Proteste

Roşca - s-au terminat banii tare vrea la putere!

Plugaru - are dosar pe escrocherii!

Comunştii - să şie! (apropo - banii, se pare, se termină)

Lumea - 300 protestează, 900 se uită la ei!

Şelin - aşa trebu!

Hai jos! Sus! Stânga! Dreapta! Вперед! наЗАД!

Prin acţiunile lor, doar le dau unitate celor din AIE şi îi determină să se încăpăţineze în prostia cu referendumul. Visul lui Mark Evghenici despre Ghandism se spulberă, trebuie urgent să meargă la un schimb de experienţă de vre-o 20 ani în India.

Pentru ce am luptat?

Pe 7 aprilie 2009 la ora această târzie tot nu dormeam, creierul funcţiona la intensitate maximă - gîndeam cum de au făcut comuniştii să falsifice voturile. După ceva zile am participat nemijlocit la căutarea acelor încălcări prin listele electorale şi am găsit cu miile - degeaba nu l-a dus capul pe nimeni să ducă acuzaţiile "până la capăt".

Am fost pe 6 şi eram bucuros, m-a alarmat mesajul artificial pro-unionist (nu era cazul), pe 7 am ajuns abia pe la amiază în piaţă, a urmat...

A venit perioada de după, noua campanie electorală - arătaţi-mi un om care a muncit cu mai multă devotare decât mine pentru victoria anti-comunistă şi îi pun monument!

Nu sunt idiot - nu am luptat împotriva comunismului, am luptat pentru schimbare! Am luptat să am o perspectivă în ţara mea, am vrut demolarea sistemului stricat.

Ce am obţinut.

Am devenit foarte curând funcţionar de stat - destul de înalt. Am înţeles că nimic nu s-a schimbat, nu ştiu cât timp voi mai rezista să lupt cu incompetenţa şi lipsa de bun simţ a funcţionarilor. Acum urât: îmi stau în gât boşorogii tâmpiţi, corupţi pe care îi doare în cot de ţara asta! Am aflat între timp că cea mai incompetentă structură din ţara noastră este Ministerul Finanţelor, am ajuns să pricep că un om declarat gata să moară pentru reforme poate deveni cel mai mare gropar al reformelor, am ajuns să mă doară pentru că tinerele speranţe ajung să se declare neputincioase în faţa sistemului.

Dacă până în 2009 nu plecam din Moldova pecntru că aveam speranţa de schimbare, acum am pierdut şi aceasta - mai are rost să nu plec?

(Cu riscul de a mă asemăna cu cei care scriu pe Unimedia) Nu pentru asta am luptat, fraţilor!

trailer: Generaţia mea - "Copiii Cernobîlului"

Da, noi suntem diferiţi, da - noi suntem cei care au făcut facultate doar trei ani, dar şcoala tocmai 12, da - tot noi am fost acei care am strigat "Jos comuniştii", noi suntem cei care găsesc prieteni pe Facebook, noi suntem cei care locuim adesea în internet, nu avem bani de pâine, dar discutăm despre fluxurile financiare din lume - aceştia suntem noi! Tot noi suntem cei care mai ţin minte şi îngheţatele şi grădiniţele sovietice, tot noi ţinem minte relatările despre războiul pe Nistru, tot noi suntem primii care au mers la şcoală conştientizând, acei dintre noi care conştientizau măcar ceva, că trăim într-un stat nou - independent. Tot noi suntem cei care facem facultăţi prestigioase pentru a munci în calitate de chelneri şi constructori în ţară sau peste hotare...

E greu de închipuit că aşa ceva este posibil de îmbinat într-o viaţă scurtă...

