viziuni mai lungi, nu în ceea ce s-au deprins ei în doi ani... la limbă mă refeream.
Acum guvernanţii noştri ar trebui să facă cărare bătută pe la BEI, BERD, FMI - oricine dă bani, acum e momentul, mâine va fi târziu.
P.S. Primele raze de speranţe au şi apărut, să vedem ce va urma. Apropos - am spus că la următoarele alegeri nu voi mai vota pe bază de emoţii, voi alege pe cei care dau dovadă că au viziune şi ştiu să conducă ţara. Dacă arată unul că ştie să rezolve problema preţului la gaz, are votul meu.
P.P.S. Cum scriam, zilele astea are loc la Doha Forumul Mondial pe problemele gazului lichefiat, a mers cineva din Moldova?
Apropos - aproape tot articolul l-am scris de la smart-phone, tare interesantă experienţă!
17-18 ani - PROSTII FRUMOASE!
A.S. Este foarte frumos în nopţile cu lună plină la Butuceni - lumina se refleactă de la stâncile şi gardurile albe, de la apa Răutului, se pare că încă de la ceva, dar nu-mi dau seama ce, iar afară devine foarte luminos, parcă e zăpadă. Atmosfera predispune la meditaţii filosofice şi la stare de pace în case şi în suflet.
Pe când aveam 13 ani, circumstanţele m-au împins spre a decide să devin unicul care ia decizii importante pentru mine, atunci mă convingeam singur pe mine că, deşi voi face multe prostii, aşa va fi mai bine într-un final. A funcţionat foarte bine.
La 17 eram deja omul care se consideră foarte matur, priceput în toate celea, gata să dea sfaturi de viaţă oricui. Atunci la 17-18 ani m-am format într-un fel de persoană, eram foarte romantic, bătăios, ambiţios şi alte chestii, dar mă mândream de faptul că mă pot pune la încercare singur pe mine - aveam curajul să fac prostii frumoase. Încă de pe atunci am observat că aceste acţiuni au un efect pozitiv asupra sexului opus, însă doar pe termen scurt, în final oricum totul se duce naibii din motive greu de înţeles, şi totuşi eu eram nespus de mândru că puteam să fac aşa ceva.
Pe la 21-22 am înţeles că nu merge chestia asta cu "băiat de treabă" dacă vrei să faci măcar ceva, am pus mâna pe Machiavelli şi m-am apucat de o nouă etapă de autoeducare prin practicarea intensă a genurilor de activitate mai puţin bisericeşti care presupun interacţionarea intensă cu alţi indivizi ai rasei umane. A început să se primească, oportunismul calculat şi orientarea pe interese de termen lung au început să ia locul treptat aşa numitelor "valori omeneşti", am ajuns să nu fac nimic fără de folos şi m-am învăţat să am răbdare. Spre deosebire de vârsa când aveam 18 ani şi credeam că le pricep pe toate, am început să înţeleg oamenii şi să fiu conţtient de propriile limite.
Merge destul de bine, se primesc foarte multe lucruri, mă opresc periodic şi-mi pun gândurile pe poliţe, dar am sesizat la un anumit moment că ceva nu e bine şi e nevoie de o auto-evaluare mai complexă, am început să mă tem că pierd nişte trăsături ale mele la care ţineam foarte mult.
În ultimul timp s-au petrecut multe lucruri care m-au ajutat să-mi încerc caracterul şi să-mi revăd viziunile. Din nou am revenit la teoria conform căreia nu poate unui om să-i meargă bine în carieră şi în viaţa personală, din nou nu iese peste tot în baza simplului calcul logic, perfect aplicabil în cele mai complicate situaţii de alt gen. Am ajuns să calc peste pragul psihologic când trebuie să faci rău conştient unor oameni sărmani pentru a asigura un bine comun mai mare, am ajuns să nu mă sfiesc atunci când sunt nevoit să fac unii oameni foarte apropiaţi să sufere fără motiv doar pentru faptul că vreau să-i ajut să se simtă mai bine în general, am ajuns să nu am emoţii de orice fel atunci când e pus la bătaie un proiect important. Am apucat ce înseamnă să devii personaj oribil, din singurul motiv că vrei să asiguri ca alţi doi oameni să se împace foarte bine, chiar dacă la baza înţelegerii iniţiale dintre dânşii va sta dorinţa de a se uni împotriva mea.
După toată această experienţă deloc plăcută, au mai urmat ceva evenimente interesante, m-am simţit ciudat când am atins vârsta pe care o poţi măsura în secole (chiar şi în sferturi), din nou mă simt foarte singur fiind înconjurat de foarte multă lume, foarte des nu îmi ajunge inspiraţie şi argumentare, Steve Jobs a plecat de la Apple (exemplul acesta m-a făcut să gândesc mult la limitele fiinţei umane), am început să tratez doar cu ironie lucruri pe care majoritatea le consideră grave, am început să mă tem de omul în care mă transform şi mi-a stat foarte dor de ce făceam cândva - la 17-18 ani.
De mult timp mă gândeam să mai fac prostii frumoase, nu îmi ajungea voinţă, uite că a trecut, mai pot. Acum m-am liniştit şi am pus din nou gândurile pe poliţe, m-am adaptat bine la viaţa din jur, dar văd că am reuşit să păstrez şi din acele trăsături care te fac om, risc acum să zic că m-am maturizat, nu cred că mă voi mai schimba mult pe viitor, cred acum că este timpul să faclucrurile acelea care vor rămâne în urma noastră. Nu de alta - dar sunt conştient că destul de curând voi deveni retard şi nu voi mai fi capabil să creez o valoare adăugată.
P.S. urmăresc mulţi prieteni de 17-18 ani, nu pot să nu mă bucur când îi văd foarte abili şi mult mai bine pregătiţi de viaţă decât eram eu, mă bucură că a rămas un fenomen care nu se schimbă cu evoluţia tehnicilor educaţionale - ei abia acum învaţă să facă prostii frumoase - deci nu vor pierde tinereţea.
