Atenţie - atac raider asupra istoriei!


Se demolează, oameni buni! Se demolează mărturiile trecutului nostru. Oraşul în care m-am născut riscă să rămână fără suflet.

La toţi le este totuna.

Mai jos voi încerca să demonstrez că distrugerea patrimoniului cultural-istoric întruneşte toate componentele specifice unui atac raider.

1. Patrimoniul cultural este proprietatea comună a tuturor cetăţenilor. Prin distrugere, Republica Moldova este lipsită de acesta.

2. Articolul 59 din Constituţie stabileşte obligaţiunea fiecărui cetăţean de a proteja monumentele. Păcat că la noi nu este o pedeapsă minimă pentru orice încălcare a Constituţiei.

3. Distrugerea oricărui monument se face prin scheme de corupţie, inclusiv în justiţie.

4. Prejudiciul economic adus statului şi generaţiilor viitoare poate fi cifrat în bugetul câştigat de state precum Belgia din turism la etapa actuală.

5. Mai rău, acestui oraş/popor i se şterge orice urmă a trecutului (da, ne transformăm în mancurţi!).

6. O comunitate fără istorie comună nu poate construi un viitor comun. Ne vom înprăştia la fel cum o fac absolvenţii caselor de copii.


Prejudicii şi componentă criminală - clare.

Acum, că doar în caz de atac raider se "autosesizează", - domnilor Premier, Preşedinte, Procuror General, Primar General, situaţia e la fel ca la bănci, Registru, Termocom - interveniţi ferm, ce naiba!?

Avem implicaţi o sumedenie de platoni, nogai şi alte triburi care se trag de la vandalii antici.



Chişinău - teatru al absurdului!


Nu mai are rost să scriu despre cum ar trebui să fie planul de dezvoltare a Chişinăului, să critici prostiile care se fac nu are rost, aceasta provoacă doar reacţii acide din partea autorităţilor. Ei cică vor sfaturi şi critică. Când ai în faţă tocmai un vice-primar care în faţa camerei TV se irijează în mare apărător al monumentelor de arhitectură iar în rest zâmbeşte acid, iar pe acest zâmbet scrie "La ce bun lătraţi, eu tot o să fac cum vreau!" - nu are rost.

Chipurile se organizează consultări publice. Se dezbate un document pe care nu l-a văzut nimeni vreodată. Cel mai important lucru - Proiectul regulamentului de urbanism zonal - este ţinut sub şapte lacăte. Ce fel de dezbateri publice sunt astea.

A sunat o frază simptomatică din gura lui Nistor Grozavu - "Nu trebuie să ne grăbim, ce dacă acest regulamet va fi adoptat la anul, sau chiar şi mai târziu?"

Or el ştie foarte bine că lipsa acestui regulament şi inacţiunea autorităţilor locale duce la mutilare a sute de monumente lunar. Încă doi ani şi nu va mai rămâne ce să fie protejat.

Acum ar fi cazul în regim de urgenţă să fie revizuit PUG-ul Chişinăului, apoi să fie adaptate la noile prevederi elementele planului zonal. Lucrul acesta poate fi realizat în doar jumătate de an, dacă se vrea. Dar nu se vrea. Până una-alta, primarului iar sta bine să dea dovadă de respectfaţă de sine însuşi, să asigure respectarea acelui moratoriu asupra construcţiilor în centrul istoric.

Nu doar raţionamente morale şi legale stau la baza luptei pentru salvarea Chişinăului istoric. Dacă acesta va dispărea, în Republica Moldova va muri fără a se naşte o ramură economică de potenţial enorm - turismul, fără un pol urban inclus şi adaptat la turismul internaţional nu are rost niciun fel de Orhei Vechi, Cricovă sau parcuri naţionale.

Trist. Proiectul dezbătut nu a fost publicat nici azi pe site-ul primăriei.

Se fac filme mincinoase pe bani străini. Poate are rost să ne amăgim că totul este bine?

P.S. Cu toate nedreptăţile, "consultările publice" vor continua. Dacă nu vă este totuna în ce oraş vor trăi copiii voştri, puteţi veni.

