Aliansul povestit celor mici.

          Vova are 34 de soldăței
Vlăduț are 31 de soldăței,
Vladic are 15 soldăței,
Mișulică are 12 soldăței,
Igorioc are 4 soldăței,
Serioja și Mihai sunt soldăței de capul lor dar despre ei, Mișulică și Igorioc se zice că ar primi pe ascuns ciocolate de la Vladic și de asta țin cu dânsul.
Vadik are și el trei soldăței dar despre el se spune că primește pâine cu dulceață de la Vlăduț.
Bătălia se dă pe frontul din grămada cu nisip. Vova este supărat pe toți pentru că înainte el avea 60 de soldăței și conducea în nisip. Mai nou e tare supărat pe Vladic că acela i-a furat niște soldăței. Vlazii împreună cu Mișulică s-au înțeles să fie prieteni împotriva lui Vova. În acest scop au scris pe hârtie o înțelegere și au jurat solemn s-o respecte, așa cum știu numai copiii să o facă. Acum așa au stat treburile în nisip vre-o doi ani, când colo Vlăduț se tot supăra pe Vladic pentru că acela ar fi furat bomboane și alte dulciuri. Vlăduț zicea că îi este rușine să vorbească cu copiii din alte curți pentru că lor nu le place că el prietenește cu Vladic.
Vlăduț s-a mai supărat tare când Vladic al doilea i-a furat soldățelul Mihai. Mai în scurt, Vlăduț a zis că nu mai vorbește cu Vladic și că nu mai respectă înțelegerea de pe hârtie.
Acum pentru a fi o majoritate, iar copiii la nivel instinctiv se coalizează să fie mai mulți contra la mai puțini, este necesară o nouă înțelegere pe hârtie. Cei care se vor înțelege trebuie să aibă împreună măcar 51 de soldăței, ceea ce le va asigura majoritatea în nisip.
Vladic ar face prietenie cu Vova, dar Mișulică nu îi susține, i-ar ajuta Igorioc, dar nici Vova nu vrea să fie prieten cu Vladic, pentru că l-a furat soldățeii și că l-a lăsat fără sursele de ciocolată. Pentru că înainte să aibă soldăței, Vladic era prietenul lui Vova, iar Vova îi dădea dulciuri.
Vlăduț  ar face el prietenie cu Vova, dar se teme că nu vor vrea să vorbească cu el copiii din curțile vecine și nici Vova nu vrea prietenie tare. Vova în general nu vrea prietenie cu nimeni, Vova vrea alegeri. Vă întrebați ce caută alegerile în spațiul de joacă al copiilor? Dar cum fără ele, alegeri asta când se adună toți copiii din curte și aleg cine din copii și câți soldăței să aibă. Cine promite mai multe și vorbește mai frumos – acela va avea mai mulți soldăței.
Acum Vladic tot ar vrea alegeri, el are multe ”bombonele de 10 bani” (cei care nu au peste 20 ani nu știu ce-s astea) și cu ajutorul lor va cumpăra mulți soldăței. Vlăduț nu vrea alegeri, el le-a promis la copiii din curte că va semna o înțelegere pe hârtie cu copii din curțile vecine. Și că cei din curtea noastră vor putea face liber schimb de dulceață și pâine cu zahăr cu cei din alte curți și că vor putea merge acolo fără să-i bată cineva. Iar Mișulică  - Mișulică se trezește în fiecare zi și scrie pe poarta curții despre primul Vlad că e la fel de rău ca al doilea.
Acum Vlăduț pregătește o înțelegere pe hârtie nouă. Și toți o să o semneze. Altfel nu poate fi, pentru că dacă copiii din curtea noastră nu vor putea merge liber în curțile vecine și nu vor putea să schimbe dulceață de bostan pe turte dulci, toți cei din nisip vor rămâne fără soldăței și s-ar putea să ia și o bătaie bună de la copiii supărați din curte!

Dar de ce vă miră?

Mă uit cum se miră oamenii şi mă mir de mirarea lor. Serios, adică lumea wow ce-i de mirată că "akazîvaetsa" CNA este controlat în continuare politic iar "concursul" a fost de ochii lumii (europene). Lumea se isterizează - "Cum pimul ministru sună pe şeful de la FISC şi zice să-i blocheze conturile lui Constantinov?!" "Trafic de influenţă, acţionează la comandă", urlă lumea pe facebook. Da iaca nuşcum jurnaliştii, bloggerii, "analiştii" nu se arată tare miraţi. Nu că după "Băieţi, asta e!" şi "Poate fi uşor verificat!" deja nimic pe nimeni nu poate mira, nu. Pe oameni nu-i miră, pentru că nu poate să-i mire că cineva face exact ca ei, adică contra legii/regulii. 

