A.S. Iarăşi sunt nevoit să spun că de mult timp nu am mai scris pe blog, devin banal! Pentru acei care aşteaptă acum să arunce: "...iarăşi posturi pro-partinice!" Nu. Sunt absolut implicat politic dar nu am de gând să folosesc un blog pentru a atrage simpatii unui partid sau a spăla cuiva creierii.
Trecem la temă - vorbim despre schimbare, schimbarea sistemică, ce înseamnă sistemul, ce înseamnă criza sistemică, ce este cultura elitară şi cea de masă, care sunt elementele constitutuante ale unui sistem, care sunt elementele marginale, ce este o schimbare sistemică, care sunt legităţile procesuale ale acesteia. Toată chestia pleacă de la un exemplu istoric, unul pe care l-am studiat încă acum trei ani, la teza de licenţă - aşadar ARHEOLOGIA SCHIMBĂRII. Pe lângă exemlul numit (nişte procese foarte complexe care se desfăşurau la Est de Carpaţi acu 5500 - 5000 ani în urmă, voi apela la unele exemple din istorie, referitoare la perioade de criză şi schimbări sistemice.
Prima: Despre sistem.
Sistemul - în abordarea actuală sistemul va fi perceput în una dintre cele mai largi aceptări ale sale. Sistemul sunt toate elementele care constituie caracteristiceile unei societăţi, este compus din indivizi, grupuri de oameni, diverse subsisteme de relaţii sociale, credinţe, tabu-uri, legi scrise, cutume, dogme, obiceiuri, activităţi, modele de subzistenţă, subsistemele economic şi politic, semantica universal acceptată de către indivizii incluşi şi altele care pot fi enumărate la nesfârşit. Esenţial - sistemul este creat din oameni, indiferent dacă vorbim despre o entitate politică-socială (stat), etno-socială (popor/naţiune), economică (un model economic), instituţional (comapnie, universitate, guvern etc.), simbolică (religie, doctrină politică, gen muzical, alte), sau dacă vorbim despre un tip de relaţii complexe (repetate - care devin un sistem/mecanism).
La începutul mileniului cinci înainte de era noastră, la Est de Carpaţi, pe teritoriul actual al Moldovei şi în partea de Sud-Est al Transilvaniei s-a consolidat un fenomen numit de către arheologi cultura Cucuteni-Tripolie, unii chiar numesc fenomenul dat o civilizaţie veritabilă, în cazul nostru nu are rost o dezbatere pe marginea termenilor arheologice şi culturologice. În cazul discuţiei noastre contează că fenomenul citat este un sistem, fiind cunoscut doar din săpături arheologice, fenomenul Cucuteni este potrivit pentru cercetarea noastră datorită anume caracterului sumar al informaţiei empirice, aceasta a permis delimitarea unor elemente care pot spune multe despre modul de viaţă a oamenilor care au trăit pe aici mii de ani în urmă, lăsând adevărate opere de artă drept dovezi ale existenţei lor. Putem cu o mare doză de certitudine delimita etapele esenţiale în istoria triburilor preistorice care au lăsat monumentele culturii Cucuteni,
cunoaştem suficiente despre circumstanţele externe care influenţau modul de viaţă (sistemul) acelor oameni.
Odată consolidat, fenomenul Cucuteni s-a exins treptat spre Nord şi Est, în perioada de maximă dezvoltare - prima jumătate a mileniului patru înainte de era noastră triburile ce au lăsat monumente de tip Cucuteni au ajuns să locuiască teritoriile de până la Nipru, cuprinzând întreaga silvostepă de până la Carpaţi la Vest, tot teritoriul era locuit nemaipomenit de intens pentru acea perioadă. Nivelul de dezvoltare atins poate fi considerat drept cel mai înalt din Europa la acea perioadă, poate chiar şi în lume. Locuinţele erau ridicate cu etaj, erau folosite tehnici complicate de construcţii, satele aveau o planificare strictă (nu ca acum), era cunoscută arama şi aurul, obiectele din piatră erau de o măiestrie deosebită, secera din silex era doar cu puţin mai ineficientă decât acea modernă din fier, cel mai uluitor pentru acele timpuri arată ceramica şi plastica de lut ars - adevărate opere de artă, nenumărate bijuterii din os, metal sau chiar sticlă! Cele mai vechi urme a viţei de vie domestice, cea mai veche sticlă, cele mai fascinante exemplare de artă din preistoria târzie - toate au fost descoperite anume în cadrul monumentelor culturii Cucuteni. În perioada de apogeu sunt cunoscute sute de monumente, unele de proporţii uluitoare. Cea mai mare localitate preistorică din lume, găsită între două sate actuale în regiunea Cerkassî din Ucraina era mai mare decât cele două sate actuale şi, cel mai probabil avea mai mulţi locuitori! Aceasta are peste 450 ha şi, după unele estimări, în ea locuiau peste 10000 oameni! Unii sunt tentaţi să vadă în aceste sate enorme, formate din case cu etaj, făcute parcă după un plan de urbanism elaborat de o echipă de arhitecţi contemporani, adevărate oraşe! Logica dezvoltării istorice sugerează că prima civilizaţie veritabilă urma să apară între carpaţi şi Nipru, totuşi aceasta a apărut abia cu 500 ani mai târziu pe văile Nilului şi a Mesopotamiei. Sistemul care a asigurat timp de 1500 ani o dezvoltare continuă şi ascendentă oamenilor culturii Cucuteni a încetat să ofere acelaşi rezultat, mecanismul s-a stricat.
