Scenariu pentru Transnistria.

Dacă tot am rămas restant de la off-line cu vice-premierul Carpov şi e actual cu Transnistria, scriu cum văd eu că se pot mişca lucrurile.

1. Imagine.
Dacă vrem să redobândin integritatea ţării, trebuie să obţinem aliaţi printre decidenţi. Suportul relativ al UE, SUA şi Ucrainei este echilibrat de opoziţia Rusiei care controlează militar, economic şi ideologic regiunea. Unicul decident pe care-l putem atrage de partea noastră sunt însăşi locuitorii din Transnistria, contrar voinţei acestora niciun Şevciuk nu va putea duce regiunea în Rusia şi nici un soldat rus nu va mai sta acolo.

Regiunea are de facto cam 430-450 mii locuitori. Cam 250 mii persoane economic active. Aceştia au o singură mare problemă - sărăcia generată de lipsa locurilor decent plătite de muncă. Să fie create 3-4 zone economice libere la Rezina, Anenii Noi, Căuşeni, Criuleni, să fie acceptate impozite zero pentru investitori pe 15 ani, chiar şi fără impozite sociale şi medicale de pe salariat şi angajator. Pui să lucreze în zonă cei mai amabili poliţişti, repari drumurile spre zona de demarcare a zonei controlate de  Tiraspol, transport public şi o singură condiţie pentru investitor - numărul de locuri de muncă create.

Cunoscând sărăcia şi şomajul din oraşele transnistrene Bălţi, Dubăsari, Râbniţa dar şi-n sate, putem lesne să fim siguri că locuitorii din stânga Nistrului vor năvăli să lucreze.

Zilnic zonele să fie vizitate de patroni şi amdinistratori, împreună cu oficiali moldoveni care să nu uite să pomenească cine le-a dat de lucru. Iar la angajare o singură condiţie - acte care dovedesc cetăţenia oricărui stat recunoscut de către Republica Moldva.

20 de întreprinderi mari ar putea asigura o sumedenie de rezultate: un număr mare de transnistreni care-şi vor face buletine moldoveneşti, imagine pozitivă a Chişinăului văzută de pe fundul farfuriilor în care ai ce pune a cel puţin 40% din populaţia Transnistriei, nişte bănuţi în plus veniţi prin TVA şi alte taxe la magazinaşele şi super-marketurile care vor creşte la ieşirea din fiecare zonă economică liberă, ar mai fi multe altele.

Cel mai important - Chişinăul nu va mai fi sperietoare. Statul l-ar costa vre-o 80-90 mln de euro, cam cât se cheltuieşte anual pe cofee-brakeuri şi mult mai puţin decât se fură la întreprinderile de stat şi din otkaturi.


2. Imagine atractivă.

Locuri de lucru nu sunt suficiente pentru a dori să trăieşti în altă ţară. Ţara asta chiar trebuie să fie mult mai bună din toate punctele de vedere. Faceţi reforme, combateţi real corupţia, asta se face simplu: vin  patru proprietari de partide şi zic, gata, de azi trei ani nu furăm deloc, sau furăm numai iaca atâta şi gata, nimeni nu va fura, sau va fi pedepsit pentru furt - simplu, aşăi?

Iar într-o ţară cu educaţie adecvată, medici care nu te lasă să mori pe hol, poliţişti care chiar nu iau mită toţi vor dori să vină şi o să zboare şevciucii cu tot cu alde ninociki cu garnizonul rus în acelaşi eşalon. Atunci când va apărea o forţă politică la Tiraspol care va spune "vrem reunirea cu Moldova" şi va fi votată, niciun soldat rus nu va rămâne acolo a doua zi.

3. Da de unde?

Se poate, dar de unde voinţă? Problema transnistreană este în acelaşi pachet cu toate celelalte şi mai există numai datorită corupţiei totale şi incompetenţei clasei politice de la Chişinău. Într-un cuvânt factorul uman.

p.s. Tare aş vrea să-l cred pe ministrul apărării că armata RM ar fi capavilă să facă faţă unui atac al sepratiştilor susţinut de contingentul rus, da nu prea cred.

Instrucţiuni de scris BAC-ul.

Eşti elev/ă în clasa 12-a, ai deja 18 ani, ştii a citi şi a scrie? Nu ai retard mental? Poţi chiar să utilizezi internetul? Ai chiar şi minime aptitudini în a utiliza softurile elementare? Ai citit la viaţa ta mai mult de 3 cărţi pe an? Poţi arăta pe hartă Italia? Ştii să faci deosebirea dintre Marco Polo şi Vladimir Voronin (poate chiar doamne fereşte ştii cine-s ăştia doi)? Ap dacă ştii astea de sus - nu ai nevoie de BAC. 