Aproape toţi au stat şi au ţinut fără să dea înregistrările deşi le aveau de înainte de masă. De ce? Pentru că nu au primit comanda "Fas!" Deprinderea de a acţiona la comandă deja a exterminat capacitatea de a gândi în presa din Moldova. 

Mai departe lumea se miră şi se revoltă - adica cum "Primul ministru şi-a permis să-i indice şefului de la FISC să scadă amenda pentru un investitor strategic". Nu, trebuia să-l sune şi să-i zică "Colea, maceşte-i, că nia nii kislo de Merkel!"

 "Că iaca aşa în ţara asta totul se face şi se decide la telefon! Că de asta trăim rău, că "rucinoe upravlenie gosudarstvom"!" Băi, da tu la alegeri ai fost? Tu nu ştiai pentru ce fel de oameni votezi? Sau poate voi toţi care vă miraţi de zici că aţi descoperit legea gravitaţiei universale până acum vă imaginaţi că iaca se fac şedinţe şi la acele şedinţe se decide totul? Că iaca funcţionarii comunică prin scrisori! Da vă imaginaţi dacă la noi funcţionarii ar comunica numai prin scrisori scrise şi tirpărite? Eu mă tem să-mi imaginez! Sau poate are cineva naivitatea să creadă că fără conducere manuală în ţara asta ar fi mai bine?!

Fără conducere în regim manual în ţara asta nu se poate! Iaca nu funcţionează ţara asta cu cutie modernă automat care se cheamă instituţii democratice! 

P.S. Din imprudenţa politicienilor la noi a fost un "ceva" care a fost scos temporar de sub "rucinoe upravlenie", drept rezultat statul nu ştie de unde să ia acum vreo 800 mln de lei. Mai bine totul politizat şi manual. Nu cred eu în depolitizare, mai întâi avem nevoie să ne politizeze nişte politicieni bine intenţionaţi.

Tur la Paşcani. Partea prima - "de rău"!

Pentru că deja multă lume a scris şi a pus şi poze multe şi frumoase, ştiţi că am fost la Paşcani. Eu nu vreau să "pun toată brânza într-o plăcintă", din considerentul că au fost şi câteva lucruri proaste, dar capabile să umbrească un eveniment frumos. S-au găsit 2-3 oameni care să-şi facă foarte prost treaba pentru că sunt incompetenţi şi se duce de râpă efortul a zeci alţii. Pentru că la serviciul de presă a ministerului stă lume ca şi inexistentă care nu e capabilă să gestioneze situaţia elementară cu drumul Orhei-Chişinău, nu e de mirare la câte gafe au făcut cu o simplă călătorie. Oamenii au făcut ceea de ce ar trebui să apere ministerul - i-au prejudiciat imaginea! Dar să vă povestesc pe rând...

Blogosfera moldovenească nu a prea avut printre protagonişti şoferii de curse lungi, mai mult "marşrutnicii" din Chişinău. Cu poate singura excepţie a acestui nenic.  Ap iată persoana responsabilă să găsească transport până la Paşcani l-a găsit tocmai pe el! Un autocar vechi unde în spate e frig ca afară iar în faţă cald de nu poţi sta, iar la volan un tip cu educaţia unui câine comunitar. Glume de prost gust tot drumul, la lecţiile de geografie omul probabil nu a călcat în viaţă, adresări bădărane şi atitudine de brută. 

Pornit pe la 7, pe la 11 am ajuns la Iaşi, noroc că un responsabil de la SA "Remar" ne-a întâmpinat cu maşina la ora asta şi ne-a condus spre centrul oraşului - mare noroc după cum am aflat mai târziu! Drept rezultat - oamenii care trebuia să se culce la 11, s-au culcat la 2, iar cei care la 2 - la 4!

A doua zi am mers conduşi de acelaşi om de la Paşcani, ascultând pe drum comentariile bădărănoase a respectivului pe fonul Adrianei Ochişanu şi a lui Stas Mihailov.

La Paşcani totul superb, sincer am rămas fără cuvinte! Mai ales cum s-au pregătit oamenii, cum domnul director Strună şi Domnul Ministru Şalaru au mers cu noi 4 ore prin halele şi secţiile de producere care nu se mai terminau. Ai impresia cu la Minister la PR se pricepe numai ministrul, lucru foarte trist de altfel!

Apoi (iarăşi "conduşi") până la "Hanul Ancuţei". Aici a mai fost un prânz şi multe discuţii cu şefii de la Remar şi CFM, totul foarte deschis şi frumos. Apoi a urmat...