Fuji way! (postare despre politică)
A.S. Pentră că mai nu am uitat parola la blog iaca scriu.
Aşa am decis eu - să fug pe o lună de oraş, de realităţile care se schimbă zi de zi, de paradă, de atacuri raider, de fabrica Nataliei Morari şi profunzimea Lorenei Bogza. Aţi priceput - de politică.
Rezultate: mie mi-i drept în cot dacă va fi sau nu ales preşedintele toamna asta, dacă vor fi sau nu alegeri anticipate, de wikileaks, de mafie şi de reforma justiţiei, nu că aş fi devenit cetăţean politic pasiv şi social-iresponsabil, deloc. Am apucat să înţeleg în serile când stai şi te uiţi la stele (acolo stelele chiar se văd spre deosebire de Chişinău) că sunt lucruri care sunt pentru fiecare în parte mult mai importante decât politicul. Am apreciat că sunt prieteni, sunt discuţii interesante cu oameni plăcuţi, sunt experienţe noi de învăţat, sunt petreceri, este serviciu, nu e neapărat să alergi atâta, sunt proiecte frumoase de făcut şi de pornit, contacte de stabilit, există şi alt fel de relaţii între oameni decât cele politice sau altele deprinse de noi, mai este şi o dragoste de trăit, indiferent de cum o fi ea, există viaţă în afara perimetrului străzilor Mateevici, Cosmonauţilor, Creangă şi Tighina (cam pe aici stau toate instituţiile de Stat).
În această scurtă lună nu am privit nici-o emisiune la Publika sau altu, nu am privit nici o conferinţă de presă pe privesc.eu (nici măcar cea la care am participat), în schimb am comunicat cu foarte multă lume care "a fiert" ori continuă în ceea ce chemăm viaţă politică, interesant dar nici o noutate - boring! În schimb am făcut lucruri frumoase, am pus bazele unor proiecte mai frumoase pe viitor, am învăţat să văd lucrurile din alte unghiuri. Cred că am mai crescut.
Acum mă simt gata să reiau proiectele pe care le-am gândit mai demult, să le continuu pe cele vechi, am şi un izvor nou de inspiraţie şi răbdare (dar nu vi-l spun).
Asta e receta, fugiţi, uăi oameni buni, dacă v-aţi săturat de politică, dacă vreţi să nu mai depindă dacă merită sau nu să începi a face ceva în dependenţă de alegerea preşedintelui, dacă vreţi să nu vă afecteze atacurile de raideri.
P.S. Scurt despre politic, Lupu nu va fi preşedinte pentru că nu merită şi nici măcar Plahotniuc nu-l vrea, lui Filat nu-i trebuie să fie preşedinte cap n-are cine rămâne "să guverneze o ţară", comuniştii nu pot să se întoarcă la putere sub nici o formă. Varianta unui preşedinte independent politic este cea mai ok, varianta preşedinte "de formă" este inacceptabilă fiindcă va "duce în şos" moldovenii deprinşi cu tătuc, trebuie o persoană responsabilă dar greu de influenţat.
Cum ar putea Moldova economisi 5 miliarde de lei anual
A.S. Eu nu mă pricep la economie, tot ce ştiu despre gazele naturale am răscolit aseară pe net, nu pretind să am dreptate în ultimă instanţă sau să fie 100% adevărat tot ce voi scrie mai jos, dar cel puţin la o treime să fie valabil şi tot înseamnă mult. Parcă simt că va fi al naibii de lung articolul ăsta!
Dacă o să vi se creeze impresia că în acest articol clasa politică de la Chişinău este acuzată de lipsă de viziune strategică, să ştiţi că aţi înţeles corect articolul.
Republica Moldova a importat în anul trecut de la concernul rus Gazprom 1 miliard 187,8 milioane de metri cubi, în creştere cu 5,5% faţă de anul 2009. În urma creşterii preţului la gazul natural rusesc care este preconizată pentru această toamnă (până la 400 dolari per 1000 m3), costul total pe care ar urma să-l achite ţara noastră în 2012 va fi cel puţin 760 mln dolari!!!! Trebuie de remarcat şi dependenţa exagerată faţă de gaz a economiei naţionale, circa 63% din balanţa energetică a ţării, cu mult mai mult decât în majoritatea ţărilor europene, chiar şi în cele care sunt mari producători de hidrocarburi (Norvegia - 16,5%, Rusia - 53,3%, România - 31,6%), să nu mai spunem de ţările care, la fel ca Moldova, nu dispun de zăcăminte gazifiere (Lituania - 28,3%, Elveţia - 10,5%, Bulgaria - 14,7%). La acest capitol de nesiguranţă şi dependenţă excesivă, Moldova se poate compara doar cu Belarusul (circa 63%. Dintre ţările regiunii, mai mare ponderea gazului natural este doar în Azerbaijan, care este şi mare producător.
Din Strategia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova dăm cetire:
"Securitatea energetică este parte integrantă a securităţii economice şi reprezintă un
ansamblu de măsuri orientate în direcţia consolidării complexului energetic prin
diversificarea surselor, extinderea reţelelor de transportare şi distribuţie a energiei şi
resurselor energetice, precum şi dezvoltării capacităţilor de generare amplasate pe
teritoriul ţării.
