Moldova luptătoare

Iată de unde minciuna cu moldovenii cuminţi şi paşnici?

La câtă sete de luptă şi conflict au moldovenii, bine că nu sunt musulmani, altfel o sfecleu alde toţi!

Nu-i da moldoveanului apă şi vin dar dăi posibilitatea să nu fie de acord cu ceva. Moldoveanul tot timpul luptă împotrivă. Comunism, românism, homosexualism, ortodoxism, sărăcie, alianţă - fiecare are împotriva cui lupta.

Nimeni nu luptă pentru cu înverşunarea care luptă contra. Dependenţa de conflict este cronică.

Posibilitatea de a ceda se exclude din start. Regula de aur a combaterii conflictelor spune că ambele părţi trebuie să cedeze câte puţin chiar din moment ce apare pericolul escaladării. "Şi eu îs muieri?" "Să mă calce careva înpicioare?!"

Iată de asta şi ne calcă toţi în picioare. Aşa va fi până când nu ne vom învăţa să ne unim mai mult pentru decât împotrivă!

Moldova tristă

Pentru că nu demult m-am gândit pentru prima oară că e posibil să plec din Moldova.

Pentru că nu mai sunt chiar atât de sigur că "tăt a s şii ghini".

Pentru că e toamnă rece şi atmosfera predispune.

Pentru că îmi pare că am ce spune.

Pentru că aşa şi este.

Moldova este o ţară sumbră diluată cu acoperişuri urâte de ardezie, garduri din plasă metalică şi vagoncă albă. Este ţara cu sate frumoase doar pe fotografii şi case pustii. Ţara cu rânduri în vame. În vame stau oameni cu ochi trişti, îi întâmpină şi îi petrec vameşi cu ochi trişti. Vameşii sunt trişti pentru că văd tot mai mulţi copii care pleacă împreună cu părinţii. Înseamnă că părinţii s-ar putea să nu se mai întoarcă vreodată.

Moldova este ţara cu miros de fum a frunzelor care ard. Frunzele sunt arse fără de milă pentru că au îndrăznit să ştirbească din peisajul trist pe parcursul a şase luni. Foarte triste sunt câmpurile şi livezile, buruiana şi spatele bătrânilor ţărani, copii cu desaga de vreascuri în spate le dău chiar un aspect profund apăsător.

Chiar şi viile, acele holde dătătoare de viaţă a lui Bachus, şi ele sunt triste, sunt triste pentru tristeţea roadelor sale blocate în careva depozite pe lângă Moscova îndepărtată.

Oamenii din Moldova sunt foarte veseli, glumesc foarte mult, chefuiesc, îşi etalează bunăstarea materială la nunţi şi petreceri, dar au ochii trişti. Şi glumele tot triste sunt mai mult. Oamenii sunt trişti. Le mai place să se amăgească singuri pe ei, crezând că îi amăgesc pe cei din jur "că tăt a şî şii ghini!" Dar atunci când îi vezi în transport, în stradă, la muncă - sunt trişti.

Gopnicii de la colţul blocului sunt trişti. Poliţiştii de pe drum sunt trişti. Bătrânii în rândul la asistenţă socială sunt trişti. Jurnaliştii de la ştiri sunt trişti. Bandiţii din urma cagulelor sunt trişti.

Oamenii în Moldova sunt trişti şi de aceasta devin răi, foarte răi. Oamenii nu sunt trişti din cauza sărăciei. Oamenii sunt trişti pentru că nu au speranţe, oamenii nu mai visează în culori.

Politicienii moldoveni sunt trişti, sunt trişti pentru că vor toată puterea doar pentru ei şi nu le pasă de alegerea preşedintelui, iar aceasta este trist!

Aşteptăm să moară şi Druţă?

Azi a fost denumit "Patria Centru" în Emil Loteanu, bine! Nu voi aprecia acum nici moralitatea proprietarului cinematografului, nu mă interesează deloc cât de buni sunt funcţionarii care au făcut posibilă această manifestare a respectului firesc faţă de un ilustru om de artă - bine că măcar în ceasul din urmă.

