Republica Moldova a importat în anul trecut de la concernul rus Gazprom 1 miliard 187,8 milioane de metri cubi, în creştere cu 5,5% faţă de anul 2009. În urma creşterii preţului la gazul natural rusesc care este preconizată pentru această toamnă (până la 400 dolari per 1000 m3), costul total pe care ar urma să-l achite ţara noastră în 2012 va fi cel puţin 760 mln dolari!!!! Trebuie de remarcat şi dependenţa exagerată faţă de gaz a economiei naţionale, circa 63% din balanţa energetică a ţării, cu mult mai mult decât în majoritatea ţărilor europene, chiar şi în cele care sunt mari producători de hidrocarburi (Norvegia - 16,5%, Rusia - 53,3%, România - 31,6%), să nu mai spunem de ţările care, la fel ca Moldova, nu dispun de zăcăminte gazifiere (Lituania - 28,3%, Elveţia - 10,5%, Bulgaria - 14,7%). La acest capitol de nesiguranţă şi dependenţă excesivă, Moldova se poate compara doar cu Belarusul (circa 63%. Dintre ţările regiunii, mai mare ponderea gazului natural este doar în Azerbaijan, care este şi mare producător.
Din Strategia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova dăm cetire:
"Securitatea energetică este parte integrantă a securităţii economice şi reprezintă un
ansamblu de măsuri orientate în direcţia consolidării complexului energetic prin
diversificarea surselor, extinderea reţelelor de transportare şi distribuţie a energiei şi
resurselor energetice, precum şi dezvoltării capacităţilor de generare amplasate pe
teritoriul ţării.
În scopul asigurării securităţii economice şi energetice a statului va fi elaborat un
mecanism eficient de identificare a factorilor de pericol de ordin intern şi extern cu
stabilirea acţiunilor necesare pentru asigurarea securităţii şi un sistem adecvat de luare a
deciziilor bazat pe programe de dezvoltare social-economică. În acest sens, eforturi
sporite vor fi depuse pentru:
efectuarea transformărilor instituţionale, care să contribuie la coordonarea
acţiunilor eficiente întreprinse pentru asigurarea securităţii economice;
dezvoltarea şi implementarea tehnologiilor de fabricare a produselor concurenţiale;
dezvoltarea infrastructurii economiei naţionale, necesare pentru realizarea
transformărilor structurale;
asigurarea utilizării mai eficiente a resurselor;
dezvoltarea potenţialului tehnico-ştiinţific de producere şi inovaţional;
diversificarea potenţialului de export;
colaborarea internaţională în domeniul energeticii;
îmbunătăţirea climatului pentru investiţii în generarea de energie electrică;
diversificarea genurilor de combustibil, utilizaţi pe teritoriul ţării, precum şi a
căilor de import a resurselor energetice;
majorarea, în măsura posibilităţilor, a capacităţilor economic competitive de
producere a energiei electrice; 7
promovarea eficienţei energetice şi utilizarea resurselor energetice regenerabile, în
conformitate cu politicile UE în domeniu;
crearea sau arenda, în măsura posibilităţilor, a depozitelor de stocare a gazelor
naturale;
inelarea sistemului naţional de gazificare;
gazificarea integrală a ţării" -
parcă binişor, deşi, pentru comparaţie, în strategia similară a României, sunt scrise lucruri ceva mai concrete. Mai departe mai vesel, ce zicem şi ce facem cu adevărat - degrabă expiră contractul cu GazPromul şi, contrar spiritului actului strategic sus menţionat, tot ce le dă în cap mai marilor economiei naţionale este să meargă din nou la negocieri în Moscova. Nu e deloc rău că se merge la negocieri, întrebarea însă constă în rostul acestor negocieri - ce putem noi pretinde ruşilor pentru a obţine un preţ mai bun? Răspunsul - NIMIC! La argumentul, "Nu vreţi nu - cumpăraţi!" nu avem nici măcar un contraargument. Pe de altă parte, toată lumea a rămas căscată după ce China i-a lăsat praf pe ruşi după tentativa acestora de a intra pe piaţa gigantului economic oriental. Negociatorii chinezi au venit atât de bine pregătiţi, încât au cerut să li se ofere un preţ pe care GazProm-ul nu l-a putut accepta, chinezii pur şi simplu au arătat că Rusia are mai mare nevoie de piaţa lor decât ei de gazul rusesc. Ruşii au nevoie de o alternativă de export ca de aer pentru a putea ţine în şah energetic Uniunea Europeană, chinezii înţeleg aceasta şi le-au indicat ruşilor asupra suficienţei importurilor din regiunea Asiatico-Australiană, Turkmenia şi Orientul Mijlociu, iar în rezultat trimişii lui Miller (Putin) au plecat cu buza umflată!