În scopul asigurării securităţii economice şi energetice a statului va fi elaborat un
mecanism eficient de identificare a factorilor de pericol de ordin intern şi extern cu
stabilirea acţiunilor necesare pentru asigurarea securităţii şi un sistem adecvat de luare a
deciziilor bazat pe programe de dezvoltare social-economică. În acest sens, eforturi
sporite vor fi depuse pentru:
efectuarea transformărilor instituţionale, care să contribuie la coordonarea
acţiunilor eficiente întreprinse pentru asigurarea securităţii economice;
dezvoltarea şi implementarea tehnologiilor de fabricare a produselor concurenţiale;
dezvoltarea infrastructurii economiei naţionale, necesare pentru realizarea
transformărilor structurale;
asigurarea utilizării mai eficiente a resurselor;
dezvoltarea potenţialului tehnico-ştiinţific de producere şi inovaţional;
diversificarea potenţialului de export;
colaborarea internaţională în domeniul energeticii;
îmbunătăţirea climatului pentru investiţii în generarea de energie electrică;
diversificarea genurilor de combustibil, utilizaţi pe teritoriul ţării, precum şi a
căilor de import a resurselor energetice;
majorarea, în măsura posibilităţilor, a capacităţilor economic competitive de
producere a energiei electrice; 7
promovarea eficienţei energetice şi utilizarea resurselor energetice regenerabile, în
conformitate cu politicile UE în domeniu;
crearea sau arenda, în măsura posibilităţilor, a depozitelor de stocare a gazelor
naturale;
inelarea sistemului naţional de gazificare;
gazificarea integrală a ţării" -
parcă binişor, deşi, pentru comparaţie, în strategia similară a României, sunt scrise lucruri ceva mai concrete. Mai departe mai vesel, ce zicem şi ce facem cu adevărat - degrabă expiră contractul cu GazPromul şi, contrar spiritului actului strategic sus menţionat, tot ce le dă în cap mai marilor economiei naţionale este să meargă din nou la negocieri în Moscova. Nu e deloc rău că se merge la negocieri, întrebarea însă constă în rostul acestor negocieri - ce putem noi pretinde ruşilor pentru a obţine un preţ mai bun? Răspunsul - NIMIC! La argumentul, "Nu vreţi nu - cumpăraţi!" nu avem nici măcar un contraargument. Pe de altă parte, toată lumea a rămas căscată după ce China i-a lăsat praf pe ruşi după tentativa acestora de a intra pe piaţa gigantului economic oriental. Negociatorii chinezi au venit atât de bine pregătiţi, încât au cerut să li se ofere un preţ pe care GazProm-ul nu l-a putut accepta, chinezii pur şi simplu au arătat că Rusia are mai mare nevoie de piaţa lor decât ei de gazul rusesc. Ruşii au nevoie de o alternativă de export ca de aer pentru a putea ţine în şah energetic Uniunea Europeană, chinezii înţeleg aceasta şi le-au indicat ruşilor asupra suficienţei importurilor din regiunea Asiatico-Australiană, Turkmenia şi Orientul Mijlociu, iar în rezultat trimişii lui Miller (Putin) au plecat cu buza umflată!
În acest caz răsunător, chinezii au combătut zicala conform căreia "Statele mari fac politică mare, iar cele mici una inteligentă", exact acelaşi lucru îl face domnul vicepremier Lazăr când merge "gol-chistol" la Moscova, numai inteligenţi nu suntem în acest caz!
Aşa zisele eforturi de diversificare a surselor energetice prin interconectare cu sistemul energetic românesc sunt, cel puţin, nişte mişcări nesemnificative - pentru a aduce gaz prin ţeavă el rebuie să fie acolo, până a începe să funcţioneze noul bloc de producere de la Cernavodă tot e lungă poveste, mai ales în contextul incertitudinii industriei atomice europene. Dincolo de bunăvoinţa sinceră a Guvernului de la Bucureşti, eu nu am votat pentru Băsescu să-mi rezolve problema energetică, cetăţenii Moldovei i-au votat pe Filat, Lazăr şi Parlicov - de la ei aştept eforturi.
Trecerea la surse alternative de energie, implementarea proiectelor de eficienţă energetică - toate acestea necesită investiţii mari, nu le vom face niciodată pe banii din granturi europene, cel puţin nu până la aderarea la UE. În concluzie - Guvernul RM nu face nimic consistent în sfera reducerii dependenţei energetice şi sporirea eficienţei energetice.
În acest domeniu (cel mai important la nivel mondial) Republica Moldova ar putea realiza multe dacă va duce o politică inteligentă (ori aşa ar trebui să facă statele mici!). Primul lucru pe care ar trebui să îl priceapă guvernanţii noştri este acela că deja de mulţi ani lumea se află într-un război total pentru resurse energetice: gazul şi petrolul sunt principalele arme şi cauze ale conflictelor dintre state, determină vectorul politicii internaţionale.
În al doilea rând, cei care fac politicile economice de la noi ar trebui să scoată nasul din hambarul de la Franzeluţa şi să mai privească ce se petrece în jur. Dar în jur se întâmplă iată ce: Rusia încearcă să pună în poziţie de tăcere statele tranzitoare de gaze ruseşti din Europa Centrală şi de est: Belarus, Ucraina, Polonia, România, Moldova etc., prin acces direct sau căi alternative la pieţele mari (Germania, Italia, Austria etc.), acest fapt se materializează prin construcţia gazoductului North Stream şi proiectul South Stream, ce ar permite Rusiei să fie mult mai liberă şi agresivă în negocierile cu statele tranzitoare, în principal: Ucraina, Belarusul, Polonia şi România. GazPromul tinde să păstreze situaţia în care cumpără gaz ieftin în Kazahstan, Turkmenia şi Azerbaijan, iar apoi îl vinde în Europa pe bani mari.
La rândul lor, ţările producătoare din Regiunea Caspică nu ezită să caute pieţe alternative şi căi de import direct în Europa, lucru care la merge strună cu suportul Chinei, Uniunii Europene şi susţinerea tacită a SUA. Cel mai mult au excelat la acest capitol chinezii care au impus GazProm-ul să îşi ia rămas bun de la gazul turkmen şi să demareze proiecte costisitoare de explorare a zăcămintelor ruseşti necesare pentru a asigura fluxul spre Europa.
