Mulţumesc, Europa!

Vlad Filat l-a retras pe Bodiu în favoarea lui Chirtoacă!

Nu săriţi să-l lăudaţi, a făcuto la presiunea europenilor care au condiţionat astfel susţinerea - cu păstrarea AIE, iar AIE se poate păstra doar cu condiţia păstrării PL pe linie de plutire şi a lui Chirtoacă la primărie.

Anume oficialii europeni, şi nicidecum "dragostea de ţară" şi dorinţa de a păstra AIE, l-au făcut pe premier să renunţe la viitoarea alianţă cu PCRM, asta înseamnă că susţinerea europeană va creşte.

Trebuie să recunosc că şi mişcările din interiorul PLDM au contat la această decizie.

Nu mor caii când vrea iarba


A.S. Nu am scris de mult timp despre politică, consider că nu este tocmai onest să scrii când eşti implicat măcar în careva măsură, totuşi subiectele din ultimul timp mă fac să depăşesc şi această barieră.

Godea a plecat de la Filat, Tănase a plecat de la Filat, mai înainte de la Filat au plecat Nagacevschi şi Vieru, tot mai înainte la Filat au venit Tudor Darie şi mulţi comunişti, pd-işti pl-işti şi alţi oportunişti. În primele cazuri am asistat la situaţia în care unii oameni au renunţat să-şi mai calce în picioare convingerile, în cele din urmă cazuri am asistat la situaţia când unii oameni au călcat în picioare convingerile mai vechi.

Acum mulţi spun despre faptul că PLDM (a se citi partidul care îi aparţine lui Filat) se destramă. Nu ştiu de ce nu mă miră să aud asemenia păreri de la aşa numiţii analişti politici care vestesc seară de seară de la ecranele televizoarelor. Aşa ar dori mulţi, aşa ar părea firesc pentru oricine nu înţelege ce înseamnă de fapt PLDM la momentul actual. Iată cum văd eu acest partid: este partidul care primul după 2001 a reuşit să depăşească pragul psihologic de 20%, abia la alegerile din noiembrie anul trecut, iar fenomenul nu poate fi explicat doar prin management-ul eficient de imagine (acesta se datorează pompării de bani în serviciile unor buni profesionişti de domeniu şi darea la o parte a încăpăţinării de a nu lua în consideraţie sfaturile acestora), ori majoritatea absolută de voturi pentru premierul Filat a venit din zonele rurale care nu prea beneficiază de fluxul puternic de informaţie. Dacă este să vorbim despre creşterea aprope dublă a rezultatelor în Chişinău pot fi puse pe seama scăderii de imagine a PL-ului nepregătit de procesul de guvernare, pe coruperea şi manipularea alegătorilor tineri dar şi pe investiţii masive în coruperea presei din capitală. Totuşi la nivel local creşterea, de peste 2 ori în unele raioane, nu poate fi pusă pe seama simplei coruperi a alegătorilor prin cumpărare de voturi, cadouri electorale, promisiuni de neîndeplinit etc..

Pentru a pune în funcţiune mecanismul de corupere şi convingere a votanţilor la novel local, PLDM a pus în funcţiune un sistem de management de partid foarte eficient bazat pe organizaţii teritoriale şi locale foarte puternice. Anume pe autoritatea liderilor locali se bazează creşterea fulminantă a scorului electoral. Anume reprezentanţii locali ai lui Filat au reuşit să convingă sau să cumpere voturile alegătorilor.

Pentru un partid unicul lucru important este numărul de voturi, aşa se măsoară eficienţa muncii membrilor de partid. În 2009 numărul de voturi acumulat de PLDM se datora imaginii de echipă, adică celor care au plecat acum din partid. Deja la 29 iulie 2009 scorul superior PL-ului acumulat de către PLDM s-a datorat consolidării unor echipe puternice la nivelul localităţilor rurale şi la nivelul raioanelor. La 28 noiembrie 2010 votul acumulat de către PLDM se împarte deja între cele acumulate în baza unei campanii eficiente de PR al premierului şi cele aduse de organizaţiile locale. Acum miile de activişti locali sunt mai importante pentru Filat decât orice vicepreşedinte de partid. Asta să fie clar - PLDM nu va fi afectat nci într-un fel de plecările din ultimul timp, balonul încă nu crapă.

Doar una mai merită a fi remarcat la acest capitol - cei care se doresc analişti politici în Moldova chiar nu cunosc deloc viaţa politică din ţară, ori dacă nu cunosc nici măcar la nivel de zvonuri situaţia din interiorul partidelor nu se pot numi nici măcar observatori politici, cu atât mai puţin analişti.