Hanul se află la vreo 25 km nord de Roman. Noi trebuie să ajungem în timp util la Chişinău, pe la Albiţa pentru că drumul pe lângă Ungheni e rău. Ai trei opţiuni:

1. Pe la Iaşi, vre-o 3 ore până în vamă pentru că treci  prin Iaşi şi mergi greu. Teoretic - aşa a vrut să facă "şoferul".

2. Un traseu un pic mai lung, pe care îl treci mai repede pentru că nu ai localităţi mari pe drum. Unii au zis că nu e bun drumul până la Vaslui, asta oameni care merg pe drumuri din Moldova! Eu aş fi ales aşa şi la 6,30 eram la vamă. La 8 în Chişinău.

3. Opţiunea 3 - pe la Bacău, eu aş fi ales-o pe asta luând în calcul cine stă la volan. Pe la 9 eram în Chişinău, cel târziu.


Asta totul teorie. Practica bate orisce percepţie despre un şofer de transport public!

Omul a pornit spre Iaşi fără să ia în calcul trei factori de risc: 1. Nu ştie drumul, 2. Trebuie să mergi printr-un oraş mare şi pierzi timp, 3. Factorul uman din autobuz. (3.1 la volan e un ipocrit). Majoritatea ne-am băgat cu nasul în dispozitive mobile sau am adormit. M-am trezit la Iaşi când tipul circula de mai bine de jumate de oră rătăcit prin oraş. În momentul când am ajuns aproape în centru şi era cât pe ce să găsim drumul spre ieşire, responsabilul de presă şi imagine (!) de la minister a zis că vrea la mall. Chiar dacă eram deja în întârziere, acest Susanin al timpurilor noastre s-a arătat uşor de convins.

Ca rezultat încă juma de oră înapoi spre de unde am venit şi o oră la mall! Dacă credeţi că aici peripeţiile s-au terminat, staţi să vedeţi că abia au început! Pornirea de la Carefour a fost cu ghinion! Mai bine de o oră autobuzul a rătăcit prin centrul Iaşilor! Era să fie de râs dacă nu ar fi fost de plâns. Fără să ştie, "şoferul" ne-a dus să vedem toate monumentele din centrul oraşului şi de la periferii tot. 

Drumul "Hanul Ancuţei - Albiţa" a arătat cama aşa:

Şi dacă voi o să credeţi că aici s-a terminaţi, fiţi atenţi! La ieşire din oraş am aflat cu stupoare că conducătorul unităţii de transport public a închis veceul din dotare, luând în calcul procentul de consumatori de bere de la bord - a fost un adevărat act de genocid! Veceul ecologic a fost organizat în câmp undeva la 40 km înainte de vamă. Apoi vama şi "tradiţia milenară" a oamenilor care trec la Leuşeni de a se opri la prima unitate de igienă de pe teritoriul pruto-nistrean a fost încălcată şi ea - asta deja blasfemie crasă! 

Cireaşa de pe tort a fost la urmă când omul care trebuie să ajungă de la Leuşeni la Ministerul Agriculturii a intrat pe la Telecentru (orice om teafăr "o lua" pe la Buiucani), făcând un cot de 14 km pe drum dezastruos (cum, mie mi-a fost comod pentru că am coborât lângă casă şi am economisit 30-35 lei pe taxi, dar e împotriva logicii eleemntare!)!

În Chişinău lumea era la 23:30 (mulţumim lui Dimex pentru precizări), cineva trebuia să ajungă la Bălţi, alţii trebuiau să dea bani de taxi în loc de 3 lei la microbuz, cineva avea planuri pe seară...

De ce am scris toate astea? Nu pentru că e cel mai important ce s-a întâmplat în această vizită, dar este un exemplu cum nu se poate de făcut! Nu se poate ca 2-3 oameni incompetenţi să-şi bată joc de munca enormă depusă de mulţi alţii! A celor de la HR CFM care au muncit enorm cu vizele şi a lui Eugen cu Dima care le-au ajutat! A directorului de la CFM şi a ministrului Şalaru, a oamenilor minunaţi de la Remar. 

Eu tare sper că ministerul transporturilor va avea cândva oameni cpabili să îi asigure o imagine măcar pe măsura lucrurilor bune care se fac!

P. S. Urmează partea a doua: de bine! cu multe multe poze şi lucrurile mari şi frumoase pe care le-am văzut şi discutat. 

P.P.S. Apropo, cei care cred că renovarea trenurilor s-ar putea face în Moldova sunt pur şi simplu ridicoli. Atâta tehnologie şi "know how" ca la fabrica de la Paşcani nu se găseşte în toată industria RM cu tot cu AŞM!