UE nu aşteaptă până Rusia îi va strânge laţul energetic în jurul gâtului şi anunţă căi alternative de import a gazelor din Regiunea Caspică prin proiectul Nabucco. Din câte se pare, atât Nabucco european, cât şi South-Stream-ul rusesc nu sunt decât nişte arme în lupta psihologică menite să gâdele nervii unul altuia şi ucrainenilor. Nu pare veridic ca europenii să fie exasperaţi de idea să-şi pună securitatea energetică în mâinile turcilor care ar putea cere concesiuni inacceptabile în procesul de Integrarea Europeană în schimbul participării în proiectul Nabucco. Rusia nu a prezentat până acum nimic concret în legătură cu proiectul South Stream, costul anunţat de circa 5,6 mlrd dolari pare a fi mult prea diminuat, cu atât mai mult termenii de realizare, lucru bine văzut în cadrul proiectului din regiunea baltică - el va putea funcţiona la capacitate deplină abia spre 2016. Pe de altă parte, dacă e să credem schemele enunţate de ruşi, în dorinţa de a ocoli şelful ucrainean şi cel românesc, South Stream-ul urmează să traverseze cele mai adânci porţiuni din Marea Neagră, proiectul devenind cu multe trepte mai complex decât cel din Nord - seriozitatea intenţiilor de construcţie a acestui gazoduct trezeşte mari dubii, mai ales fezabilitatea acestuia.
Dincolo de vorbăraia despre Nabucco, europenii nu stau pe loc, procesul de diversificare a surselor de gaze naturale merge într-o veselie! Principalul accent este pus pe creşterea capacităţilor de import a Gazului Natural Lichefiat (GNL). În prezent, deja aproape 20% din gazele importate în Europa vin pe cale maritimă sub formă de GNL, iar către 2016, potenţialul instalaţiilor de regazificare a GNL din Europa va atinge aproape 50% - şah şi mat tentativelor ruseşti de a discuta preţuri exagerate la gaze naturale livrate europenilor. Piaţa europeană de LNG este alimentată în principal din Africa de Nord şi Qatar, această ţară deţine în prezent aproape 30% din cantitatea de GNL exportat la nivel mondial, fapt explicat prin demping-ul de preţuri promovat de acest stat arab. Sinecostul creării condiţiilor tehnice de producere, transportare şi regazificare a GNL a scăzut cu aproape 50% din 1992 până în 2003 şi este în continuă scădere. Capacităţile cresc anual în proporţie de până la 12% în întreaga lume şi, în combinaţie cu explorările de gaze naturale neconvenţionale (de şist), au toate şansele să pună sub lovitură modul de calculare a preţului la gaze pe piaţa internaţională, rupându-l de preţul la ţiţei.
Evenimentele din Africa de Nord, Orientul Apropiat şi Mijlociu din ultimul timp trebuie puse exclusiv în legătură cu proiectele de asigurare a securităţii energetice europene. De rând cu Qatarul, Australia şi Egiptul, dar şi Algeria, sunt statele care dezvoltă rapid capacităţile de lichifiere a gazelor naturale. În tentativa de a diminua din componenta geopolitică a procesului de export al gazelor, care intervine neapărat în cazul tranzitării unor teritorii naţionale de gazoducte, ţările producătore şi consumatore de gaze naturale pun accentul pe căi alternative. Rusia a pus miza pe calea conductelor submarine, ţările producătoare din regiunile Africii de Nord, Orientului Mijlociu şi cea Asiatico-Australiană, dar şi marii consumatori: SUA, UE, Japonia, China - pun miza pe calea livrărilor maritime. Ruşii se bălăcesc mai bine de zece ani în proiectul trans-baltic, americanii, europenii, chinezii şi americanii cresc în proporţii geometrice capacităţile de import a GNL, iar Qatarul, Australia şi ţările Africii de Nord cresc capacităţile de lichefiere în aceleaşi proporţii.
Acum să privim ce se petrece chiar "sub nasul nostru" - în ţările vecine. Guvernul Ucrainei a semnat în inaurie 2011 un contract cu Azerbaijanul care prevede livrarea a 5 mlrd de m3 de gaze lichefiate pentru terminalul de regazificare care urmează să fie construit până în 2015 la Iliciovsk. Costul proiectului se ridică la 2,6 mlrd dolari. Deşi cererea de import a Ucrainei se ridică la 38 mlrd m3 pe an, capacitatea de 10 mlrd m3 pe an a viitorului terminal va permite statului vecin să se prezinte mai relaxat la negocierile cu GazProm-ul, chiar şi dacă va fi construit cândva epicul South Stream.
Mişcarea Ucrainei reprezintă doar un următor pas în iniţiativa de rebalansare a situaţiei de pe piaţa gazelor naturale în Sud-Estul Europei care a fost demarată de România. Împreună cu Georgia şi Azerbaijanul, România a demarat proiectul AGRI (acesta mai este numit neoficial şi "Nabucco maritim"). Proiectul constă în construcţia unui teminal de lichefiere a gazelor naturale azere în portul georgian Poti şi a unui terminal de regazificare în Constanţa. Capacitatea acestuia va fi de 12 mlrd m3 anual şi urmează să fie finalizat în 2013-2014. Terminalul de la Constanţa urmează să asigure circa 90% din necesarul de import al României, astfel încât nu este de mirare "îndrăzneala" lui Traian Băsescu în discuţiile cu Rusia. Costul întregului proiect este de circa 4,5 mlrd euro. Conform datelor neoficiale, preţul echivalentului a 1000 m3 de gaz azer livrat la Constanţa va fi de circa 160 dolari (se pare că unele cantităţi mici deja au început să fie livrate în portul românesc). Preţul dat este unul adecvat pentru piaţa mondială de GNL şi este clar profitabil pentru azeri, dacă îl vom compara cu preţul de achiziţie a gazelor din această ţară caucaziană de GazProm.