În acest caz răsunător, chinezii au combătut zicala conform căreia "Statele mari fac politică mare, iar cele mici una inteligentă", exact acelaşi lucru îl face domnul vicepremier Lazăr când merge "gol-chistol" la Moscova, numai inteligenţi nu suntem în acest caz!
Aşa zisele eforturi de diversificare a surselor energetice prin interconectare cu sistemul energetic românesc sunt, cel puţin, nişte mişcări nesemnificative - pentru a aduce gaz prin ţeavă el rebuie să fie acolo, până a începe să funcţioneze noul bloc de producere de la Cernavodă tot e lungă poveste, mai ales în contextul incertitudinii industriei atomice europene. Dincolo de bunăvoinţa sinceră a Guvernului de la Bucureşti, eu nu am votat pentru Băsescu să-mi rezolve problema energetică, cetăţenii Moldovei i-au votat pe Filat, Lazăr şi Parlicov - de la ei aştept eforturi.
Trecerea la surse alternative de energie, implementarea proiectelor de eficienţă energetică - toate acestea necesită investiţii mari, nu le vom face niciodată pe banii din granturi europene, cel puţin nu până la aderarea la UE. În concluzie - Guvernul RM nu face nimic consistent în sfera reducerii dependenţei energetice şi sporirea eficienţei energetice.
În acest domeniu (cel mai important la nivel mondial) Republica Moldova ar putea realiza multe dacă va duce o politică inteligentă (ori aşa ar trebui să facă statele mici!). Primul lucru pe care ar trebui să îl priceapă guvernanţii noştri este acela că deja de mulţi ani lumea se află într-un război total pentru resurse energetice: gazul şi petrolul sunt principalele arme şi cauze ale conflictelor dintre state, determină vectorul politicii internaţionale.
În al doilea rând, cei care fac politicile economice de la noi ar trebui să scoată nasul din hambarul de la Franzeluţa şi să mai privească ce se petrece în jur. Dar în jur se întâmplă iată ce: Rusia încearcă să pună în poziţie de tăcere statele tranzitoare de gaze ruseşti din Europa Centrală şi de est: Belarus, Ucraina, Polonia, România, Moldova etc., prin acces direct sau căi alternative la pieţele mari (Germania, Italia, Austria etc.), acest fapt se materializează prin construcţia gazoductului North Stream şi proiectul South Stream, ce ar permite Rusiei să fie mult mai liberă şi agresivă în negocierile cu statele tranzitoare, în principal: Ucraina, Belarusul, Polonia şi România. GazPromul tinde să păstreze situaţia în care cumpără gaz ieftin în Kazahstan, Turkmenia şi Azerbaijan, iar apoi îl vinde în Europa pe bani mari.
La rândul lor, ţările producătoare din Regiunea Caspică nu ezită să caute pieţe alternative şi căi de import direct în Europa, lucru care la merge strună cu suportul Chinei, Uniunii Europene şi susţinerea tacită a SUA. Cel mai mult au excelat la acest capitol chinezii care au impus GazProm-ul să îşi ia rămas bun de la gazul turkmen şi să demareze proiecte costisitoare de explorare a zăcămintelor ruseşti necesare pentru a asigura fluxul spre Europa.