Proteste

Roşca - s-au terminat banii tare vrea la putere!

Plugaru - are dosar pe escrocherii!

Comunştii - să şie! (apropo - banii, se pare, se termină)

Lumea - 300 protestează, 900 se uită la ei!

Şelin - aşa trebu!

Hai jos! Sus! Stânga! Dreapta! Вперед! наЗАД!

Prin acţiunile lor, doar le dau unitate celor din AIE şi îi determină să se încăpăţineze în prostia cu referendumul. Visul lui Mark Evghenici despre Ghandism se spulberă, trebuie urgent să meargă la un schimb de experienţă de vre-o 20 ani în India.

Linii roşii pe faţa Chişinăului


Astea cafenii sunt monumente de arhitectură. Astea roşii sunt linii roşii. Liniile roşii indică porţiunile pe care urmează a fi extinse străzile existente. Iată aşa soluţie dă Primăria pentru problema transportului. Ce se va întâmpla cu monumentele? La asta ei nu au putut răspunde, aşteptăm.

Intraţi, vedeţi ce frumos va arăta oraşul cu străzi largi, va fi loc să fie deja parcate maşinile de margine în două rânduri. Zonă de dezvoltare Planul Urbanistic tot nu prevede.

Alianţa greşelilor asumate!

Deşi se doreşte "Alianţa deciziilor asumate", AIE a devenit alianţa greşelilor asumate.

Câteva remarce:

1. PCRM va boicota alegerile. Dacă în 2010 a avut efect redus dar scontat, acum cel puţin jumătate din alegătorii PCRM vor sta acasă.

2. În 2010, alegătorii au avut dorinţa sinceră de a schimba modalitatea de alegere a preşedintelui. Acum politicienii le propun cetăţenilor să susţină ceea ce nu le place - alegerea Preşedintelui în Parlament (iar 61 sau 51 de voturi pentru nimeni nu contează). Argumentul delegării dreptului dorit de a alege preşedintele prin vot universal este un bun argument de a veni la vot. Argumentul delegării acestei prerogative partidelor politice care suferă de o lipsă în creştere de încredere nu prea va scoate oamenii de prin grădini, de la gura cuptorului cu pască şi de la şaşlâk la vot.

3. Cetăţeni "conştienţi" sunt abia 20-25%. Ei vor veni oricând. Cei de peste hotare nu vor cheltui 300-400 euro pentru a merge şi a vota delegarea dreptului de decizie "măgarilor ceea din Parlament". Maxim 50 000 se vor prezenta acolo.


Dar se putea de făcut totul aşa încât criza constituţională ar fi soluţionată 100%.

1. Se iniţiază procedura de alegere a preşedintelui.
2. Alianţa susţine o candidatură "apolitică", pe Nantoi de exemplu. Între timp 15 deputaţi iniţiază referendumul cu privire la adoptarea unei noi constituţii, cu un regim semi-prezedenţial, cu vot direct. Cu atribuţii lărgite ale preşedintelui. Cu asigurarea echilibrului sănătos dintre Preşedinte şi Parlament.
3. Comuniştii merg cu Talmaci.
4. Două tururi eşuate. Lupu dizolvă Parlamentul.
5. Data alegerilor parlamentare anticipate corespunde cu data referendumului.


Rezultate:
1. Comuniştii nu vor putea boicota referendumul, asta ar fi suicid la alegerile parlamentare.
2. Pe valul lipsei de candidat eligibil la viitoarele prezidenţiale, PCRM vă scădea mult.
3. Poporul suveran va avea dreptul mult râvnit de a-şi alege "tătucă". (Asta e, din păcate nărodul nostru are dependenţă narcomanică de încrederea într-un "Pater Patriae")


Nu trebuie să fii geniu în tehnologii politice şi sociologie ca să trasezi acest scenariu. De ce nu s-a întâmplat?

