Centrul istoric povestit celor mici II.

Am scris mai demult un articol în care am descifrat problema. Zilele astea a devenit foarte actuală situaţia transportului public, eu o privesc şi din perspectiva aglomeraţiilor şi ambuteiajelor de pe străzile oraşului, mai ales în Centru. În Chişinău sunt circa 1865 microbuze pe rute de pasageri. Acestea, dacă sunt încărcate în limitele legale, au o capacitate totală comună de 46625 pasageri şi ocupă o suprafaţă totală din carosabil de un metru/pasager, adică 46625 m.p. Pentru a transporta acelaşi numă r de pasageri ar fi nevoie de cam 445 troleibuze sau 490 autobuze, acestea ar ocupa 28800 m.p. sau 24500 m.p. din carosabil. Diferenţa de 18-22 mii m.p. înseamnă cam întegul carosabil al străzilor Puşkin, Bănulescu-Bodoni şi Eminescu - principalele străzi "cu probleme" din Centru.

Nu e panacee, dar sunt sigur că înlocuirea microbuzelor cu autobuze şi troleibuze ar reduce mult din ambuteiaje. 490 autobuze în stare satisfăcătoare ar costa cam 110 mln lei. Adică cam într-un an, ei hai trei ani, acestea se pot răscumpăra. 

Concluzia e simplă - trebuie introduse rute de microbuz noi care să asigure transportul pasagerilor de la periferii spre străzile centrale, iar pe arterele rutiere principale trebuie suplimentat numărul de troleibuze şi autobuze. 

Imagini de pe http://bloguvern.md/.

P.S. Din 2007 şi până în 2011 capacitatea totală a transportuluii public a crescut doar cu circa 1500 locuri iar suprafaţa ocupată de transport cu peste 3000 m.p. Cu aşa ritm sigur vom scăpa de ambuteiaje. 

Matematica rutieră.

Un troleibus nou a costat Primăria ceva mai puţin de 128 mii euro (circa 2 mln lei). Ieri RTEC a obţinut un venit cu peste 600 mii lei mai mult decât în zile obişnuite. Facem un calcul simplu, dar nu uităm şi marjele. Dacă ne aducem aminte că ieri au ieşit la muncă şoferii de pe mai multe rute foarte importante de microbus, atunci putem presupune cu uşurinţă că lipsa "rutierelor" ar aduce în medie cam 600 mii lei pe zi mai mult pe tot parcursul anului, chiar dacă vara e mai puţin.

Într-un an ar ieşi aproape 220 mln lei. Adică se pot procura pe banii ăştia cam 110 troleibuse sau 140 autobuse. Cu aşa indicatori de venituri generate în cadrul unui plan de afaceri orice bancă comercială ar oferi credite Primăriei. Şi nu este necesar să duci tratative infinite cu BERD-ul, şi să aştepţi doi ani până vin troleibusele la Chişinău. Se suplineşte până la 100% din necesar parcul de transport municipal, creditul se întoarce în 2-3 ani, banca are profit, Chişinăul transport civilizat şi mai puţine ambuteiaje. Zonele periferice unde nu merge transportul municipal se deservesc în continuare de microbuse, fără a se permite accesul pe străzi aglomerate. 

Tariful este stabilit de Primărie, concursul pentru deservirea rutelor este liber, condiţiile dure. Se deschide acces pentru companii noi. Gata.

P.S. Eu tot merg la 18:30 la protest la Primărie.

Bujăt.

Ieri dimineaţa Ministerul Finanţelor a publicat proiectul Legii Bugetului 2013 pe site, cu data de vineri. Azi Guvernul îl va aproba. Iată câteva "curiozităţi" din acest proiect.

Venituri planificate. Iată structura lor:

Mică explicaţie - Bugetul de Stat al Republicii Moldova este format în proporţie de 69% din Taxa pentru valoare adăugată şi din accize. Acestea sunt de fiecarea dată incluse în preţul produselor şi serviciilor finale, adică sunt achitate de către consumatorul final. Adică sunt impozitele săracilor. Încă 11% sunt granturi - mulţumesc Europa! Impozitele "bogaţilor", adică cele pe venituri, constituie numai 4% din veniturile bugetului, culmea este că nici acestea nu sunt plătite în cea mai mare parte de anteprenori ci de cei care îşi vând imobile, maşini etc..

Iată aşa şi trăim, dincolo de impozitele şi taxele care ne sunt incasate din salarii sau le plătesc angajatorii noştri. Din ce cheltuim mai umplem 70% din buget. Nu ar fi o problemă dacă nu ar fi...

