Da, noi suntem diferiţi, da - noi suntem cei care au făcut facultate doar trei ani, dar şcoala tocmai 12, da - tot noi am fost acei care am strigat "Jos comuniştii", noi suntem cei care găsesc prieteni pe Facebook, noi suntem cei care locuim adesea în internet, nu avem bani de pâine, dar discutăm despre fluxurile financiare din lume - aceştia suntem noi! Tot noi suntem cei care mai ţin minte şi îngheţatele şi grădiniţele sovietice, tot noi ţinem minte relatările despre războiul pe Nistru, tot noi suntem primii care au mers la şcoală conştientizând, acei dintre noi care conştientizau măcar ceva, că trăim într-un stat nou - independent. Tot noi suntem cei care facem facultăţi prestigioase pentru a munci în calitate de chelneri şi constructori în ţară sau peste hotare...
E greu de închipuit că aşa ceva este posibil de îmbinat într-o viaţă scurtă...
Mâine, pe la 10:20 dimineaţa, fac 24, parcă e mult - pentru mine şi cei mai mici ca mine, şi totodată foarte puţin, pentru mine şi cei mai în vârstă. Sunt mândru că fac parte din acea generaţie '86, căci anume noi suntem cei care am apucat doar foarte puţin din URSS, ţinem minte ceva din procesul de prăbuşire al acesteia, am asistat la haosul post-sovietic şi la ce a urmat, noi suntem generaţia schimbării, nu doar cei din '86, şi cei din '87 şi din '88 şi din '89. Noi suntem cei care ne năşteam sub ecoul exploziei de la Cernobîl, rosteam primele fraze sub răsunetul mişcărilor stradale, am mers la şcoală sub ecoul Războiului Transnistrean, majoratul l-am apucat din nou în comunism, facultatea am terminat-o cu speranţa schimbării, iar masterul îl terminăm deja în democraţie.
Noi suntem cei care acum un an speram să fie mai bine peste un an, am realizat ce am vrut, iar acum spunem că atunci trăiam mai bine - mai frumos, mai sincer! Noi suntem copiii Cernobîlului!
P.S. Acesta este preambulul pentru o serie de postări pe care le voi scrie în timpul apropiat.
E greu de închipuit că aşa ceva este posibil de îmbinat într-o viaţă scurtă...
Mâine, pe la 10:20 dimineaţa, fac 24, parcă e mult - pentru mine şi cei mai mici ca mine, şi totodată foarte puţin, pentru mine şi cei mai în vârstă. Sunt mândru că fac parte din acea generaţie '86, căci anume noi suntem cei care am apucat doar foarte puţin din URSS, ţinem minte ceva din procesul de prăbuşire al acesteia, am asistat la haosul post-sovietic şi la ce a urmat, noi suntem generaţia schimbării, nu doar cei din '86, şi cei din '87 şi din '88 şi din '89. Noi suntem cei care ne năşteam sub ecoul exploziei de la Cernobîl, rosteam primele fraze sub răsunetul mişcărilor stradale, am mers la şcoală sub ecoul Războiului Transnistrean, majoratul l-am apucat din nou în comunism, facultatea am terminat-o cu speranţa schimbării, iar masterul îl terminăm deja în democraţie.
Noi suntem cei care acum un an speram să fie mai bine peste un an, am realizat ce am vrut, iar acum spunem că atunci trăiam mai bine - mai frumos, mai sincer! Noi suntem copiii Cernobîlului!
P.S. Acesta este preambulul pentru o serie de postări pe care le voi scrie în timpul apropiat.