Simplu - se merge cu interese de moment. PD şi PL nu au candidaţi "prezidenţiabili". De fapt, oricine înţelege că alegerile directe ar avea o singură miză - va fi ales Filat din primul tur sau va fi nevoie de turul doi? Ultimii doi ani au arătat că în ochii prostimii, numai Filat este văzut ca o alternativă a lui Voronin. Plahotniuc şi Ghimpu nu pot admite un astfel de sceanriu. Va fi rupt echilibrul. Filat a acceptat scenariul nedorit pentru că nu a avut de ales. Disocierea de decizia alianţei ar fi cauzat din nou acuzaţii de care vreţi. Mai mult, acesta aşteaptă 5 septembrie 2012, atunci va iniţia cu siguranţă un nou referendum de modificare a articolului 78 şi a atribuţiilor preşedintelui.

Referendumul va pica. De ce? PCRM va boicota deschis, PLDM va sabota "pe la spate". Chiar dacă va trece pragul, nu mă mir că voturi "contra" vor fi mai multe decât "pro".

Eu voi vota "contra"! Nu pentru că vreau să ajungă Filat preşedinte, nu pentru că vreau alegeri directe şi ţară prezidenţială (în acest mod oricând se păstrează pericolul unei dictaturi) - nu vreau să crească şi mai mult rolul partidelor politice. Partidele politice de la noi sunt profund bolnave. Creşterea rolului lor într-o ţară normală ar conduce la creşterea calităţii, la noi va conduce la oligarhizarea şi mai accentuată.

La noi nu este "democraţie parlamentară", la noi este un fel de "partocraţie", un fel de simbioză de oligarihie şi clanurile familiale din Franţa medievală.

Trist.

Constituţia - curva şeia!


A.S. Nu sunt nici măcar jurist, cu atât mai mult, nu sunt constituţionalist. Cu toate acestea nu pot să nu văd că legea noastră supremă este sterilă şi numai încurcă.

Legea supremă a Republicii Moldova a fost deja de atâtea ori pângărită. Tovarăşii Roşca, Diacov, Matei şi alţii daţi la naftalină, au violato în 2000 în formă absolut perversă cu mutilare. Se pare că anume acea mutilare a stat la baza unui şoc psihologic profund. Pe urmă Legea Supremă timp de opt ani a avut tratamentul unei uşuratice de cartier cu care se culca şi se scula preşedintele de atunci Voronin. Se culca, chiar spunea că o iubeşte dar nu a respectat-o nici măcar pentru o zi. Iată aşa relaţia nefirească dintre cei doi timp de opt ani a condus la deprinderea rolului nefiresc a preşedintelui în Stat.

Măcar nu mutilat-o. Deşi, opt ani de tratament neadecvat, sunt şi mai mult decât un viol. Capacităţile mentale ale Constituţiei au degradat şi mai mult. Apoi au venit alde AIE. Ăştia s-au apucat să se culce pe rând în ordine aleatorie cu sărmana Constituţie. Şi cel mai stranie este aserţiunea celor din noua conducere pentru masochism. De atâtea ori mutilată şi interpretată, Constituţia a ieşit din minţi cu totul. Acum poate fi declarată în incapacitate de muncă cu grad de invalid.

Dacă serios, am şi io câteva întrebări la alde magistraţii şi deputaţii:

1. Dacă PCRM a artătat mandatele în 2000, alegerile celea sunt invalide, deci cinci parlamente, două mandate de preşedinte şi trei interimari, şase guverne - toate acestea sunt ilegale şi dovadă a uzurpării puterii prin încălcarea Constituţiei?

2. Alegerile prezidenţiale de după 7 aprilie 2009 sunt invalide? Deci încă două parlamnte, trei interimari, trei guverne şi (!) un mandat de membru a Curţii Constituţionale (delegat de un guvern ilegal) - toate acestea sunt ilegale?


Statul Republica Moldova a intrat în penibilitate! Aceşti politicieni sunt penibili.

Ţara are nevoie de F5. O nouă Constituţie normală, nu o curvă invalidă, adoptată prin referendum de poporul suveran, nu de nişte deputaţi ale căror legitimitate este dublu invalidă în baza Constituţiei pe care au violato de atâtea ori chiar ei.