Pe de altă parte, capacităţile de lichefiere de la Poti urmează să fie ridicate la 20 mlrd m3 până spre 2017, cu posibilităţi de extindere, capacitatea actuală de export a Azerbaijanului fiind de 7,7 mlrd m3, adică mult mai puţin. În acest context trebuie urmărite mişcările recente ale celor mai înalţi demnitari de la Bruxelles în regiunea Caspică. Turkmenistanul creează în ritmuri alerte capacităţi de transportare a gazelor naturale spre Azerbaijan prin Marea Caspică (deja câţiva conducători ai ramurei energetice turkmene au fost eliberaţi din funcţie pentru nerespectarea termenelor). Devine transparentă intenţia UE de a importa gaze lichefiate din zona caspică prin ocolirea Rusiei şi Turciei. Evident, proiectul se bucură de suportul SUA, ori România şi Georgia sunt principalii aliaţi ai Washingtonului în regiune, iar creşterea rolului geopolitic al acestora este în interesul americanilor.
În afara acestui proiect major, necesită remarcate încă două care par a fi componente ale aceleiaşi strategii. Primul este intenţia UE de a crea o conexiune puternică a căilor de transportare a resurselor energetice între Marea Neagră şi cea Baltică, miza se pare că este în asigurarea independenţei energetice a Poloniei, Ţărilor Baltice şi, de ce nu, Germaniei. Unica întrebare ar fi în sursa de energie, ori capacităţile caspice sunt insuficiente. În acest context devine interesant activismul Qatarului în căutarea posibilităţilor de crearea a unor teminale de regazificare a GNL în regiunea de nord a Mării Negre: prima ţintă a fost Bulgaria, interesul companiilor din statul arab a fost atras de proiectul de la Constanţa, propuneri de colaborare au fost înaintate de Ucraina. Recent, Guvernul Turc a anunţat cu mare fast lansarea unui megaproiect de construcţie a canalului maritim de alternativă a Bosforului. Este evident că turcii nu dispun de surse atât de mari, iar traficul prin noua arteră trebuie asigurat din timp. Experţii internaţionali remarcă apropierea fără precedent în plan politic şi economic dintre Turcia şi Qatar, se pare că firmele turceşti au rupt "partea leului" din proiectele costisitoare de construcţie a infrastructurii necesare desfăşurării Campionatului de Fotbal din Qatar în 2022. Generozitatea şeicilor arabi pare a fi dictată de interesul faţă de amplificarea traficului prin Bosforul suprasolicitat, iar banii pentru acest proiect fără precedent par să vină tot din micul stat arab.
Destinaţia finală a gazelor din Qatar care urmează să treacă prin strâmtori este evident zona din Nordul Mării Negre...
Apoi iată - de ce nu poate fi construit un terminal de regazificare a GNL la Giurgiuleşti? Republica Moldova nu are ce pierde, respectiv, cu inimă curată, putem oferi cele mai avantajoase condiţii oricui ar accepta să construiască un terminal de acest fel în ţara noastră - scutire de impozite, teren gratuit, plăcinte calde, orice! Repet, în orice condiţii avem numai de câştigat!
Acum - ce crede umila mea persoană că putem face: prima opţiune este să oferim condiţii maxim avantajoase investitorilor externi care ar dori să construiască un astfel de terminal; a doua (preferabilă) este să îl construim cât mai repede posibil singuri!
Construcţia unui teminal cu capacitatea de regazificare de 2 mlrd m3 anual ar costa nu mai mult de 1,5 mlrd dolari, hai să adăugăm costuri necesare lucrărilor inginereşti din albia Prutului şi costul interconectării cu sistemul naţional de transportare a gazelor - să fie încă 500 miliaone, la un loc 2 mlrd de dolari.
Ce ar avea de câştigat Moldova?
Anul viitor va trebui să scoatem din buzunare circa 760 mln dolari, preţul GNL din Azerbaijan va fi de circa 160 dolari per 1000 m3, preţul maximal al GNL livrat din Qatar în Europa anul trecut a fost de 150 dolari per 1000 m3. Dacă estimăm posibilitatea de procurare a GNL chiar şi la preţul de 170 dolari per 1000 m3, obţinem suma de 323 mln dolari - adică o economie de peste 430 mln dolari anual!!! Întreaga investiţie este recuperabilă în mai puţin de cinci ani.
Orice instituţie financiară internaţională nu va ezita să finanţeze un proiect cu un asemenea grad de fezabilitate. Eu, personal, nu am nimic împotriva faptului ca Guvernul să se împrumute în aşa scopuri, e mult mai vizionar decât să te împrumuţi pentru pensii! Tariful actual deosebit de înalt ar permite guvernului se opereze diminuări până la nivelul care este acceptabil pentru a nu acumula datorii de la populaţie (-15%), să acumuleze resurse pentru returnarea creditelor (15-20 ani), să redirecţioneze sume enorme (nu mai puţin de 100 mln dolari anual) pentru dezvoltarea proiectelor în sfera energiei netradiţionale şi a eficienţei energetice - în vreo zece ani tot Chişinăul poate fi termo-izolat pe banii ăştia, ce ar însemna reducerea cu 40% a consumului de energie termică, mai pui renovarea infrastructurii şi obţii o reducere enormă de consum şi pierderi de energie! Nu va fi o exagerare să spunem că un asemenea proiect ar asigura o creştere economică reală şi durabilă în ţara noastră.
Pe lângă aceasta, Guvernul ar putea crea rezerve multianuale de gaze, aceasta ar permite reducerea şocurilor tarifare în cazul fluctuaţiilor pe pieţele de resurse energetice. La urma urmei, domnilor demnitari, gândiţi-vă că din banii ăştia poate rămâne foarte mult şi de furat! :D
În afară de beneficii economice, Republica Moldova ar obţine dividende politice, cel puţin comparabile. Reducerea până la zero a dependenţei energetice faţă de Rusia ar permite o relaţie mult mai echilibrată, inclusiv în problema transnistreană. Moldova se va integra în sistemul de securitate energetică europeană, aceasta ar ridica mult rolul geostrategic al ţării noastre, generând o atenţie mai mare şi atitudine mai "grijulie" din partea partenerilor externi. Moldova ar putea deveni exportator de resurse energetice şi generator de stabilitate şi creştere economică în regiune.