Eu numai vreau să ştiu unde în această structură se regăsesc impozitele celor care importă marfă ieftină şi o vând scump incasând profituri de sute de procente? Sau unde sunt impozitele pieţii centrale din Chişinău care procură noaptea en gros ceapa cu 5 lei şi mi-o vinde ziua cu 8? Sau unde sunt contribuţiile patentarilor care vând pe 30 decembrie kilogramul de mandarine cu 18 lei, iar pe 31 deja cu 30? Trist este că 80% din buget se umple fără contribuţia organelor "responsabile", adică FISC-ul şi vama, aceste 80% vin automat. În general, cele două "instituţii" aduc real numai vreo 10% din venituri.

Concluzie - avem un stat care parazitează pe munca noastră, avem o clasă de bişniţari care încasează profituri enorme şi nu achită impozite, şi nu vă mai miraţi de atâtea maşini luxoase în stradă. A, da - aliansul este deosebit de jos, iar la discrepanţa săraci/bogaţi o să întecem probabil şi India. 

P.S. Dacă vreţi să vă enervaţi citiţi capitolul "structura de cheltuieli"!

P.P.S. Să nu fie vorbă, AŞM a mai primit 20 mln în plus (acum au 384), iar întreaga sferă a culturii a primit 146 mln lei. Investim în inovare şi dezvoltare.

Europa nu mai e la modă!

Premierul se arată nemulţumit că lumea nu ştie despre beneficiile finanţărilor externe. Unii experţi din societatea civilă sunt îngrijoraţi de pierderea interesului publicului pentru integrarea europeană în favoarea aşa numitei integrări euro-asiatice. Sondajele de opinie îi fac şi pe oficiali şi pe experţi să strângă din umeri. Situaţiile când 60% dintre cetăţeni îşi doresc integrare europeană şi tot 60% vor cu Rusia se repetă de ani buni. Cifrele absolute se mai schimbă doar că împreună sunt peste 100%, ani la rând.

Discuţiile se reduc la erori metodologice, la "specificul moldovenesc", vina (aşa cum se întâmplă de obicei) este dată pe jurnalişti şi insituţiile media. Încrederea că anume presa trebuie să "educe" dragostea nemărginită faţă de idea integrării europene pleacă... eu chiar nu înţeleg de unde pleacă! Tot ce înţeleg eu din rezultatul multiplelor sondaje este că majoritatea absolută a populaţiei nu vrea să mai fie condusă de clasa politică de la Chişinău. Pe lângă aceasta mai avem şi vre-o 20% din populaţie care e gata să accepte ori laie ori bălaie numai să vină cineva de afară să ia decizii majore în acest stat. Oamenii sunt gata să accepte fie pe Putin fie pe Baroso cu Merkel numai să nu-şi mai ştie soarta încredinţată politicienilor moldoveni. 

Un singur lucru este cert - populaţia Republicii Moldova vrea integrare. Restul sunt detalii (unele foarte importante). Pornind de la cererea socială, politicienii şi "societatea civilă" vin cu oferte alternative. Licitaţia publică cu titlu "Eu cu cine votez" are două oferte - "Ciubota capitalistă" şi "Mâna Moscovei". După ce a fost anunţat de actuala guvenare cursul "consecvent şi ireversibil" spre Uniunea Europeană (urmat de o muncă enormă care nu fost însă prezentată şi explicată oamenilor) iar ţarul preşedintele Rusiei a servit o gogoaşă informaţională sub forma unui articol de program strategic în "Izvestia" (demn de cele mai bune tradiţii ale propagandei staliniste), în Republica Moldova a pornit ceea ce se cheamă război de marketing.

Majoritatea covârşitoare a celor care gândesc pragmatic şi nu sub influenţa emoţiilor sau frustrărilor au rămas adepţi ai direcţiei europene. Totuşi, chiar dacă marea majoritate a populaţiei doreşte integrare (de fapt nu doreşte să fie condusă de la Chişinău), prea puţini sunt acei care analizează profund care ar fi opţiunea corectă. Exact aşa cum 90% dintre noi mergem să alegem un produs din piaţă nu după caracteristicile sale tehnice şi calitative dar sub impresia publicităţii, cetăţenii Republicii Moldova îşi fac alegerea geo-politică în baza reclamei servite de cei cointeresaţi. 