Mâine, pe la 10:20 dimineaţa, fac 24, parcă e mult - pentru mine şi cei mai mici ca mine, şi totodată foarte puţin, pentru mine şi cei mai în vârstă. Sunt mândru că fac parte din acea generaţie '86, căci anume noi suntem cei care am apucat doar foarte puţin din URSS, ţinem minte ceva din procesul de prăbuşire al acesteia, am asistat la haosul post-sovietic şi la ce a urmat, noi suntem generaţia schimbării, nu doar cei din '86, şi cei din '87 şi din '88 şi din '89. Noi suntem cei care ne năşteam sub ecoul exploziei de la Cernobîl, rosteam primele fraze sub răsunetul mişcărilor stradale, am mers la şcoală sub ecoul Războiului Transnistrean, majoratul l-am apucat din nou în comunism, facultatea am terminat-o cu speranţa schimbării, iar masterul îl terminăm deja în democraţie.

Noi suntem cei care acum un an speram să fie mai bine peste un an, am realizat ce am vrut, iar acum spunem că atunci trăiam mai bine - mai frumos, mai sincer! Noi suntem copiii Cernobîlului!


P.S. Acesta este preambulul pentru o serie de postări pe care le voi scrie în timpul apropiat.

Ecouri baltice la Tiraspol?

Site-urile şi agenţiile de ştiri din întreaga lume au făcut astăzi mare agitaţie în jurul protestelor masive care s-au desfăşurat la Kaliningrad şi în alte oraşe ruseşti. Ce semnificaţie pentru Republica Moldova ar putea avea situaţia creată în Rusia şi în enclava de pe ţărmul baltic în particular.

Protestele de astăzi sunt o confirmare a faptului că spiritul de insatisfacţie şi potenţial de protest în societatea rusă a crescut, pe lângă nemulţumirile cauzate de încălcările frecvente a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, faţă de politica externă agresivă şi alte tendinţe dictatoriale ale regimului condus de către premierul Putin, un aport esenţial în creşterea activismului cetăţenilor l-a adus criza economică. Creşterea ratei şomajului, a întreprinderilor falimentare, a preţurilor a trezit un real val de acţiuni de protest pe care Rusia nu le-a văzut de pe timpul lui Elţin. Nu întâmplător cel mai expresiv nemulţămirea s-a manifestat în enclava vestică, acest fapt a scos în evidenţă o serie de probleme legate de regiunea Kaliningrad.


Cea mai evidentă problemă este că Rusia nu mai pote întreţine funcţionarea normală a regiunii, cuprinse din toate părţile de statele UE în care nivelul de trai este mult mai înalt. Izolaţionismul rusesc de la Kaliningrad cost bugetul rus mulţi bani: pentru a contracara tendinţele separatiste şi exodul populaţiei în ţările UE, Federaţia Rusă trebuie să menţină nivelul de trai al populaţiei la un nivel decent. Pe la începutul anilor 2000 Kaliningrad era considerat o regiune foarte prosperă datorită injecţiilor masiva de bani de la buget. Extinderea UE şi criza economică au pus Rusia într-o situaţie foarte grea în ce priveşte asigurarea regiunii.

La modul sigur, enclava vestică are o importanţă strategică prea mare pentru a putea fi părăsită de către Kremlin. Totuşi, ce ar spune plătitorii de impozite ruşi dacă ar afla că pe banii lor este menţinută funcţionalitate unor regiuni separatiste care nici nu le sunt parte componentă: Osetia, Abhazia, Transnistria, ce ar spune cetăţenii de rând dacă ar afla că scumpirile şi reducrile de salarii ar putea fi mai mici dacă guvernul lui Putin ar renunţa la menţinerea artificială a unor conflicte militare?

La sigur - acest lucru îi deranjează şi pe strategii ruşi, ei înţeleg caracterul falimentar pentru economie al ideii de menţinere a unor enclave la distanţe mari. Situaţia regiunii Kaliningrad, la sigur va fi luată drept ptetext în crearea unei strategii noi pentru Transnistria, la care, cel mai probabil, se lucrează acum la Moscova. Faptul că Transnistria aduce Rusiei numai cheltuieli enorme şi perspectiva unui nou Kaliningrad pentru Kremlin este puţin favorabilă devine din ce în ce mai evident.

Foto: nr2.ru