Ceea ce poate da Moldovei un avans faţă de ţările mari din zonă este poziţia geografică şi necesităţile de consum mici. Ţara noastră nu va fi dependentă de contracte de livrare mari şi poate juca profitabil pe contracte mici de termen scurt, vânând cele mai tentante oferte. O strategie inteligentă pentru noi ar fi vânarea de rămăşiţe de la "masa bogaţilor" - contracte mici cu marii producători (Qatar, Egipt, în scurt timp - Israel etc..), "lipirea" pe lângă prietenii mai mari (participarea în proiectele româneşti şi ucrainene, cele gestionate de UE) şi vânarea producătorilor mici care nu sunt interesante marilor consumatori din cauza ineficienţei şi capacităţii mici (Oman, Emiratele Arabe Unite, Azerbaijan/Georgia, unele ţări din Africa Centrală şi de Nord, numărul ţărilor care au capacităţi mici de export şi vor dori să se includă în circuitul internaţional de GNL va creşte cu siguranţă).
Această strategie poate fi implementată numai dacă demnitarii noştri vor înceta să gândească după tiparuri vechi, vor înţelege că trăim într-o economie globalizată şi vor diversifica traseele de diplomaţie comercială cu Doha, Kairo, Tel Aviv, Baku, Tbilisi, nu se vor eschiva să bată la uşa marilor corporaţii energetice intarnaţionale BP, EXON, Shell, Total, pe la şeicii arabi.
Parafrazând, pot spune că în condiţiile actuale, ţările mici trebuie să înveţe să ducă o politică energetică inteligentă. Ori dimensiunile mici nu sunt neapărat un dezavantaj într-o lume globalizată.
P.S. Apropos, la sfârşitul lunii septembrie, în Qatar va avea loc formulul mondial pe tema GNL, interesant dacă va reprezenta cineva Republica Moldova sau ai noştri sunt apţi doar de "prezenţe triumfale" la expoziţiile cu ocazia a 20 ani de la fondarea CSI-ului?
Materiale:
1. Strategia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova
2. Strategia de Securitate Naţională a Românei
3. The Global Liquified Gas Market: Status and Outlook, December 2003, Energy Information Administration, U.S. Department of Energy, Washington DC
4. World LP Gas Association, 2010 Annual Report - www.worldpgas.com
5. http://www.fergananews.com/news.php?id=17060
6. http://eurodialogue.org/Black-Sea-LNG-Project-Draws-On-Gas-From-Azerbaijan
7. http://urban-constanta.blogspot.com/2011/02/lng-terminal.html
8. http://naturalgasforeurope.com/black-sea-nations-set-new-rules-for-power-play.htm
9. http://www.eurasianet.org/node/60980
11. http://www.oilforum.ru/topic/40232-spg-innovacionnii-put-razvitija-rossiiskoi-ga/
12. http://www.rbcdaily.ru/2010/06/11/tek/485869
14. http://www.trubagaz.ru/issue-of-the-day/katar-gotovitsja-brosit-vyzov-gazpromu/
15. http://www.trubagaz.ru/issue-of-the-day/katar-gotovitsja-brosit-vyzov-gazpromu/
16. http://trubagaz.ru/issue-of-the-day/spg-zavtra-evropy/
Ruşine, domnilor deputaţi! Chiar nu aveţi nimic sfânt?
Ceea ce s-a petrecut azi în Parlament m-a lăsat oribilat! Deputaţii au transformat în subiect de ghionturi şi răfuială politică întrebarea cu privire la crearea comisiei de anchetă cu privire la demolarea ilegală a monumentelor istorice! Când am aflat despre intenţia Comisiei de profil din Parlament mi-a crescut sufletul - "în sfârşit eforturile noastre vor avea finalitate!", aşa am gândit eu. În sfârşit apare şansa ca cineva să răspundă pentru starea de ruinăă a zeci de conace, pentru mutilarea sutelor de biserici şi a centrului istoric din Chişinău şi alte oraşe, pentru raderea de pe faţa pămânrului a sute de monumente arheologice, chiar mă gândeam poate cineva va răspunde în cazul distrugerii a 28 monumente arheologice în timpul construcţiei tronsonului de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti, va sta la puşcărie acela care a ordonat să fie ras Valul lui Traian pentru a lua sol la costrucţia căii ferate şi pentru distrugerea unicei cetăţi de pământ din timpul lui Ştefan cel Mare la Giurgiuleşti, nu va mai trebui să recurg la şmecherii pentru a convinge localnicii de la Orheiul Vechi că casele lor vechi construite în unicul stil local trebuie păstrate... De câtva timp sunt foarte fericit pentru faptul că problema protecţiei ptrimoniului cultural a ajuns un subiect dintre cele mai imporante pe agenda publică, dar şi pe agenda celor mai importante instituţii de stat, depăşind în sfârşit cadrul Ministerului Culturii: şedinţa Guvernului, implicara activă a comisiei de profil din Parlament, va fi inclus chiar şi pe agenda Consiliului Suprem de Securitate (!). Cel mai mult m-am bucurat văzând că subiectul ajuns să fie discutat în plenul celui mai important organ de stat - Parlamentul!
Nu poţi să nu te bucuri de o asemenia atitudine din partea politicienilor, chiar am gândit că anume acest subiect poate să devină unul în stare să unească societatea şi politicienii în jurul unei cauze cu adevărat nobile!
Iar la urmă - fail! S-a dovedit că, din câte se vede, politicienii moldoveni tot politicieni moldoveni rămân, au decis pur şi simplu să folosească un subiect ajuns de interes pentru populaţie în scopul de a-şi face imagine, nimic mai mult. Ruşine, domnilor deputaţi! Credeam că aveţi măcar ceva sfânt!