Gazul ieftin, "criza europeană", "ordinea de fier", "valorile" ortodoxe, condimentate cu imagini feerice date de televiziunile ruseşti care continuă să domine spaţiul mediatic de la noi (cât face numai faptul că Putin este mai popular în Moldova decât în Rusia!) - sunt nişte repere foarte bune pentru o campanie de marketing. Reacţia responsabililor din Guvern şi Parlament sub formă de pliante, conferinţe, emisiuni TV plicitisitoare şi foarte mult spam verbal debitat de aşa numiţii analişti nu fac decât să obosească oamenii. 

Mulţi ani în urmă Al Ries şi Jack Trout au scris o carte pe care o pot înţelege şi copiii mici, "Marketing Warfare" îi zice. Tare bine le-ar prinde celor care se tot plâng că idea integrării europene scade din popularitate. Principala concluzie a cărţii este că în războailele de marketing, ca şi în orice alt război, cel mai important este să ai o strategie pe care o urmezi strict. Până în acest moment nici Ministerul de Externe, nici Guvernul, nici Aliansul, nici domnul Dirk Schubell nu au dat dovadă că ar avea măcar tactică în această privinţă nu tocmai strategie. 

Şi nu e cazul să ne mirăm că vizita celei mai influente femei din lume a strâns mai puţină atenţie decât vizita patriarhului rus. Nu e de mirare că opţiunea europeană scade lună de lună în preferinţe, iar referendumul lui Şelin şi compania nu va mai putea fi oprit mult timp prin intervenţiile lui Iurie Ciocan, a preşedintelui Timofti sau de simpla prostie a menţionatului proprietar de "patrii" care pur şi simplu a furat banii pentru semnături. Dodon, Voronin sau Formuzal pot şi să nu fure banii...

Tu ştii cum vii la Gustar?

Receta bunului mod de petrecere a week-end-ului următor:

 - se ia una bucată gaşcă de prieteni şi se merge la Tucano după bilete fie le luaţi direct la punctul de acces spre platoul festivalului;
- dacă ai nevoie de transport, afli tot aici cum faci rost;
- sâmbătă de dimineaţă porneşti spre Orheiul Vechi;
- recomandarea este să ajungi până la 12:00, apoi urmează excursii, bucate tradiţionale, expoziţii şi muulte multe altele, mai pe scurt - citiţi şi voi;

Şi desigur - muzică bună într-un loc cu totul deosebit, savuraţi!

Re-ferendu.md

"Dar vorba e eu alegător, eu apropoitar, pentru cine votez?" Definiţia dată de Caragiale nivelului de cultură politică românească rămîne valabilă indiferent de secol or stat în care locuiesc urmaşii Romei. "Jos Băsescu!", "Jos Chirtoacă!", "Jos Aliansu!", "Za mama Rosiia!" - ţipă slogane politicienii şi îi cheamă pe cetăţenii turmentaţi la urne să-şi exprime "cel mai democratic drept". 

Nu o fi rău el să ne expunem ca în Agora ateniană, doar că Socraţii şi Epicurii au fost uitaţi pentru Po(a)nte şi Dodoni. Iar sub masca dorului de vot popular stă doar conjunctura politică de moment şi dorinţa de a căpăta mai mult capital politic. Referendumul s-a transformat din instrument de supremă decizie populară în instrument de aducere a unor personaje impotente pe altă cale în prim plan. În cazul referendumului de suspendare a preşedintelui şi a plebiscitului pentru aderarea la efemera alianţă ruso-kazaho-belarusă nişte tipi cu pretenţii de politicieni se joacă deja cu focul. Poziţia geopolitică a statului, imaginea lui externă, alegerea ce este bun şi ce e rău pentru economie - astea nu le dai să decidă prostimea. Gloata de cetăţeni turmentaţi de impozitarea cu 5% a pensiei sau factura pentru încălzire nu e tocmai potrivită să aleagă între pastila amară a cererii de trezire la realitate servită de Merkel şi bombonica oferită sub învelitoarea GazProm a lui Putin.

Cum să aleagă preşedintele, câţi deputaţi să fie în Parlament - poftiţi la referendum, dar unde e bine şi unde nu, asta să decidă elitele. Aşa că propunerea de a sta acasă şi de a-şi umple burta încălzită de soarele de iulie este cât se poate de bună, nu de alta dar cei care cred că România nu poate fi transformată într-un fel de Belarus exagerează în optimism.

Să vedeţi cum va explica ambasadorul român că vor fi nici 30% alegători în RM comparativ cu prezidenţialele din 2009. Nu de alta dar PD-L şi prietenii lor locali nu au mai făcut liste nominale şi nu au pus la dispoziţie autocare.

