Constituţia - curva şeia!


A.S. Nu sunt nici măcar jurist, cu atât mai mult, nu sunt constituţionalist. Cu toate acestea nu pot să nu văd că legea noastră supremă este sterilă şi numai încurcă.

Legea supremă a Republicii Moldova a fost deja de atâtea ori pângărită. Tovarăşii Roşca, Diacov, Matei şi alţii daţi la naftalină, au violato în 2000 în formă absolut perversă cu mutilare. Se pare că anume acea mutilare a stat la baza unui şoc psihologic profund. Pe urmă Legea Supremă timp de opt ani a avut tratamentul unei uşuratice de cartier cu care se culca şi se scula preşedintele de atunci Voronin. Se culca, chiar spunea că o iubeşte dar nu a respectat-o nici măcar pentru o zi. Iată aşa relaţia nefirească dintre cei doi timp de opt ani a condus la deprinderea rolului nefiresc a preşedintelui în Stat.

Măcar nu mutilat-o. Deşi, opt ani de tratament neadecvat, sunt şi mai mult decât un viol. Capacităţile mentale ale Constituţiei au degradat şi mai mult. Apoi au venit alde AIE. Ăştia s-au apucat să se culce pe rând în ordine aleatorie cu sărmana Constituţie. Şi cel mai stranie este aserţiunea celor din noua conducere pentru masochism. De atâtea ori mutilată şi interpretată, Constituţia a ieşit din minţi cu totul. Acum poate fi declarată în incapacitate de muncă cu grad de invalid.

Dacă serios, am şi io câteva întrebări la alde magistraţii şi deputaţii:

1. Dacă PCRM a artătat mandatele în 2000, alegerile celea sunt invalide, deci cinci parlamente, două mandate de preşedinte şi trei interimari, şase guverne - toate acestea sunt ilegale şi dovadă a uzurpării puterii prin încălcarea Constituţiei?

2. Alegerile prezidenţiale de după 7 aprilie 2009 sunt invalide? Deci încă două parlamnte, trei interimari, trei guverne şi (!) un mandat de membru a Curţii Constituţionale (delegat de un guvern ilegal) - toate acestea sunt ilegale?


Statul Republica Moldova a intrat în penibilitate! Aceşti politicieni sunt penibili.

Ţara are nevoie de F5. O nouă Constituţie normală, nu o curvă invalidă, adoptată prin referendum de poporul suveran, nu de nişte deputaţi ale căror legitimitate este dublu invalidă în baza Constituţiei pe care au violato de atâtea ori chiar ei.