UE nu aşteaptă până Rusia îi va strânge laţul energetic în jurul gâtului şi anunţă căi alternative de import a gazelor din Regiunea Caspică prin proiectul Nabucco. Din câte se pare, atât Nabucco european, cât şi South-Stream-ul rusesc nu sunt decât nişte arme în lupta psihologică menite să gâdele nervii unul altuia şi ucrainenilor. Nu pare veridic ca europenii să fie exasperaţi de idea să-şi pună securitatea energetică în mâinile turcilor care ar putea cere concesiuni inacceptabile în procesul de Integrarea Europeană în schimbul participării în proiectul Nabucco. Rusia nu a prezentat până acum nimic concret în legătură cu proiectul South Stream, costul anunţat de circa 5,6 mlrd dolari pare a fi mult prea diminuat, cu atât mai mult termenii de realizare, lucru bine văzut în cadrul proiectului din regiunea baltică - el va putea funcţiona la capacitate deplină abia spre 2016. Pe de altă parte, dacă e să credem schemele enunţate de ruşi, în dorinţa de a ocoli şelful ucrainean şi cel românesc, South Stream-ul urmează să traverseze cele mai adânci porţiuni din Marea Neagră, proiectul devenind cu multe trepte mai complex decât cel din Nord - seriozitatea intenţiilor de construcţie a acestui gazoduct trezeşte mari dubii, mai ales fezabilitatea acestuia.
Dincolo de vorbăraia despre Nabucco, europenii nu stau pe loc, procesul de diversificare a surselor de gaze naturale merge într-o veselie! Principalul accent este pus pe creşterea capacităţilor de import a Gazului Natural Lichefiat (GNL). În prezent, deja aproape 20% din gazele importate în Europa vin pe cale maritimă sub formă de GNL, iar către 2016, potenţialul instalaţiilor de regazificare a GNL din Europa va atinge aproape 50% - şah şi mat tentativelor ruseşti de a discuta preţuri exagerate la gaze naturale livrate europenilor. Piaţa europeană de LNG este alimentată în principal din Africa de Nord şi Qatar, această ţară deţine în prezent aproape 30% din cantitatea de GNL exportat la nivel mondial, fapt explicat prin demping-ul de preţuri promovat de acest stat arab. Sinecostul creării condiţiilor tehnice de producere, transportare şi regazificare a GNL a scăzut cu aproape 50% din 1992 până în 2003 şi este în continuă scădere. Capacităţile cresc anual în proporţie de până la 12% în întreaga lume şi, în combinaţie cu explorările de gaze naturale neconvenţionale (de şist), au toate şansele să pună sub lovitură modul de calculare a preţului la gaze pe piaţa internaţională, rupându-l de preţul la ţiţei.
Evenimentele din Africa de Nord, Orientul Apropiat şi Mijlociu din ultimul timp trebuie puse exclusiv în legătură cu proiectele de asigurare a securităţii energetice europene. De rând cu Qatarul, Australia şi Egiptul, dar şi Algeria, sunt statele care dezvoltă rapid capacităţile de lichifiere a gazelor naturale. În tentativa de a diminua din componenta geopolitică a procesului de export al gazelor, care intervine neapărat în cazul tranzitării unor teritorii naţionale de gazoducte, ţările producătore şi consumatore de gaze naturale pun accentul pe căi alternative. Rusia a pus miza pe calea conductelor submarine, ţările producătoare din regiunile Africii de Nord, Orientului Mijlociu şi cea Asiatico-Australiană, dar şi marii consumatori: SUA, UE, Japonia, China - pun miza pe calea livrărilor maritime. Ruşii se bălăcesc mai bine de zece ani în proiectul trans-baltic, americanii, europenii, chinezii şi americanii cresc în proporţii geometrice capacităţile de import a GNL, iar Qatarul, Australia şi ţările Africii de Nord cresc capacităţile de lichefiere în aceleaşi proporţii.