Cultura vinului la moldoveni.

Există mai multe teorii despre regiunea în care a fost pentru prima dată cultivată viţa de vie şi pregătit vinul. Există date destul de veridice conform cărora în Moldova dintre Carpaţi şi Nistru viţa de vie şi vinul au devenit parte importantă a activităţii umane încă din eneoliticul timpuriu. Acum 6500 ani în urmă, locuitorii meleagului moldav creşteau poamă şi făceau vin. Mai mult ca atât, se pare că vinul nu era pur şi simplu băut, el era o componentă importantă în tot felul de ritualuri religioase, sărbători, misterii etc..

De atunci şi prin milenii, vinul şi-a găsit locul în civilizaţia locală, cizelându-se într-o adevărată cultură a vinului. Nicăieri în lume, procesul de consum a licorii năzdrăvane nu se numeşte "cisnstire", doar la noi. Respectul faţă de vin, recunoştinţa şi aprecierea rolului acestuia în dăinuirea naţiunii carpato-balcanice se văd şi se aud la fiecare sărbătoare, mai ales la cele religioase.

Împreună cu evoluţia culturii vinului, a evoluat şi modul de relaţii sociale bazate pe prestigiu, din neolitic şi până în evul mediu, unui agricultor de rând şi unui ţăran răzeş nu i se permitea ce i se permite căpeteniei sau boierului.

Aceste două indicatoare ale profilului etno-psihologic moldovenesc au proprietatea de a se îmbina în forme nu tocmai fericite odată întâlnite cu progresul tehnico-ştiinţific care ne impune să respectăm legi stranii necutumiale pe care ni le impune pe semne că FMI-ul.

teasing "turism? nu, n-am auzit."


Ieri am vorbit cu Dinu. Am ajuns la concluzia că turism nu-i pentru că nu poate apărea acolo unde nimeni niciodată nu a gândit cum ar fi să fie. Iaca, încerc eu să mă gândesc.
1.




2.


Astă vară un cetăţean a fost pe o zi la Orheiul Vechi cu familia şi drujii.



A doua zi s-a dus să se dea pe Nistru cu sky jet-ul.

Lumea spune că tot zilele celea a fost în pădurea Ţiganca (fix între Orheiul Vechi şi Holercani). Da el a spus că nu a fost. Mătincă a vrut să se ducă da nu l-a primit locatarul.
Restul pe urmă.
Sursele imagini: google.md

Ce ne-a lăsat 2011

A.S. Am făcut o trecere în revistă a anului care a trecut şi am ajuns la o concluzie subiectivă dar oarecum interesantă. Îmi pare că acest an a fost pentru mine un an în care am trecut la o etapă cu totul nouă. M-am maturizat, am renunţat la prejudecăţi şi iluzii, am pus bazele unor proiecte şi procese care se vor maturiza şi realiza abia în anul care a început.

Oarecum similară este şi direcţia Moldovei. Ţara asta a încetat să mai creadă în "principii şi valori", a ales mulţi primari talentaţi (nici măcar majoritatea) care au pornit în multe localităţi proiecte noi inteligente. A făcut paşi enormi în integrarea europeană. Paşii au fost soft, efectele hard vor apărea în 2012. A conştientizat într-un final că nu există poveşti, că sistemul politic actual o trage înapoi, că nu există politicieni "incoruptibili, demni şi curajoşi" (aici nu mă refer la o persoană anume).

Lumea întreagă a făcut cam aceleaşi lucruri. 7 miliarde - primele efecte ale crizelor alimentare, pericolul real al deficitului de apă potabilă, distanţa dintre "lumi", pericolul izolării celor bogaţi de problemele celor săraci - toate acestea au dat semne de pornire a unor procese puternice în viitor.