Altceva mă deranjează - atunci când maestrul Loteanu era încă viu, "liderii" culturii moldoveneşti fie că au uitat de el, fie îl acopereau de mizerie. A trebuit să moară pentru a deveni "actual ca niciodată", apreciat, "cel mai mare", să aibă bust şi chiar cinema. Cu siguranţă - orice om de cultură ar fi onorat de aşa atitudine după moarte, dar şi mai mult şi-ar dori simplu respect cât trăieşte!

Aşa zişii oameni de cultură din ţara noastră au păstrat proasta tradiţie bolşevică de a se organiza din punct de vedere instituţional. Tot felul de şoble, numite oficial uniuni (cu una-două excepţii menite doar să certifice regula, este cazul relativ ca lumea a uniunii de artişti plastici) au strâns sub acoperişul său nenumăraţi rataţi mediocri, politruci şcoliţi să facă propagandă aptă doar să influenţeze minţi totalitare - acum se pretind a fi "elită culturală" şi "intelectuali".

Integrare în condiţii de piaţă - 0, originalitate fix cât talent, adică - căutaţi de unde nu-i, în schimb - patos şi fraze care nu mai aduc a naftalină din simplul motiv că mirosul acesteea nu poate fi simţit din urma formalinei şi aptitudinea de administrare a săruturilor la partea moale a guvernanţilor (indiferent de culoare lengeriei acestora) şi donatorilor de granturi "pentru valori" bat ca din havuzul de pe Aleea Clasicilor în cele 80 de zile pe an când acesta funcţionează!

Mai este şi capacitatea, ar trebui să o analizeze psihologii, de a lipi etichete şi de a se înhăita împotriva celor cu adevărat valoroşi şi inofensivi din simplu motiv că nu-i interesează deloc! Cât e pentru un mizerabil să-l facă cu uşi oţet pe Loteanu? Ce îi costă pe cei care habar nu au ce este film să facă totul posibil ca cel mai mare actor din Republica Moldova în viaţă (probabil din tot timpul chiar) să se stângă treptat în uitare în sălile neîncălzite a teatrului din Bălţi. E absolut firesc pentru "actorii care s-au adaptat" să aibă drept milă pentru colegul lor cândva cel mai "de perspectivă" drept unic semn de compasiune şi ajutor la nevoie "Toarnă-i o sută de vodcă de care o fi!" pentru simplul motiv că a degradat la starea de alcoolic din cauza sănătăţii? Ori - ei toţi au "localuri" în Chişinău, dar el "s-a dus de râpă".

Literatura noastră s-a cotelit departe în regiunea unde se întâlnesc fesele în ultimii ani. Uniunea (beţivilor degradaţi) scriitorilor mai degrabă omoară tinere talente decât le cizelează, iar aceste talente în majoritatea sa reprezintă nişte copii educaţi în isteria bolnavă din liceele patriei. Au un bagaj infinit de fraze patetice, la 15 ani fetele sunt cele mai bune speţe în dragoste şi relaţii conjugale iar băieţii la 17 ani sunt doldura de politică şi patriotism, indiferent de care.

Slavă Domnului, mai sunt şi exemple fericite care confirmă clar că US este decât o "terebilkă" de talente - autori basarabeni în România şi cei locali care nu "se fierb" atât de des în mustul (oţetit) al şoblei cu sediu la Ginta Latină.

Cu riscul de a-mi ridica toată "floarea românismului" basarabean, afirm că Ion Druţă este cel mai mare scriitor din ţara noastră din secolul douăzeci şi nu prea văd măcar infime şanse să-l ajungă cineva măcar şi în al doilea deceniu din cel al douăzeci şi unulea. El nu este lider de fracţiune parlamentară, nu stă la subvenţii ale statului moldav, nu participă la mitinguri de condamnare a comunismului, nu comentează situaţia cu nealegerea preşedintelui şa Publika sau Prime.