Sursa imagine: timpul.md
Jean Jacques Rousseau şi mita electorală
Conform teoriei marelui iluminist francez al secolului XVIII Jean Jacques Rousseau, statele există în baza unui "contract social". Dacă să explicăm pe scurt, aceasta însemană că cetăţenii deleghează din libertăţile asupra unor decizii care îi vizează – conducătorilor de stat. Dacă adaptăm acest concept (evident adevărat) la condiţiile democraţiilor elective contemporane, avem cam următorul tablou: noi, o dată la patru ani, desfăşurăm un concurs public transparent, în baza căruia alegem, în baza unui caiet de sarcini şi al ofertelor pretendenţilor, pe cineva căruia îi delegăm dreptul să facă regulile după care trăim (legile), să cheltuiască o parte din banii noştri (impozite şi taxe), să asigure securitatea nostră şi să adopte decizii despre relaţiile noastre cu alte ţări.
Alegerile se fură, nu sunt procuror să vă aduc dovezi, dar acest lucru îl cunosc toţi, toţi tac – numai acel care a pierdut, acuză partea care a câştigat fără a aduce dovezi, pentru că sistemul nostru electoral este într-atâta de fragil, încât este practic imposibil de prevenit şi de demonstrat frauda electorală. Care este impactul real al corupţiei electorale? Cum se poate de prevenit aceasta? Despre aceasta voi scrie.
Un partid ia bani de la un afacerist, afaceristul este afacerist şi cere bani cu procente după alegeri, partidul fură de la buget, fură partidul – fură şi funcţionarii din jur, aşa se naşte cercul vicios al corupţiei în ţara noastră. S-ar părea că unii care au ajuns la putere ar putea să fure doar ca să-şi întoarcă datoriile pentru campania electorală şi să poată să-şi menţină structurile de partid – se pare… Într-adevăr aşa se întâmplă că dacă nu ai bani în plus, te îngroapă cei care fură mult prin alte mecanisme care necesită cheltuieli mari de bani – coruperea justiţiei, a funcţionarilor electorali, dar, ce este mai important, şi a alegătorilor. Situaţia în care pretendentul la o funcţie poate să corupă alegătorul, atentează la însăşi logica statului, aşa cum ne este prezentată în forma contractului social.
Simptomatic – foarte mulţi au atras atenţia la influenţa mecanismelor de finanţare a partidelor politice asupra corupţiei, se crede că odată cu trecerea partidelor politice la finanţare de stat va scădea dependenţa acestora de mediul de afaceri. Poate doar unii naivi cred în aceasta, cheltuielile oficiale ale partidelor nu includ nici a zecea parte din cele reale, chiar dacă vei trece la registrul oficial plata pentru activişti, jurnalişti, cântăreţi, maşini, benzină ş.a. care rămâne nedeclarată la moment, nu va nimeri nicicând în lista de cheltuieli capitolul care constituie "partea leului" la mulţi concurenţi electorali – anumemita electorală! Indiferent sub ce formă: bani, cadouri, mese copioase, caloşi şi şepci cu sigla partidului – toate acestea constituie o formă de corupere a alegătorilor. Atâta timp cât această metodă este deosebit de eficientă, partidele politice nu vor renunţa la acceptarea de bani nedeclaraţi de la sponsori tenebri, cu returnarea lor prin contracte de stat, închiderea ochilor, licenţe fără concurs etc. Iar legătura dintre mediul de afaceri cu mâna murdară şi politicienii dornici de cât mai multe voturi cu orice preţ se va păstra.
Din nou simptomatic este că nu am auzit măcar un politician să spună în repetate rânduri în adresările către popor că nu e bine să-ţi vinzi votul, decât doar după alegeri. Nu am văzut stoluri de "oameni de cultură", formatori de opinie, bloggeri, onegişti, preoţi, la urma urmei, care să facă campanii împotriva votului vândut, parcă e un subiect tabu, deşi toţi ştiu că se cumpără şi se vinde. Dacă ai trei butoaie de vin şi vrei să fii primar într-un sat – vei fi! Îmi aduc şi acum aminte monumentala frază a lui Victor Ponta după alegerile prezidenţiale din România: "Maşinăria lor a lucrat mai bine…" Toţi fură, toţi se fac că plouă!
Unica soluţie pe care o văd eu pentru a diminua corupţia electorală este legalizarea acesteia! Anume aşa. Şi deodată campanii, te arată satul cu degetul, analiştii ţipă de la toate ecranele: "E legal, dar e mizerabil", "Dacă azi vă dă 100 de lei, mâine o să vă fure 1000"… Declaraţia uniunii scriitorilor, preoţilor, deportaţilor jurnalişti : "Stimaţi concetăţeni, nu vă lăsaţi duşi de val, nu luaţi bani şi vin pentru vot!". Sunt absolut sigur că va avea drept efect diminuarea numărului de voturi vândute şi va spori conştiinţa civică a cetăţenilor. Iar atunci să văd măcar un partid să încerce să dea mită electorală, toată societatea activă va sta cu ochii pe cei care încearcă să o facă şi îi va taxa pe loc. Iar, odată legalizat, va apărea mult mai uşor la suprafaţă, toţi moraliştii naţiunii vor privi cu ochi de vultur pe unde o fi vreunul să dea măcar un "calup de brânză" pe vot.
Iată aşa, chiar dacă J. J. Rousseau ne-a lăsat un sistem aproape perfect, trebuie să fim mereu ostili faţă de acei pe care îi angajăm în slujbă publică, altfel din angajatori ne transformăm în sclavi.
De ce dispar monumentele din centrul istoric al Chişinăului?
