Premierul se arată nemulţumit că lumea nu ştie despre beneficiile finanţărilor externe. Unii experţi din societatea civilă sunt îngrijoraţi de pierderea interesului publicului pentru integrarea europeană în favoarea aşa numitei integrări euro-asiatice. Sondajele de opinie îi fac şi pe oficiali şi pe experţi să strângă din umeri. Situaţiile când 60% dintre cetăţeni îşi doresc integrare europeană şi tot 60% vor cu Rusia se repetă de ani buni. Cifrele absolute se mai schimbă doar că împreună sunt peste 100%, ani la rând.
Discuţiile se reduc la erori metodologice, la "specificul moldovenesc", vina (aşa cum se întâmplă de obicei) este dată pe jurnalişti şi insituţiile media. Încrederea că anume presa trebuie să "educe" dragostea nemărginită faţă de idea integrării europene pleacă... eu chiar nu înţeleg de unde pleacă! Tot ce înţeleg eu din rezultatul multiplelor sondaje este că majoritatea absolută a populaţiei nu vrea să mai fie condusă de clasa politică de la Chişinău. Pe lângă aceasta mai avem şi vre-o 20% din populaţie care e gata să accepte ori laie ori bălaie numai să vină cineva de afară să ia decizii majore în acest stat. Oamenii sunt gata să accepte fie pe Putin fie pe Baroso cu Merkel numai să nu-şi mai ştie soarta încredinţată politicienilor moldoveni.
Un singur lucru este cert - populaţia Republicii Moldova vrea integrare. Restul sunt detalii (unele foarte importante). Pornind de la cererea socială, politicienii şi "societatea civilă" vin cu oferte alternative. Licitaţia publică cu titlu "Eu cu cine votez" are două oferte - "Ciubota capitalistă" şi "Mâna Moscovei". După ce a fost anunţat de actuala guvenare cursul "consecvent şi ireversibil" spre Uniunea Europeană (urmat de o muncă enormă care nu fost însă prezentată şi explicată oamenilor) iar ţarul preşedintele Rusiei a servit o gogoaşă informaţională sub forma unui articol de program strategic în "Izvestia" (demn de cele mai bune tradiţii ale propagandei staliniste), în Republica Moldova a pornit ceea ce se cheamă război de marketing.
Majoritatea covârşitoare a celor care gândesc pragmatic şi nu sub influenţa emoţiilor sau frustrărilor au rămas adepţi ai direcţiei europene. Totuşi, chiar dacă marea majoritate a populaţiei doreşte integrare (de fapt nu doreşte să fie condusă de la Chişinău), prea puţini sunt acei care analizează profund care ar fi opţiunea corectă. Exact aşa cum 90% dintre noi mergem să alegem un produs din piaţă nu după caracteristicile sale tehnice şi calitative dar sub impresia publicităţii, cetăţenii Republicii Moldova îşi fac alegerea geo-politică în baza reclamei servite de cei cointeresaţi.
Gazul ieftin, "criza europeană", "ordinea de fier", "valorile" ortodoxe, condimentate cu imagini feerice date de televiziunile ruseşti care continuă să domine spaţiul mediatic de la noi (cât face numai faptul că Putin este mai popular în Moldova decât în Rusia!) - sunt nişte repere foarte bune pentru o campanie de marketing. Reacţia responsabililor din Guvern şi Parlament sub formă de pliante, conferinţe, emisiuni TV plicitisitoare şi foarte mult spam verbal debitat de aşa numiţii analişti nu fac decât să obosească oamenii.
Mulţi ani în urmă Al Ries şi Jack Trout au scris o carte pe care o pot înţelege şi copiii mici, "Marketing Warfare" îi zice. Tare bine le-ar prinde celor care se tot plâng că idea integrării europene scade din popularitate. Principala concluzie a cărţii este că în războailele de marketing, ca şi în orice alt război, cel mai important este să ai o strategie pe care o urmezi strict. Până în acest moment nici Ministerul de Externe, nici Guvernul, nici Aliansul, nici domnul Dirk Schubell nu au dat dovadă că ar avea măcar tactică în această privinţă nu tocmai strategie.
Şi nu e cazul să ne mirăm că vizita celei mai influente femei din lume a strâns mai puţină atenţie decât vizita patriarhului rus. Nu e de mirare că opţiunea europeană scade lună de lună în preferinţe, iar referendumul lui Şelin şi compania nu va mai putea fi oprit mult timp prin intervenţiile lui Iurie Ciocan, a preşedintelui Timofti sau de simpla prostie a menţionatului proprietar de "patrii" care pur şi simplu a furat banii pentru semnături. Dodon, Voronin sau Formuzal pot şi să nu fure banii...