De ce o fi rău că i-au fost republicate pe banii statului nişte lucrări în perioada comunistă? De ce nu suntem apţi să distingem şi recunoaştem faptele bune făcute de oameni răi, chiar şi cu scopuri meschine? Doar Druţă nu i-a scris elogii lui Lenin, nu a chemat poporul să-l voteze pe Voronin, nu a cerut acceptarea memorandumului Kozak, nu şi-a vândut votul în adunarea generală a niciunii uniuni? Ion Druţă a scris despre simpli moldoveni - ţărani: Gherge, Rusande, ciobeni, Ecaterine (din alea mai mici), despre cât e de frumoasă primăvara la Ciutura şi cât de departe se vede de pe dealurile de deasupra Sălcuţei, a scris despre căţeaua pe nume Molda, despre biserici şi mănăstiri cu preoţi şi călugăriţe. Druţă a scris despre cum vine moldoveanul la satul pustiit de răstrişte şi se apucă să-l ridice din nou, să muncească şi să tacă smerit.

Druţă a scris despre cum ducem povara propriei bunătăţi.

Nu înţeleg de ce în "cei doi ani de democraţie" s-a uitat de Druţă? Ori nu s-o fi încadrând în noul curs ideologic? De ce nu o fi? Ori ţin minte când eram copil pe la patru-şase ani: la mitinguri se strigau poezii scrise de unii poeţi cu adevărat mari, chiar dacă unii cinici le imputează "păcatul" de a fi scris poezii pentru partidul comunist, dar şi mai multe scrise de politruci care s-au reorientat (şi tot politruci totalitari la gândire au rămas), dar acasă, la sobă - copii din clasele mici şi mari îl citeau pe Druţă, nimic mai disident, nimic mai persuasiv cu privire la natura comunismului în Moldova, nimic mai educativ nu era atunci.

Dăunăzi un site a publicat o ştire despre posibila moarte a lui Ion Druţă, s-a dovedit a fi fals. Eu unul nu vreau să aşteptăm moartea unuia dintre cei doi oameni de cultură în viaţă marca "litere de aur" pentru Moldova pentru a ne aduce aminte de ei. Vreau un film pe cartea lui Druţă, nu vreau mii de minute cu video de la cuvântările politicienilor şi "colegilor de breaslă". Vreau seri de creaţie ale scriitorului din contul Guvernului, nu vreau "avion sponsorizat de către prim-ministru la mort", vreau reeditarea şi umplerea bibliotecilor cu toate operele, nu monument sponsorizat de fundaţia "Edelweiss" şi memeorial + stradă de Primărie.

Cel mai mult vreau să-l citim pe Druţă acum cât e viu, chiar nu mai vreau să văd cum comercianţii de cărţi îşi vor freca mâinile când moare scriitorul în preimţirea valului care o lună-două va mătura de pe poliţe orice carte cu numele său pe copertă!

Dodon - fals start, de ce?

S-o dus şi s-o dus! "Prietenii ştiu de ce!" Prietenii nu prea înţeleg la cine!

Strategia plecării lui Igor Dodon cu doamnele sale din echipa lui Vladimir Voronin era simplă ca bună ziua: "eu le cer reforma PCRM, ei nu acceptă, eu încerc să-mi ţin poziţia, Mark mă sabotează, eu ies şi zic că am obosit să lupt, îmi pare rău, am făcut totul ce am putut, sunt nevoit să plec pentru a da o şansă celor mai reformatori comunişti să mă urmeze în lupta pentru valorile de stânga!"

Parcă aşa era logic să meargă treaba, numai că prea în pripă a plecat băiatul în roz, cam boţit a ieşit, argumentul reformării partidului nu ţine! Care este cauza grabei lui Dodon, de ce nu a respectat consecutivitatea evenimentelor? De ce a acceptat să iasă cu imaginea şifonată din PCRM?Iar mai fi trebuit cam o săptămână sau două pentru discuţii şi imitarea luptei pentru reforma PCRM, a plecat peste o zi. Dodon are timp, iese că altcineva are nevoie de aceste două săptămâni rămase până la alegeri. Întrebarea este cine?