Europa trece printr-o profundă criză economică (abia începută). Soluţia creşterii convergenţei în UE este clar unica viabilă în faţa provocărilor interne şi externe crescând. Procesul de importanţă necomaparabilă cu efortul "Părinţilor UE" a nimerit să se desfăşoare în condiţiile unei crize şi mai profunde de "leadership". Un Konrad Adenauer, Charles de Gaulle şi Winston Churchill au avut de rezolvat probleme comune mult mai insinifiante decât Angela Merkel, Nicolas Sarkozy şi James Cameron. Iar actuala lider german nici nu ar fi ajuns consilier pe rujuri pe lângă Margaret Thatcher. Aceşti oameni lipsiţi de carismă, vizionarism şi voinţă politică au nimerit să gestioneze cea mai mare criză identitară, politică şi economică (şi se poate de adăugat criza de idei) de la apariţia Uniunii Europene până în prezent. Acestor personaje care nu ar fi câştigat nici un post de primar de comună prin anii 1950 li se adaugă nişte clerci de carieră şi oportunişti din structurile de conducere "centrale" ale UE.

Dacă Baroso reprezintă modelul de succes a funcţionarului din executivul central al Europei Unite, perspectiva acestei construcţii este mai sumbră decât a URSS. Sperie uşurinţa cu care Comisia Europeană manipulează Parlamentul comunitar - un organ lipsit de viziune reală asupra lucrurilor şi lipsit de voinţă politică comunitară. Aceasta fiind înlocuită de lupta pentru interese înguste naţionale. Pe acest fundal se cere o concluzie foarte neplăcută despre ineficienţa sistemului parlamentar european bazat pe partide.

Dăinuirea în stabilitate a sistemului de partide din ţările europene, aserţiunea pentru echilibru şi norme democratice, frica pentru autoritarism, au transformat partidele politice în forţe care frânează dezvoltarea. Datorită celor menţionate, lideri de partide nu ajung cei mai buni, vizionari şi carismatici, ci unii lideri întâmplători. Lideri politici ajung persoane slabe, de compromis între diferite grupări de influenţă din cadrul partidelor. Drept rezultat asistăm la discursurile unor premieri de ţară şi preşedinţi care nu au voinţă politică pentru a recunoaşte greşelile şi de a iniţia nişte reforme adevărate.

Ultimul lider care "avea testicule" - premierul italian Berlusconi a fost "plecat" de către sitemul căruia îi era incomod. Pericolul venirii unui conducător cu adevărat vizionar şi puternic în Franţa a fost anihilat prin metode deloc ortodoxe (sau catolice, sau protestante). Dominique Strauss-Kahn, conform sondajelor, ar fi câştigat alegerile prezidenţială franceze încă din primul tur. Pe fonul bufonilor din fruntea Consiliului European şi Comisiei Europene, ceva mai bine arată unii lideri purtători de voinţă politică pe plan intern, european şi extern (recunoscând gafele şi coruptibilitatea acestora) din ţările "noi" ale UE. Un Donald Tusk, Victor Orban, Boiko Borisov şi Traian Băsescu arată mult mai potenţi decât Sarkozy sau Van Rompuy.

Aceasta se datorează "tinereţii" sistemului de partide politice din aceste ţări. Deşi exemplul Partidului Social-Democrat din România arată că trecute de etapa cristalizării grupurilor de influenţă, partidele îşi aleg lideri "de compromis", slabi şi lipsiţi de voinţă politică.

Tărăgănarea, interesele electorale, corupţia şi lipsa de voinţă politică pot costa scump de tot proiectul integraţionist european care ori se transformă în Statele Unite ale Europei - unul din polii de putere în lume şi generator de stabilitate şi echilibru geopolitic, fie să devină butoiul cu pulbere şi stupă de albini reciproc agresive şi naţionaliste.

Unica şansă a Europei este în reforma nu a Uniunii (oricum este necesară - nu am întâlnit un om care să-mi explice clar distribuţia de puteri dintre Consiliu, Comisie, cu ce se ocupă van Rompuy şi de ce Merkel împreună cu Sarkozy decid totul în doi), dar a sistemului politic. Paradigma accederii către procesul decizional la nivel de ţări şi Uniune trebuie modificată cardinal. În locul oportunismului trebuie să fie pusă pe prim plan concurenţa. Să nu iasă în faţă cei mai uşor manipulabili, să vină cei mai vizionari şi curajoşi.

