Off-line cu Filat

Postare fără: Transnistria, ambasadori şi foarte puţină vânătoare.

Prima impresie - dorinţă totuşi este, dar a crescut mult în ultimul an doza de lehamite şi resemnare pe care o manifestă premierul la multe capitole. Ar vrea să facă mult mai multe dar nu prea are cu cine.

Eu unul am obosit deja să văd cum membrii alianţei dau vina unii pe alţii pentru toate nereuşitele şi problemele, dar chiar şi premierul a recunoscut că aceasta e ocupaţia de bază - vinovăţia lui "Filea" sau "Plaha" se regăseşte în orice se întâmplă rău sau bun în ţara noastră.

Despre partid - premierul a recunoscut că PLDM are mari probleme pe interior, relaxarea şi complacerea liderilor locali va da bătăi mari de cap partidului la următoarele parlamentare. Filat speră că următorul scrutin va fi o triere a rândurilor partidului, mai ales în rândul liderilor locali. Eu cred că dacă lucrurile vor continua aşa, trierea va fi făcută din opoziţie.

Despre reforma administrativă - cel mai probabil va fi exact după parlamentarele din 2014, astfel încât alegerile locale din 2015 să fie deja în formulă nouă. Este împotriva alegerii directe a şefilor de raioane, dar dacă revenim la unităţi mai mari - da. Categoric împotriva alegerii directe a deputaţilor, chiar şi mixt. Constituţie nouă nu vom avea în actualul legislativ (cel puţin aşa am desprins eu), în cel mai bun caz se va clarifica procedura de alegere a Preşedintelui.

Cât ţine de dezvoltarea regională şi reforma structurală a economiei - nimic, am desprins, ca şi de la alţi lideri ai acestei coaliţii - lipsă totală de viziune şi dorinţă de realizare. În actuala legislatură - nu.
Deşi mai sunt exemple de implicare - parcă se recunoaşte că nu avem o convergenţă în programele de dezvoltare - mediu, transport, drumuri, dezvoltare regională - că se repetă proiectele ş.a.m.d., dar aliansul e de vină că nu iese mai bine. Eu am spus că instituţiile nu comunică între ele, premierul a recunoscut, a promis că se lucrează în acest sens. A spus că anume aici ar fi util acel corp de control, deja aşteptăm apariţia lui.

Eu tare am vrut să aflu ce a făcut premierul în Qatar - nu am aflat. În general procentul întrebărilor la care s-a răspuns prin eschivări a fost bine peste 40. Cu patenta iar prin jur - că o să fie scoasă din comerţ, că se trece treptat la ÎI dar nu se ştie când. Nu se vrea, iată nu ajunge voinţă politică pentru a curma furatul din buget şi din buzunarul contribuabilului.

Despre investiţii - se lucrează manual acum prin negocieri directe cu potenţiali investitori, de "doing bussines" tot aliansul se face vinovat, aici tind să-i dau dreptate fără însă a uita că politicile fiscale ies de la Ministerul Finanţelor care răspunde şi de calitatea prestaţiilor FISC-ului şi a vămii - care facilitează piaţa neagră şi contrabanda. Argumentul precum că şi cetăţenii sunt vinovaţi că dau mită şi nu plătesc impozite nu ţine, ar fi bine să renunţe la el. Nici presiunea FMI-ului nu mai ţine, negocierile cu FMI ţin de calitatea negociatorilor şi nu poţi fi mai bun în negocierile cu o instituţie care vine şi îţi spune care e situaţia la tine în economie, şi ei chiar ştiu mai bine decât ai noştri ce se întâmplă - iar asta e trist!

Mi-a plăcut că a recunoscut mai multe probleme de care se fuge - că, de fapt, nu mai avem forţă de muncă în ţară, că educaţia e la pământ. Apropo:

un P.S. despre educaţie - am impresia că în 2 ani vom avea reforme adevărate doar în învăţământul vocaţional, (păcat că nu am apucat să vorbim şi despre ştiinţă!), sunt sigur că toată "reforma" sănătăţii se va reducere la dotarea spitalelor şi reorganizarea lor, corupţia cum a fost aşa va rămâne, iar nesimţirea şi nepăsarea medicilor pentru sănătatea şi viaţa pacienţilor vor putea fi reduse numai cu ajutorul unei bancnote în buzunar.