Georgia – mon amour!

A.S. Se vede cu ochiul liber  - fosta „republică-soră” are încă foarte multe probleme, dar are şi realizări care trebuie luate la ochi. Prima şi cea mai mare realizare este aplicarea modelului american de înţelegere a statului  - statul este un actor independent care întreţine relaţii contracuale cu cetăţeanul plătitotor de impozite şi taxe, iar accentul este deplasat de pe impozite pe taxe, taxele sunt achitate neforţat pentru servicii concrete acordate de către prestatorul - statul consumatorului - cetăţeanul. Cât sunt mai eficiente, ieftine şi comode serviciile de stat (publice) cu atât mai mult se simte satisfăcut cetăţeanul care angajează prestatorul de servicii în bază de consurs public o dată la patru ani.

Mintea deschisă este la mare preţ în Georgia, începând cu sisteme de servicii publice (gen educaţie, securitate) şi terminând cu urbanism şi chiar mici soluţii arhitecturale – mare accent se pune pe creativitate. În afară de aceasta – statul, fiind cel mai activ, inovativ şi (din această cauză) bogat agent economic din Georgia îşi permite să angajeze cei mai de calitate oameni, punând în dificultate mare alţi agenţi economici, calitatea resurselor umane din sfera privată lasă mult de dorit.

Dar statul georgian nu uită că în afară de securitate, medicină şi infrastructură, angajatorii îi cer şi studii de calitate, know-how prezent pe piaţă. Şi compania statul georgian satisface solicitare pieţii – printre Hiltonuri, Sheratonuri şi Trump-tower-uri pe malul litoralului de lux din Batumi creşte o universitate, guest-lectorii pentru universităţi vin din toată lumea la salarii bune, profesorii şcolari au salarii mult peste media pe economie, cunoaşterea limbii engleze este ridicată la nivel de politică naţională. Iar asta în condiţiile când rata şomajului rămâne mare, puterea de cumpărare a populaţiei rămâne scăzută, rata sărăciei generale e mare. La 300 metri de Sheraton vei vedea deja sărăcie lucie, dar statul georgian nu se joacă, el construieşte drumuri şi pune iluminaţie stradală printre case semi-jerpelite, dar nu vine să împartă ajutoare sociale să nu moară de frig propietarul unei căsuţe cu inconfundabile elemente de modern est-mediteranian de la început de secol XIX, dar la preţ mult mai mic, prestatorul de servicii statul georgian triplează averea acelui sărman djighit prin creşterea costului acelei căsuţe, iar venirea turcului/chinezului/arabului cu punga groasă şi oferta profitabilă e doar o chestiune de puţin timp.

Angajaţii statului georgian nu fură, pentru că ar fi la fel de straniu cum s-ar admite furtul la nivelul unei companii private. Ministerele sunt la fel cum departamentele unei mari companii din vest – sunt în concurenţă pentru cine va aduce mai multă plus-valoare. La nivel de consiliu de administraţie (conducere politică de vârf) există o sincronizare perfectă, iar neadmiterea delapidărilor e filosofie de management, la fel ca şi creşterea veniturilor prin eficientizarea costurilor. 

Statul georgian este şi un agent care îşi asumă riscuri şi soluţii curajoase: intră fără vize chiar şi chinezii, terenul se vinde chiar şi chinezilor. Atragerea de capital mare străin se face printr-o schemă la cât de fină tot atât de eficientă – utilizarea imaginii de prieten al SUA pentru a aduce marile branduri din vest şi renunţarea la prejudecăţi pentru atragerea capitalului mare din est. 

Multe ar mai fi de spus, deşi imaginea în roz trebuie diluată prin câteva nuanţe de gri – nu am văzut nici un super-market decent. Efectiv – în magazine nu prea găseşti „mărfuri de larg consum” de calitate înaltă, se simte că funcţionează un protecţionism nesănătos şi agresiv la schemele de importuri. Paradoxal - într-o ţară deschisă regional – ieşire la mare, graniţă comună cu Turcia. Produsele alimentare sunt fie locale (mare amjoritate neprocesate) fie ucraineşti nu de cea mai înaltă clasă, hainele sunt de calitate joasă.

Soluţii smart în economie şi servicii publice.

O să aduc numai câteva soluţii pe care le aplică cu succes statul georgian.