Acum să privim ce se petrece chiar "sub nasul nostru" - în ţările vecine. Guvernul Ucrainei a semnat în inaurie 2011 un contract cu Azerbaijanul care prevede livrarea a 5 mlrd de m3 de gaze lichefiate pentru terminalul de regazificare care urmează să fie construit până în 2015 la Iliciovsk. Costul proiectului se ridică la 2,6 mlrd dolari. Deşi cererea de import a Ucrainei se ridică la 38 mlrd m3 pe an, capacitatea de 10 mlrd m3 pe an a viitorului terminal va permite statului vecin să se prezinte mai relaxat la negocierile cu GazProm-ul, chiar şi dacă va fi construit cândva epicul South Stream.
Mişcarea Ucrainei reprezintă doar un următor pas în iniţiativa de rebalansare a situaţiei de pe piaţa gazelor naturale în Sud-Estul Europei care a fost demarată de România. Împreună cu Georgia şi Azerbaijanul, România a demarat proiectul AGRI (acesta mai este numit neoficial şi "Nabucco maritim"). Proiectul constă în construcţia unui teminal de lichefiere a gazelor naturale azere în portul georgian Poti şi a unui terminal de regazificare în Constanţa. Capacitatea acestuia va fi de 12 mlrd m3 anual şi urmează să fie finalizat în 2013-2014. Terminalul de la Constanţa urmează să asigure circa 90% din necesarul de import al României, astfel încât nu este de mirare "îndrăzneala" lui Traian Băsescu în discuţiile cu Rusia. Costul întregului proiect este de circa 4,5 mlrd euro. Conform datelor neoficiale, preţul echivalentului a 1000 m3 de gaz azer livrat la Constanţa va fi de circa 160 dolari (se pare că unele cantităţi mici deja au început să fie livrate în portul românesc). Preţul dat este unul adecvat pentru piaţa mondială de GNL şi este clar profitabil pentru azeri, dacă îl vom compara cu preţul de achiziţie a gazelor din această ţară caucaziană de GazProm.
Pe de altă parte, capacităţile de lichefiere de la Poti urmează să fie ridicate la 20 mlrd m3 până spre 2017, cu posibilităţi de extindere, capacitatea actuală de export a Azerbaijanului fiind de 7,7 mlrd m3, adică mult mai puţin. În acest context trebuie urmărite mişcările recente ale celor mai înalţi demnitari de la Bruxelles în regiunea Caspică. Turkmenistanul creează în ritmuri alerte capacităţi de transportare a gazelor naturale spre Azerbaijan prin Marea Caspică (deja câţiva conducători ai ramurei energetice turkmene au fost eliberaţi din funcţie pentru nerespectarea termenelor). Devine transparentă intenţia UE de a importa gaze lichefiate din zona caspică prin ocolirea Rusiei şi Turciei. Evident, proiectul se bucură de suportul SUA, ori România şi Georgia sunt principalii aliaţi ai Washingtonului în regiune, iar creşterea rolului geopolitic al acestora este în interesul americanilor.
În afara acestui proiect major, necesită remarcate încă două care par a fi componente ale aceleiaşi strategii. Primul este intenţia UE de a crea o conexiune puternică a căilor de transportare a resurselor energetice între Marea Neagră şi cea Baltică, miza se pare că este în asigurarea independenţei energetice a Poloniei, Ţărilor Baltice şi, de ce nu, Germaniei. Unica întrebare ar fi în sursa de energie, ori capacităţile caspice sunt insuficiente. În acest context devine interesant activismul Qatarului în căutarea posibilităţilor de crearea a unor teminale de regazificare a GNL în regiunea de nord a Mării Negre: prima ţintă a fost Bulgaria, interesul companiilor din statul arab a fost atras de proiectul de la Constanţa, propuneri de colaborare au fost înaintate de Ucraina. Recent, Guvernul Turc a anunţat cu mare fast lansarea unui megaproiect de construcţie a canalului maritim de alternativă a Bosforului. Este evident că turcii nu dispun de surse atât de mari, iar traficul prin noua arteră trebuie asigurat din timp. Experţii internaţionali remarcă apropierea fără precedent în plan politic şi economic dintre Turcia şi Qatar, se pare că firmele turceşti au rupt "partea leului" din proiectele costisitoare de construcţie a infrastructurii necesare desfăşurării Campionatului de Fotbal din Qatar în 2022. Generozitatea şeicilor arabi pare a fi dictată de interesul faţă de amplificarea traficului prin Bosforul suprasolicitat, iar banii pentru acest proiect fără precedent par să vină tot din micul stat arab.