Se vehiculează trei teorii despre "cine stă înspatele":

1. Plahotniuc

2. Filat

3. "Este mâna Moscovei" (copirait Boris Negru/Petru Bogatu)

Vlad Plahotniuc a fost în relaţii foarte strânse cu Dodon şi Greceanaia în perioada lui Voronin, altfel nu putea fi în cazul unui afacerist care controlează practic toate întreprinderile de stat,singur îşi crează politici. Se spune că Plahotniuc îi dădea dispoziţii lui Dodon direct prin telefon. Relaţia între ei este suficient de strânsă, totuşi, Dodon apărea foarte iritat şi confuz când îl întreba cineva despre Plahotniuc în campania pentru locale. Justiţia controlată de către numărul doi democrat l-a ras pe Dodon de şansa contestării legalităţii alegerilor primarului de Chişinău pe cale legală. Relaţia ăntre cei doi pare să se răcit simţitor.

Vlad Filat şi Igor Dodon au făcut nu o dată schimb de amabilităţi, nu doar în timpul campaniei electorale. Ghimpu nu în zadar zicea că anume Filat ar putea rupe voturile de la comunişti. Premierul dispune şi de "instrumente de convingere" cu privire la integritatea afacerilor familiei Greceanîi. Tot el este principalul partener de discuţii cu factorii de decizie externi (amabasadori, demnitari europeni, dar şi ruşi), aceştia din urmă, cu siguranţă, au consfinţit plecarea celor trei deputaţi comunişti. La care mai adaugi că o lovitură de graţie lui Tkaciuk, dar şi lui Plahotniuc ar intra în interesele primordiale ale lui Filat şi a susţinătorilor săi (îmi răsare în memorie cum o lăuda pe Zinaida Greceanîi ex-premierul Sturza).

Controlul direct exercitat de unele cercuri politico-financiare ruseşti asupra lui Igor Dodon se vede cu ochi liber, nici măcar el nu ascunde relaţiile strânse cu factori de decizie de la Moscova. Echipa de PR care a lucrat pentru Dodon (comunitatea AVA.MD, polit-tehnologii din Ucraina etc.) trăieşte din bani ruseşti, se zvoneşte că banii pentru campania locală tot din surse ruseşti au fost alocaţi. Vizitele dese ale lui Dodon la Moscova, plecara la Bruxelles şi în Polonia, ar putea sugera că "Soluţia" este rusească, coordonată cu europenii.

Îmi pare cea mai probabilă soluşia nrl. 3, cu elemente din cea de a doua. Factorul european pare a fi decisiv (vezi ce zicea Chirtoacă care nu ştie să-şi ţină gura despre ce aude de la diplomaţii vestici).

Oricum, graba cu care a plecat Dodon indică asupra unei lipse serioase de timp, timp necesar pentru a aduce la masa negosierilor pe Filat şi Plahotniuc, pentru a-l convinge pe Mihai Ghimpu să cedeze ceva pentru a nu admite anticipate, timp pentru a negocia împuternicirile viitorului preşedinte. Cea mai importantă problemă de depăşit este în a-l convinge pe Vlad Filat că, odată ce se alege preşedintele, Guvernul nu va fi doborât iar formatul guvernării nu se va schmba. Preşedintele PLDM va cere garanţii foarte serioase că viitorul presedinte va fi cu adevărat independent. Democraţii vor dori să se asigure că interesele lor nu vor mai fi puse sub lovitură prin votuti comune PLDM-PCRM. Urmează negocieri foarte dure, la care mai pui că trebuie de răsplătit cumva pe Dodon.

Cât ţine denoi - muritorii de rând, apoi bine a zis Voronin - "Vai şi amar!". Criza constituţională rămâne, legitimitatea preşedintelui care poate fi alesva fi sub orice nivel, războiul dintre Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc va lua amploare şi mai mare în cazul alegerii preşedintelui. Mai bine alegeri anticipate + referendum, apoi alegeri directe a preşedintelui, păcat!