Dacă ai dat deja bani - felicitări, eşti bou! Pentru că dă să-ţi explic un mic detaliu - această mită nu te va ajuta mai deloc! În primul rând nu vei trece la un loc de buget la facultăţile prestigioase pentru că acolo se ajunge numai cu "10 pe linie" iar pentru asta trebuie să înveţi, sau să înveţi la Prometeu şi să fii o fufă care mai cade în come alcoolice prin veceul liceului, principalul să fie tata "mare ştuţăr" şi vei izbuti să iei numai note de zece, chiar dacă dai testul gol la final de examen. 

Apoi iată "intratului" la facultate notele mari la BAC nu prea ajută, totuna trebuie să mergi la contract. Iar vestea bună e că dacă ştii toate cele enumărate în primul alineat apoi deja după primul semestru poţi să devii "bugetar" şi să primeşti chiar şi bursă! A doua veste bună este că la Facultate cei care învaţă cu adevărat nu sunt obligaţi să plătească, iar profii îi mai şi respectă. Vestea proastă e că achitarea contractului pentru juma de an e mai scumpă decât ce strângeţi voi de obicei la BAC (un an de contract e de la 6 la 16 mii de lei). 

Şi ultima veste, cea care contează cu adevărat şi una foarte proastă pentru tine care stai pe spatele părinţilor şi îi mornăi să-ţi cumpere telefon nou, pentru că ţi-i în cot că unul sau chiar ambii dintre ei sunt la muncă peste hotare! Tu vrei haine noi la balul de absolvire, tu vrei bani de mită la observatori, exact peste o lună tu vei cere bani de contract la facultate, de gazdă, de haine noi (pentru că-ţi dai seama că hainele de sute de euro cumpărate în ultimul timp de părinţi sunt nişte zdrenţe demodate ţărăneşti), tu vrei telefon nou lunar pentru că pe cele vechi le pierzi regular sau le fură cineva. La finele primului semestrul de facultate tot tu o să vrei bani de mită profesorilor! Numai că tu nu ştii ce vrei de la viaţa asta şi cu atât mai mult de la facultate. Tu o să copiezi, o să mituieşti, o să cumperi teza, o să finalizezi cu note decente şi.... pabam - o să mergi la zarabotkă! Pentru că nu ai învăţat nimic, nu ştii nimic să faci, nu vrei nimic să faci! Felicitări - ai pierdut 8 ani de viaţă, puteai merge la Zarabotkă după a 9-a!

Iar cel care ştie ce scrie în primul alineat şi vrea ceva nici nu prea are nevoie de facultate pentru a obţine ceva în viaţă, BAC-ul este şi mai inutil!

Baftă, dragi absolvenţi! Luaţi seama la camere!

P.S. Dacă anul acesta gradul de promovare nu va depăşi 40% (şi asta e încă mult), eu personal îi pun o bere domnului vice-ministru Grosu!

Principiul reciclării demnitarilor.

                          
Poză simbol de pe UNIMEDIA.

De pe timpul lui Voronin în Moldova a fost instituită o modă politică stranie. Înalţii demnitari care sunt demişi sau pierd alegerile sunt promovaţi de către liderii de partid în alte funcţii de demnitate publică. Practica a fost preluată de către toate partidele de la guvernare de după 2009. De la Veaceslav Iordan la actualii foşti miniştri şi candidaţi la deputăţie care nu au trecut pragul, toţi se aleg cu funcţii grase din parte partidului. Probabil o fi un principiu preluat de la ecologişti, gunoiul nu îl arunci - îl dai la reciclare.

Mie mi s-a creat impresia că în partidele politice s-au aciuat nişte impotenţi care nu sunt capabili să îşi găsească un job decent fără suportul şefilor de SRL-uri partide politice. Deci  - foştii miniştri, deputaţi, directori şi şefi de agenţii sunt nişte agramaţi incapabili să-şi croiască o afacere sau să câştige un concurs de angajare? Reieşind din cum urmează soarta lor - DA! 

Şi mai grav este când sunt înlăturaţi membri din echipele unor instituţii ale statului pentru că cineva "de-a nostru" a rămas pe dinafara treucii. Dar cel mai oribil fenomen este când puncte din negocierile politice conţin sarcini de tipul "trebuie să luăm instituţia x, ministerul y sau ambasada z pentru că al nostru n a rămas fără lucru". În următoarele săptămâni va urma cursa demiterii multor viceminiştri, şefi de insituţii, directori de desconcentrate, să vedem unde se vor regăsi cei demişi! 

Penibilul abia începe, treb de făcut un tabel în excel cu numele celor demişi şi unde vor ajunge  - un fel de "Circulaţia funcţionarilor în jurul treucii".