Palatele justiţiei – nu au nici un fel de treabă cu judecata – sunt centre poli-funcţionale de prestare a serviciilor publice. Marchelii şi vladimirii locali s-au dus drept la păscut oile şi computerizarea datelor perosnale şi a tot felul de evidenţe s-a produs fulgerător (pe bani americani evident). Într-un singur punct poţi obţine practic orice fiţuică de la buletin la titlu cadastral, înregistrezi contracte, firme etc., totul repede şi fără dovezi pe hârtie, ieftin, componenta de corupţie este exclusă, la care mai adaugi profitul statului prin reducerea costurilor. Economiseşti banii, timpul, nervii – мечта! Drept rezultat e o plăcere pentru străini să investească acolo unde odată trecut pe 4-5 ore ai uitat că înseamnă birocraţie.

Au făcut un fel de centru dedicat înregistrării operaţiunilor cu automobile la mâna a doua, de la devamare şi înregistrarea contractului de cumpărare la ieşrea cu numere noi subsuori maxim 2 ore, iarăşi ieftin, rapid, fără corupţie. Drept rezultat alături a apărut cea mai mare piaţă de maşini la mâna a doua din regiune -  peste 30% din Caucazul de Sud, Turcia de Nord-Est, maşini aduse prin porturile din Poti şi Batumi şi vândute/înregistrate aici ajung în Asia Centrală, Iran. Un simpu complex de servicii concentrate şi eficiente de stat a făcut ca în 2011 (fără a produce un bold) al doilea articol ca valoare de export să devină automobilele!

Aeroportul Batumi - pentru a creşte numărul de pasageri procesaţi, georgienii au eliminat regimul de vize pentru turci şi au permis utilizarea acestuia în calitate de aeoport intern al Turciei. Drept rezultat turcii care merg din vestul şi centru ţării în est vin cu avionul la Batumi iar mai departe trec cu autocarul spre graniţa prin vama care se tece în 15 minute (evident). Aeroport profitabil, modern, cu număr mare de pasageri.

Centrul istoric al capitalei Tbilisi (aici e alt articol unde va fi mult foto) 

(Degresiune lirică – anul trecut oraşele Chişinău şi Tbilisi au devenit înfrăţite, tare aş vrea ca domnul Primar Chirtoacă să-i trimită colegului Ugulava la schimb de experienţă pe 1-2 luni pe domnul vice-primar Grozavu, întreaga direcţie de arhitectură şi cea juridică de la Primărie, iar în locul lor să vină omologii din capitala georgiană. În primele 2 săptămâni ar merge cam toţi pe ani buni de puşcărie pentru crime împotriva parimoniului istoric şi om scăpa de ei). 

Un cartier întreg, poate un kilometru, pe bani municipali (numai 20 mln dolari!) este restaurat: clădiri consolidate, faţade renovate, iluminat public, carosabil şi zone pietonale – totul după normele UNESCO, cu soluţii ieftine dar eficiente. Meşterii încă scot schelele, montează pavajul şi întind cablul, iar întregul parter, stradelele pietonale se transformă în magazine, cafenele, terase, agenţii turistice ş.a.. Este evident că fluxul financiar lunar în acest loc va atinge suma investiţiei publice în decursul unui singur semestru şi asta în viitorul apropiat. Costul fondului imobiliar în această zonă a cresut peste noapte cu siguranţă mai mult decât costul investiţiei de la primărie – soluţii smart.

Tot ce face statul georgian este orientat spre dezvoltare durabilă, fiecare lari investit este fezabil. Dezvoltarea a ceea ce se cheamă infrastructură pentru afaceri şi se întâlneşte în Moldova numai pe paginile strategiilor guvernamentale a devenit un fel de religie. Hai să învăţăm de la ei.

P.S. De ce nu este posibil aşa şi în Moldova? Fără glume de data aceasta - aliansul e de vină. Reformele radicale au devenit posibile numai datorită unei voinţe politice de fier, într-un stat unde funcţiile de procuror general şi şefia la curtea de justiţie se partajează conform "algoritmului" revizuire paradigmei de rol al statului nu este posibilă. Atunci când câştigătorii tenderului naţional "Alegeri 20.." vor spune sincer că statul încetează să fie tătic pentru toţi hoţii şi lenoşii dar va gestiona banii publici în scopul dezvoltării durabile şi nu pentru a aduce partidului x sau y voturi uşoare vom trăi mai bine. Între timp pot să spun sincer că dacă aleg să nu mai rezist în Moldova, emigrez în Georgia, ţara în care mintea şi creativitatea sunt cel mai preţuit resurs e pe placul meu.