Nu în zadar m-am oprit atât de mult la situaţia în care a ajuns UE. Cele numite ca problemă sunt absolut valabile şi pentru toţi polii de putere. SUA trece printr-o criză nu atât de pronunţată de idei pentru dezvoltare (datorită caracterului deschis pentru importul de creieri, şi statutul sacru al concurenţei în partide şi afaceri). Totuşi Obama şi Bush nu sunt Franco Delano Roosevelt, nici măcar Ronald Reagan. Iar vre-un nou Henry Kissinger sau Zbigniew Brzezinski pe la Casa Albă nu s-au anunţat cam demult. Iar rezultatele neclare ale "primăverii arabe" şi actualul comportament al Turciei pun sub mare semn de întrebare atotputernicia SUA.

Situaţie la indigo dar "la puterea a zecea" în Rusia, la acest început de an 12 ani de teatru al absurdului s-au terminat. Rusia nu va mai putea exista sub paravana banilor din resurse energetice şi manipulare totală a maselor populare. Fără o ideologie naţională clară şi idei pentru dezvoltare în 20 de ani acest stat va dispărea prin demografie negativă, degradarea unor spaţii enorme lipsite de condiţii pentru trai şi prin imigraţie masivă din Asia de Est, Asia de Sud-Est şi Asia Centrală. În condiţiile în care cecenii sunt etnia cu cel mai mare spor de populaţie iar ruşii cu cel mai mare declin, continuarea ideologiei "raspilului" şi "bâdlei", în condiţiile lipsei oricărei ideologii reale, va avea efecte catastrofale pentru Rusia. Pe de altă parte, cu o bază de resurse enermă, cu un număr totuşi foarte mare de populaţie, în condiţiile crizei în UE şi turbulenţelor din Orientul Apropiat, Mijlociu şi Africa, Rusia ar avea şansa unei adevărate renaşteri. Iar acesta doar în condiţiile aplicării de politici inteligente în economie şi administraţie.

China de mai mulţi ani nu a inventat nimic decât ceea ce i-a dat Deng Xiaoping. Creştere şi dezvoltarea bazate doar pe infinitul forţei de producere i-a făcut dependenţi de pieţele de desfacere şi, respectiv, de maşinăria de dolari americană. Fiind prinse în acest tandem de duşmani care vor pieri unul fără altul SUA şi China au intrat în comoditatea absurdului. Iar lipsa unui sistem politic capabil să promoveze decizii inovative şi lideri vizionari face din China o enormă fabrică menită să asigure cu valori reale hârtiile emise de Federal Reserve. Absurdul relaţiei create nu poate dura la nesfârşit, iar China are nevoie de aceleaşi reforme politice interne care să îi genereze inovaţie.

"Primăvara Arabă" şi schimbarea de comportament a Turciei (datorată dealtfel aceleeaşi impotenţe politice la Berlin, Bruxelles şi Paris), îmbinate cu fondul de resurse inimaginabil de mare (umane, energetice, ideologice), dar şi cu tendinţa de islamizare a "tinerelor democraţii" - par a contura un nou pol de putere mondială bazat pe o convergenţă de cultură şi religie. Nu că ar apărea un nou "Califat" arabo-turcic de la Oceanul Atlantic la Pamir şi de la Marea Neagră la Oceanul Indian, dar procesele de convergenţă şi cooperare s-ar putea redirecţiona din exterior - Europa, SUA, Rusia, China, spre interior. Cu centre de putere - Turcia, Egipt, Quatar, Arabia Saudită, Libia - state moderne, dar cu tradiţii sau tendinţe de islamizare intensivă în viaţa publică şi politică. Ori, dincolo de resurse, aceste state au nevoie de aceleaşi idei, şi, se pare, utilizează aceasta, concurenţa şi inovaţia sunt la mare preţ în această regiune a lumii. Iar şeicii din Emiratele Arabe Unite şi Recep Tayyip Erdogan sunt mult mai potenţi şi convingători decât Cameron şi premierul Danemarcei (ştie cineva cum îl cheamă?).