Destinaţia finală a gazelor din Qatar care urmează să treacă prin strâmtori este evident zona din Nordul Mării Negre...
Apoi iată - de ce nu poate fi construit un terminal de regazificare a GNL la Giurgiuleşti? Republica Moldova nu are ce pierde, respectiv, cu inimă curată, putem oferi cele mai avantajoase condiţii oricui ar accepta să construiască un terminal de acest fel în ţara noastră - scutire de impozite, teren gratuit, plăcinte calde, orice! Repet, în orice condiţii avem numai de câştigat!
Acum - ce crede umila mea persoană că putem face: prima opţiune este să oferim condiţii maxim avantajoase investitorilor externi care ar dori să construiască un astfel de terminal; a doua (preferabilă) este să îl construim cât mai repede posibil singuri!
Construcţia unui teminal cu capacitatea de regazificare de 2 mlrd m3 anual ar costa nu mai mult de 1,5 mlrd dolari, hai să adăugăm costuri necesare lucrărilor inginereşti din albia Prutului şi costul interconectării cu sistemul naţional de transportare a gazelor - să fie încă 500 miliaone, la un loc 2 mlrd de dolari.
Ce ar avea de câştigat Moldova?
Anul viitor va trebui să scoatem din buzunare circa 760 mln dolari, preţul GNL din Azerbaijan va fi de circa 160 dolari per 1000 m3, preţul maximal al GNL livrat din Qatar în Europa anul trecut a fost de 150 dolari per 1000 m3. Dacă estimăm posibilitatea de procurare a GNL chiar şi la preţul de 170 dolari per 1000 m3, obţinem suma de 323 mln dolari - adică o economie de peste 430 mln dolari anual!!! Întreaga investiţie este recuperabilă în mai puţin de cinci ani.
Orice instituţie financiară internaţională nu va ezita să finanţeze un proiect cu un asemenea grad de fezabilitate. Eu, personal, nu am nimic împotriva faptului ca Guvernul să se împrumute în aşa scopuri, e mult mai vizionar decât să te împrumuţi pentru pensii! Tariful actual deosebit de înalt ar permite guvernului se opereze diminuări până la nivelul care este acceptabil pentru a nu acumula datorii de la populaţie (-15%), să acumuleze resurse pentru returnarea creditelor (15-20 ani), să redirecţioneze sume enorme (nu mai puţin de 100 mln dolari anual) pentru dezvoltarea proiectelor în sfera energiei netradiţionale şi a eficienţei energetice - în vreo zece ani tot Chişinăul poate fi termo-izolat pe banii ăştia, ce ar însemna reducerea cu 40% a consumului de energie termică, mai pui renovarea infrastructurii şi obţii o reducere enormă de consum şi pierderi de energie! Nu va fi o exagerare să spunem că un asemenea proiect ar asigura o creştere economică reală şi durabilă în ţara noastră.