Dezvoltarea excepţională de mii de ani a culturii Cucuteni este un sistem/mecanism. Pentru a nu plictisi cititorul cu matematica superioară numită arheologie teoretică, nu voi descrie modul în care arheologii au ajuns la concluziile care vor fi descrise mai jos, voi prezenta doar rezultatul. La sfârşitul Neoloticului (sf. mil. şase), în această regiune a Europei s-a stabilit o climă prielnică pentru agricultură, iarna era cu 2 grade mai cald, vara era cam ca şi acum dar nu era secetă. Condiţii aproape ideale pentru oamenii culturii Cucuteni. Marea majoritate a acestora era ocupată la muncile de câmp, un oarecare număr practica păstoritul, vânatul, cadrul climatic favorabil permitea acumularea de produse mai multe, un anumit număr de oameni putea să nu fie implicat în activităţi care erau îndreptate spre obţinerea hranei. Aceştia se dedicau în întregime meşteşugurilor, religiei şi ştiinţei (!) - medicinei, astronomiei (dintre cele cunoscute cu siguranţă), adică erau predispuşi spre acumularea de cunoştinţe empirice şi dezvoltarea gândirii critice. Anume aceată categorie de oameni stătea la baza mecanismului de funcţionare a culturii Cucuteni. Ei erau producătorii de obiecte şi deţinătorii de cunoştinţe de prestigiu social.
Ca şi în orice societate arhaică rurală, la oamenii culturii Cucuteni, întreaga viaţă era bazată pe ciclul agrar/calendaristic şi religios, acestea fiind greu de distins. Comunităţile Cucuteni veneau pe un loc nou, defrişeu şi ardeau o porţiune de pădure, iar apoi plantau locul cu cereale sau alte plante, în doi-trei ani lotul sărăcea, ei ardeau unul nou, tot aşa până când toate teritoriile din apropierea localităţii deveneau impracticabile şi ei erau nevoiţi să aleagă un nou loc pentru sat. Practicarea de generaţii nenumărate a acestui mod de a face agricultură a creat un sistem cu adevărat mecanic - o dată la aproximativ 60 ani, atunci când în regiunile noastre se observă eclipse majore de soare, preoţii şi alţi lideri ai comunităţii selectau o vatră nouă pentru sat iar toate casele din satul vechi erau incendiate în cadrul unui ritual religios impresionant (să vă imaginaţi un sat pe vre-o 100 ha, format din locuinţe de lemn cu etaj care ia foc concomitent!), anume aşa le descoperă arheologii până în prezent. Interesant este faptul că, după nişte calcule recente, termenul de exploatare a unei case de tipul acelor utilizate de către oamenii culturii Cucuteni este de 55-60 ani.
Ar mai fi multe interesante de spus, totuşi am insistat cum, pornind de la modelul economic şi condiţiile externre, oamenii culturii Cucuteni au elaborat un sistem devenit mecanic, perfect funcţional, de aceea foarte dpendent de circumstanţele care trebuiau să rămână constante, am arătat cum timp de mii de ani oamenii repetau aceleaşi activităţi an de an, mai mult - chiar o dată la 60 ani! Iată cum arată un sistem clasic, unul devenit mecanism perpetuum mobile în circumstanţe ideale.
Urmează: despre elementele constituante ale sistemului şi acelea marginale, cultură elitară şi cea de mase.