Dispariţia monumentelor din centrul istoric al Chişinăului a devenit un fel de terorism: periodic, ba într-un loc ba în altul, au loc atentate cu buldozere. Opinia publică sare ca arsă - "Jos Chirtoacă!", apărătorii primarului sar şi ei ca arşi: "El nu poate face nimic, l-aţi ales - acum răbdaţi!" Primarul, dacă se va apuca în serios de această problemă o poate rezolva. Argumentul inactivităţii procuraturii şi a Inspecţiei de Stat în Construcţii nu ţine, nu poţi să îţi imaginezi că cineva poate demola ceva, chiar având toate actele de la instituţiile centrale dacă se opune primarul Sibiului. Ori funcţionarii PMC se spală mai mult pe mâini şi indică la lipsa de pârghii şi la faptul că ei au încercat dar nu a reacţionat procuratura şi bla bla bla...
Nici nu aceasta e problema, impotenţa organelor de stat e bine cunoscută, corupţia din justiţie oricum îi va scuti pe responsabili de răspundere, iar clădirea istorică nu va mai putea fi restabilită prin decizia oricărei judecăţi pe lumea asta. Orice ancadrament dat jos de ciocan nu mai poate fi readus, chiar dacă îl reconstruieşti în proporţii ideale - nu mai este un monument al trecutului.
Un lucru însă miră - care este raţionamentul datorită căruia agenţii economici chişinău(i)eni sunt atât de fanatici în lupta contra clădirilor vechi, oare nu au şi ei simţul frumosului, nu poartă respect faţă de trecut? Nu cred că sunt toţi aşa, ei chiar pricep şi beneficiile economice pe care le poate aduce pe termen lung conservarea şi restaurarea centrului istoric - au înmblat şi ei la Universitate. Dar raţionamentul venitului pe termen lung îi este străin afaceristului moldovean - în general celui din spaţiul post-socialist, el vrea acum, sau cel mult într-un an şi totul, şi cu profit de 1000% la investiţie! Iată de ce clădirile istorice cad jertvă etajelor, nu ar avea o problemă un oarecare Tahir - emigrant sirian, sau Anatoli Borisovici - fost deputat ca să restaureze frumuşel cele două etaje şi acoperişul, că bani au. Dar la ce bun, dacă pot să investesc ceva mai mult, să ridic acolo 6 etaje iar apoi să le vând la preţ care depăşeşte sinecostul de opt ori?! Iar acum calculăm - vindem 2 etaje la preţul de 1500 euro m.p. sau vindem cinci etaje la 1500 euro m.p.?
Răspunsul afaceristului moldovean este evident. Aşa monumentele istorice cad jertvă terorismului fundamentalist al religiei care crede în bani! Eu cred că anume aici ar fi putut să intervină Primăria - simplu (aici tag-uiţi: Modârcă şi Grozavu): în planul de urbanism al oraşului se indică cu o linie roşie centrul istoric, iar în Regulamentul de urbanism şi amenajare a teritoriului să scrie clar: aici nu se contruieşte mai mult de două etaje - basta! Se mai face o zonă de protecţie în care regulile nu sunt atât de dure şi cam asta. Direcţiei Arhitectură de la Primărie îi va lua cam două zile să elaboreze acest proiect, cam cincisprezece zile pentru avize la ministerele de resort - decizie a consiliului municipal - hotărâre de guvern - la un loc cel mult o lună! Dacă se vrea...
O altă modalitate ar fi ca în acelaşi plan general de dezvoltare a oraşului să fie scris că în centru nu se mai deschid clădiri cu oficii, bănci altele - asta pentru că nu mai scăpăm de ambuteiaje - vă imaginaţi câţi lucrărtori şi clienţi sunt la aceste instituţii? Acolo o să scrie că: "Iaca, oameni buni, undeva între Aeroport şi Porţile Oraşului, sau între Stăuceni şi Grătieşti, de marginea drumului Chişinău-Orhei, facem să avem şi noi un Manhattan ca-n New-York, sau un City ca-n Londra". Adică de acum încolo aici facem clădiri de zeci de etaje, aici avem mii de oficii, aici centre de conferinţe, aici hoteluri, aici sedii de comapanii mari, aici stadion, aici parcări, aici drumuri largi, aici centre comerciale (să nu trebuiască să mergi la marginea Ciocanei în timp ce te întorci de la lucru în Centru la Schinoasa) şi alte atribute ale unui oraş modern, dar pe lângă asta se angajează nişte "paţani de la piar" care în trei luni fac ca aceasta să fie - "kruta", şi fundamentaliştii religiei care crede în bani o să se arunce asupra noilor jertve.
De ce nu se face acest lucru dacă e atât de simplu? E şi mai simplu - adepţi ai religiei care crede în bani se găsesc şi la Primărie/Inspecţie de Stat în Construcţii! Dacă va continua procesul de desfigurare a arhitecturii şi rigorilor de urbanism în centrul istoric (ca exemplu străzile Bucureşti şi 31 august) - nu va mai rămâne nici măcar o zonă compactă în cazul căreia se poate de impus rigori de înălţime etc.. Ori în cazul acesta vor continua demolările, proprietarii care se simt cu musca pe căciulă vor fi darnici şi vor oferi "bonusuri" de zeci de mii de euro pentru autorizaţiile în construcţii - "viaţa va fi miere şi chişleac". Fără să exagerez cred că acum soarta centrului istoric a oraşului depinde de voinţa politică a primarului reales, care deja a şi demonstrat-o printr-o demisie şocantă a unui înalt funcţionar pentru că acesta a ... devenit pensionar.
P.S. Un singur lucru bucură: în timp ce ăsta şi cu ăsta se ghiontesc pe spatele voturilor noastre, multă lume tare de treabă de pe internet a găsit timp să scrie despre lucruri de suflet! Aceasta bucură nespus de mult: iată soluţia pentru oboseala de politică: ruşi şi molodveni, comunişti şi unionişti, bătrâni şi tineri - trebuie să găsim acele scopuri care sunt în stare să ne unească, de ce nu ar fi grija pentru păstrarea patrimoniului istoric comun?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