Altă întrebare care macină opinia publică este cauza acestor plecări. Au apărut deja câteva scenarii, putem să "tag-uim": Filat, dictatură, Plahotniuc, lipsă de reforme, lupta pentru primărie - eu cred că sunt implicate toate. Disctatura şi obstrucţionarea reformelor structurale şi sabotarea alianţei de guvernare de către premier pot să nu placă unor membri importanţi de partid - cerd că aşa şi este. Vlad Plahotniuc doreşte să slăbească puterea premierului şi să nu admită ca acesta să pună sub control primăria capitalei - cu siguranţă! Acesta poate să impulsioneză tendinţele secesioniste din interiorul PLDM, atâta timp cât premierul nu se sfieşte să acţioneze la fel împotriva PD, această activitate nici măcar nu poate fi denumită lipsită de onoare. Teoretica existenţă a unei înţelegeri dintre rebelii din tabăra lui Filat şi Plahotniuc nicidecum nu scade din onorea lui Tănase, Nagacevschi sau Godea - cu ce este mai bun sau mai rău Filat decât Plahotniuc?

Primăria capitalei - pentru Vlad Filat este un singur scop clar în aceste alegeri - eliminarea lui Dorin Chirtoacă şi înghiterea drept rezultat a celei mai mari părţi din electoratul de dreapta, iar un comunist la cârma capitalei cel puţin nu are cum să-l încurce pe Filat. Alianţă PLDM-PCRM în consiliul municipal deja practic există, iar cu preţul loialităţii lui Dodon ea poate fi reeditată pe patru ani. În cel mai rău caz, premierului nu-i încurcă nimic să blocheze activitatea viitorului primar din opoziţie, ori în cazul lui Dodon ar putea apărea şi idei pe termen lung. Altfel cum poate fi explicată numirea unui candidat fără nici un fel de şanse care are un singur scop să atace murdar pe actualul primar şi să faciliteze accesul lui Igor Dodon la primărie. Cât ţine de cei care au părăsit PLDM, dar şi de Vlad Plahotniuc nu le-ar plăcea deloc scenariul dat, iar menţinerea lui Dorin Chirtoacă şi a PL-ului ar constitui o garanţie a păstrării formatului de guvernare fără participarea PCRM. Totuşi la nivelul Chişinăului aceste plecări vor avea efect negativ asupra numărului de voturi pe care le va acumula PLDM pentru consiliul municipal (iar anume aici este miza participării la condurcerea capitalei pentru PLDM), candidatul Bodiu nu va acumula oricum multe voturi şi nu poate fi afectat, acei carel-ar putea vota oricum o să-l voteze.

O latură însă este neglijată, poate şi intenţionat, anume - negocierile lui Filat cu comuniştii şi intenţia sa aproape deschisă de a se alia cu aceştia în condiţii anumite. Ori cum altfel se explică plecările aproape spasmatice ale premierului în Europa? Altfel decât prin încercări de a convinge oficialii europeni de necesitatea unei astfel de alianţe nu poate fi explicat acest lucru. Revenind la Igor Dodon, odată ajuns la conducerea primăriei Chişinău acesta devine automat candidat la funcţia de preşedinte PCRM, unicul care va avea şanse, iar cu un PCRM fără Voronin deja se poate de făcut alianţă cu sufletul deschis şi peste opunerea europenilor şi alegătorilor se poate de explicat, iar în lipsa unui PL puternic nu va avea efecte negative asupra scorului electoral.

Aşadar - ne place sau nu, tot Filat rămâne acela care înaintează iar ceilalţi se apără, raţionamentul lui Plahotniuc ar putea fi explicat prin tentativa de a îmbăta exigenţa comuniştilor cu idea revenirii la putere în urma alegerilor anticipate, numai aşa ar putea fi depăşită posibilitatea unei alianţe PLDM-PCRM, fie prin păstrarea pe linie înaltă a lui Dorin Chirtoacă care ar acumula foarte repede tot electoratul de dreapta ce va penaliza decizia eventuală de alianţă "harbuz".


P.S. Revenind la organizaţiile locale PLDM, care spuneam sunt foarte eficiente, trebuie să spun că acestea se bazează exclusiv pe interese financiare, reprezintă grupări de agenţi economici locali, rareori fără reputaţie dubioasă. Iar alături de partid îi ţine doar interesul protecţiei oferite de bunele relaţii cu funcţionarii numiţi de partid, mai ales a celor legate de activităţile economice - Fisc, Serviciul Vamal, Agenţia pentru Achiziţii Publice, Curtea de Conturi, MAI, cele de nivel local şi vă daţi seama şi singuri despre natura acestei "susţineri". Aici trebuie adăugată armata de primari venţi de la PD, PPCD, PCRM, AMN, consilieri raionali etc. care au venit pentru a prelua fluxurile financiare care sunt direcţionate de la bugetul central. Toată această armată, cu rare excepţii, nu are absolut nici o treabă cu principiile şi valorile. Deci nu mor caii ăştia când vrea iarba, păcat că iarba sunt acei care doresc reforme în ţara aceasta, doresc să trăiască mai bine, şi tot ei sunt acei care sunt păscuţi.