State cu potenţial enorm precum India sau Brazilia pun mare preţ pe inovaţie, cercetare şi implementarea acestora, investesc enorm în a procura tehnologii. Necătând la dezvoltare relativ continuă, acestea nu sunt în stare să asigure salturi calitative. Acestea nu pot fi create doar prin implimentare în economie, în condiţiile unui sistem politico-administrativ încremenit cu 40 de ani în urmă.

Lumea a făcut un pas enorm în 2011, a dezvelit rănile infectate pe care le ascundea sub mătase scumpe de mai bine de zece ani. Inovaţia tehnică implementată din pur interes economic privat nu poate asigura o dezvoltare sistemică, crează asincronisme ce duc la dizbalanţe. Stabilitatea duce la dezvoltarea economiei dar la degradarea sistemului politic. Clasa politică are nevoie de palme. Actuala criză mondială este criza voinţei politice şi a bunului simţ. Interesul următorilor patru ani a dus la efecte catastrofale pe termen lung.

Sunt lucruri absolut valabile şi pentru ţara noastră. Lipsa de viziune, frica de alegeri, incertitudinea, lipsa de ambiţie politică sănătoasă - toate acestea nu permit să înceapă procese îndrăzneţe pentru care să ne mulţumească copiii noştri. Politicienii din Moldova excelează aproape fără excepţie în lipsă de gândire pe termen mai mare decât patru ani, sau unul, sau una-două luni, adică pân la alegeri. "Pilonii schimbării" sunt pur şi simplu exemplari în cum trebuie duse de râpă domeniile date în administrare. Se crează impresia că după expirarea "sorocurilor" bunăvoinţei populare aceştia vor emigra şi niciodată nu vor lăsa propriii copii să locuiască în această ţară. Imbecilitaea multor funcţionari de ordin înalt frapează prin aserţiunea pentru "dacă se putea mai rău, aşa făceam!"

Reforma clasei politice este cu adevărat necesară Republicii Moldova, rezultatul acesteea trebuie să fie accesul la procesul decizional a celor mai buni, vizionari, curajoşi, carismatici şi ambiţioşi, fiecare să vrea să facă istorie. Greu să-mi imaginez cum actuala clasă politică ar accepta o astfel de reformă, ei nu sunt în stare să schimbe măcar Constituţia. Iar o astfel de decizie ar însemna pentru practic toţi actualii politicieni trecere rapidă în nefiinţă publică.

Trebuie să recunosc că nu îmi dau seama cum ar putea fi înfăptuită o astfel de reformă în Moldova. Poate invităm un rege străin? Îi dăm la vre-un Dominique Strauss Kahn sau Tony Blair un milion de euro pe an şi să ne conducă. Dar de unde, parlamentarii moldoveni nu vor ceda un petec de "suvernitate". Poate presa să le dea de ştire că e cazul? Ei, dap salarii de la cine? Poate sistemul este invincibil? Iar noi suntem condamnaţi să fim conduşi de retarzi care s-au închis în cercul lor?

Nu este aşa, chiar şi liderii putrezi ai UE şi-au ridicat fundurile grase de prin fotolii şi au pornit reformele necesare, greu dar le-au pornit. "Le-a ajuns cuţitul la os". Foarte curând acest cuţit va ajunge tot acolo locuitorilor Republicii Moldova, deşi aceştia nu excelează în cultură politică, fraza "tăţ îs nişti p....!" va trece din una de serviciu în una de paradigmă care formează opţiunea electorală. Iată atunci va apărea voinţa actualilor politicieni pentru reforme. Iar acest proces a pornit deja. Vedeţi sondajele, vedeţi rata de respondenţi care cred că lucrurile se mişcă în direcţie greşită din BOP. Iar aceste date semnifică cu totul altceva decât în 2001!