Pe lângă aceasta, Guvernul ar putea crea rezerve multianuale de gaze, aceasta ar permite reducerea şocurilor tarifare în cazul fluctuaţiilor pe pieţele de resurse energetice. La urma urmei, domnilor demnitari, gândiţi-vă că din banii ăştia poate rămâne foarte mult şi de furat! :D
În afară de beneficii economice, Republica Moldova ar obţine dividende politice, cel puţin comparabile. Reducerea până la zero a dependenţei energetice faţă de Rusia ar permite o relaţie mult mai echilibrată, inclusiv în problema transnistreană. Moldova se va integra în sistemul de securitate energetică europeană, aceasta ar ridica mult rolul geostrategic al ţării noastre, generând o atenţie mai mare şi atitudine mai "grijulie" din partea partenerilor externi. Moldova ar putea deveni exportator de resurse energetice şi generator de stabilitate şi creştere economică în regiune.
Ceea ce poate da Moldovei un avans faţă de ţările mari din zonă este poziţia geografică şi necesităţile de consum mici. Ţara noastră nu va fi dependentă de contracte de livrare mari şi poate juca profitabil pe contracte mici de termen scurt, vânând cele mai tentante oferte. O strategie inteligentă pentru noi ar fi vânarea de rămăşiţe de la "masa bogaţilor" - contracte mici cu marii producători (Qatar, Egipt, în scurt timp - Israel etc..), "lipirea" pe lângă prietenii mai mari (participarea în proiectele româneşti şi ucrainene, cele gestionate de UE) şi vânarea producătorilor mici care nu sunt interesante marilor consumatori din cauza ineficienţei şi capacităţii mici (Oman, Emiratele Arabe Unite, Azerbaijan/Georgia, unele ţări din Africa Centrală şi de Nord, numărul ţărilor care au capacităţi mici de export şi vor dori să se includă în circuitul internaţional de GNL va creşte cu siguranţă).
Această strategie poate fi implementată numai dacă demnitarii noştri vor înceta să gândească după tiparuri vechi, vor înţelege că trăim într-o economie globalizată şi vor diversifica traseele de diplomaţie comercială cu Doha, Kairo, Tel Aviv, Baku, Tbilisi, nu se vor eschiva să bată la uşa marilor corporaţii energetice intarnaţionale BP, EXON, Shell, Total, pe la şeicii arabi.
Parafrazând, pot spune că în condiţiile actuale, ţările mici trebuie să înveţe să ducă o politică energetică inteligentă. Ori dimensiunile mici nu sunt neapărat un dezavantaj într-o lume globalizată.
P.S. Apropos, la sfârşitul lunii septembrie, în Qatar va avea loc formulul mondial pe tema GNL, interesant dacă va reprezenta cineva Republica Moldova sau ai noştri sunt apţi doar de "prezenţe triumfale" la expoziţiile cu ocazia a 20 ani de la fondarea CSI-ului?
Materiale:
1. Strategia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova
2. Strategia de Securitate Naţională a Românei
3. The Global Liquified Gas Market: Status and Outlook, December 2003, Energy Information Administration, U.S. Department of Energy, Washington DC
4. World LP Gas Association, 2010 Annual Report - www.worldpgas.com
5. http://www.fergananews.com/news.php?id=17060
6. http://eurodialogue.org/Black-Sea-LNG-Project-Draws-On-Gas-From-Azerbaijan
7. http://urban-constanta.blogspot.com/2011/02/lng-terminal.html
8. http://naturalgasforeurope.com/black-sea-nations-set-new-rules-for-power-play.htm
9. http://www.eurasianet.org/node/60980
11. http://www.oilforum.ru/topic/40232-spg-innovacionnii-put-razvitija-rossiiskoi-ga/
12. http://www.rbcdaily.ru/2010/06/11/tek/485869
14. http://www.trubagaz.ru/issue-of-the-day/katar-gotovitsja-brosit-vyzov-gazpromu/
15. http://www.trubagaz.ru/issue-of-the-day/katar-gotovitsja-brosit-vyzov-gazpromu/
16. http://trubagaz.ru/issue-of-the-day/spg-zavtra-evropy/
18. http://www.iea.org/gtf/index.asp
19. http://en.wikipedia.org/wiki/Liquefied_natural_gas
